G4Media.ro

Cei mai mulți bani pentru programul masa caldă ajung anul acesta în…

Sursa foto: Facebook / World Vision România

Cei mai mulți bani pentru programul masa caldă ajung anul acesta în județul Sibiu, de aproape 3 ori mai mult față de suma medie, potrivit listei cu sume publicată în Monitorul Oficial / Direcționarea fondurilor programului, în special către localitățile cu primari PNL

Nu se cunosc toate cele 350 de școli care vor intra anul acesta în proiectul pilot masă caldă. Până acum a fost publicată în Monitorul Oficial lista cu școlile care beneficiază de proiect, însă doar 300 de școli au fost incluse. Marți au fost publicate și sumele care au fost împărțite școlilor. Cei mai mulți beneficiari la nivel de județ sunt de departe în județul Sibiu, peste 7.700 de elevi, pentru care sunt alocați și cei mai mulți bani – peste 19 milioane de lei, potrivit datelor oficiale.

În ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial este precizat numărul de zile în care elevii vor primi masa caldă sau pachetul alimentar, în acest an calendaristic – este vorba despre 70 de zile. Potrivit reprezentanților unora dintre școlile din listă, programul nu a început, fiind demarate licitațiile, în cele mai multe dintre aceste unități de învățământ care au mai participat și în trecut la acest pilot, în timp ce la școlile noi în program, implementarea va dura și mai mult. Astfel, deja 20 de zile calendaristice s-au scurs din cele 70 prevăzute în finanțare, iar elevii nu au primit masa caldă în valoare de 15 lei pe zi, încă.

Selecția școlilor a fost una politică, potrivit analizei Edupedu.ro, care arată că peste 63% dintre instituțiile incluse în acest an în plus în programul de “Masă caldă” (n.red din 161 de școli) sunt din localități cu primari PNL.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează