Ce trebuie să știi despre cea mai săracă din fostele republici URSS: Tadjikistan, țara de unde rușii spun că vin atacatorii masacrului de la Crocus City Hall/ Cu președinte din 1992, datoare vândută Chinei

Un atac armat urmat de o explozie a avut loc în 22 martie, la un concert rock pro-Putin organizat la Crocus City Hall, un complex comercial foarte popular în rândul rușilor, din suburbiile Moscovei. Atacul, revendicat de gruparea teroristă islamică ISIS, a lăsat în urmă 143 de morți și sute de răniți.

La trei zile de la atac patru bărbați considerați de FSB vinovați de masacru au fost plasați în arest preventiv pentru două luni. Presa rusă relatează că aceștia sunt cetățeni ai fostei republici sovietice Tadjikistan, care trăiau în Rusia. Între timp au fost arestate și alte persoane, care ar fi ajutat atacatorii în atentat.

La o săptămână de la atac, FSB a transmis că a arestat încă trei „cetăţeni ai unei ţări din Asia Centrală” care plănuiau un alt atac cu bombă în sud-vestul Rusiei, conform AFP. Dar ce este Tadjikistan, ce resurse are și ce urmează pentru republica din Asia Centrală, datoare vândută Chinei comuniste?

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

• Florin Anghel este profesor universitar la Facultatea de Istorie și Științe Politice (Universitatea ”Ovidius”, Constanța), specializat în istoria Europei Centrale și istoria relațiilor internaționale în secolele XX-XXI. Și-a susținut doctoratul în anul 2002, în relațiile româno-polone. A luat Premierul Academiei în anul 2005, cu volumul Construirea sistemului „cordon sanitaire”. Relații româno-polone, 1919-1926 (2003).
• O variantă similară a fost publicată în Info Sud-Est

Tadjikistan este o fostă republică sovietică în Asia Centrală, cu puțin peste 9 milioane de locuitori, 143.000 km pătrați și cu un președinte, Emomali Rahmon, care conduce din 1992. Dintr-un total al datoriei externe de 3 miliarde de dolari, cea mai săracă țară din regiune a împrumutat 1,98 miliarde dolari de la Banca de Export-Import a R.P. Chineze. Pentru că nu au cu ce achita creditele, autoritățile de la Dușanbe au pus la dispoziția chinezilor o suprafață de peste 1.000 de kilometri pătrați, minele de aur și argint, căile ferate și șoselele, două baze militare. Pentru a colora imaginea sa nu tocmai favorabilă, R.P. Chineză a împrumutat Tadjikistanul pentru a construi o clădire nouă a Parlamentului din Dușanbe (cu 250 milioane dolari) și una modernă pentru Primăria capitalei (cu 120 milioane dolari).

• Câteva informații esențiale despre Tadjikistan, conform Ministerului român de Externe: Limba oficială este tadjica, iar rusa este limbă de comunicare interetnică. 97,8% din populație este musulmană, țara are o economie dependentă de agricultură, exportă în principal bumbac și aluminiu și este sensibilă la șocurile externe, iar populația rămasă în Tadjikistan este dependentă de cei care lucrează în special în Rusia și Kazahstan. Țara este deosebit de vulnerabilă la schimbările climatice și la calamitățile naturale și face parte din următoarele organizații internaționale: Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Comunitatea Statelor Independente, Organizația Cooperării Islamice, Organizația de Cooperare de la Shanghai.

53% din datoria publică a Tadjikistanului aparține Chinei comuniste iar împrumuturile de la Beijing totalizează 35% din Produsul Intern Brut al celei mai sărace republici foste sovietice.

În 2020, media chineze au preluat copios un articol al istoricului Cho Yao Lu, care explica opiniei publice că statul chinez ar avea „toate drepturile istorice” de a „cere înapoi” regiunea munților Pamir, cedată de dinastia Qing la sfârșitul secolului al XIX-lea. Unele teritorii chineze, scrie Cho Yao Lu, au fost returnate între timp, altele, însă, „au rămas sub control străin”. Istoricul oficial al Beijingului a calculat cât face totul: 45% din actualul teritoriu al Tadjikistanului.

Tadjikistan: o jucărie chineză la frontiera cu Afganistanul

După ieșirea din URSS, în 1991, în Tadjikistan a izbucnit un lung și sângeros război civil (1992-1997). Grupări comuniste rivale, mișcări islamiste și clanuri mafiote fără orientare politică clară și-au disputat întâietatea vreme de mai bine de 5 ani. Un acord de încetare a focului, semnat în 1997, a marcat preluarea puterii de către clanul din orașul Kuliob, în frunte cu Emomali Rahmon, care fusese ales președinte prima dată în 1994. Opoziția islamistă a primit, la schimb, controlul asupra Parlamentului iar clanurile afaceriștilor au primit dreptul de a face comerț cu statele vecine. Un echilibru la prima vedere fragil din punct de vedere politic s-a instalat la Dușanbe iar, în schimbul lui, președintele Emomali Rahmon a fost reales a 6-a oară în 2020.

Cu Afganistan, Tadjikistanul are frontiere lungi de 1.357 kilometri iar cu R.P. Chineză de 447 kilometri. Sărac și corupt, regimul de la Dușanbe nu are posibilitatea securizării acestor granițe. Liderii tadjici alocă doar 1% din Produsul Intern Brut pentru cheltuieli militare, ceea ce în 2020 a însemnat abia 80 milioane dolari.  Astfel, la Beijing nu de puține ori au fost exprimate îngrijorări referitoare la frontierele chineze cu Tadjikistan, mai ales că acestea privesc direct provincia Xinjiang, cu o majoritate musulmană.

Într-un editorial tipărit la 7 noiembrie 2021, cotidianul de limbă engleză din Hong Kong „South China Morning Post” scria că R.P. Chineză este preocupată de frontierele „lungi și poroase” ale Tadjikistanului cu Afganistan și că, în acest ultim caz, „geografia este un factor important în infrastructura chineză, în planurile comerciale și energetice ale Beijingului pentru Asia Centrală”. Din Tadjikistan, R.P. Chineză obține un excelent control asupra rutelor comerciale spre Asia Centrală, se poziționează strategic în conflictul din Afganistan și, la fel de important, își asigură un coridor spre Pakistan, cel mai important partener al său, dar și spre supravegherea Indiei, eternul rival.

Din 2001 Tadjikistanul este membru fondator al Organizației de Cooperare de la Shanghai (alături de Rusia, R.P. Chineză, Kazahstan și Kârgâzstan) iar în 2017 a semnat un parteneriat strategic cu R.P. Chineză în domeniile industriei, finanțelor, agriculturii, exploatării resurselor de apă, energiei și în extracția minieră.

Ce cumpărături au făcut chinezii în Tadjikistan?

Pentru eliminarea a ceea ce Beijingul a desemnat drept vulnerabilități de securitate, chinezii au început să cumpere aproape tot ce poate fi achiziționat în Tadjikistan.

În 2014 Banca de Export-Import a R.P. Chineze a acordat un credit pentru construirea unei linii de cale ferată care leagă centrul de sudul țării, iar în august 2016 a fost inaugurat un tronson de șosea între Dușanbe și Kuliob, orașul natal al președintelui Emomali Rahmon. Aproape 360 milioane dolari au costat alte două șosele, care leagă Bohtar de Kuliob și Dușanbe de frontiera chineză. Două companii de stat de la Beijing au reabilitat o șosea de aproape 100 de kilometri contra sumei de 230 milioane dolari (Kalaihum-Rușan) și o cale ferată între Kanibadam și Patar.

În 2014, societatea Xinjiang Production and Construction a închiriat 500 de hectare din teritoriul tadjic pentru 50 de ani, în provincia Hatlon, iar tot aici alte două companii chineze, Xinjiang Yinghai și Hai Li, au închiriat alte 300 de hectare pentru 49 de ani. Jurisdicția acestor teritorii a devenit exclusiv chineză.

Chinezii au preluat aproape întregul minerit de metale prețioase din Tadjikistan. În 2014 compania Tebian Electronic Apparatus a obținut dreptul de exploatare a minelor de aur de la Kumarg și Duba, în schimbul construirii unei centrale electrice. Acum, 85% din extracția de aur din Tadjikistan este controlată de două companii chineze, Zarafshon (care furnizează 70% din aurul tadjik) și Pakrut.

Un baraj situat la Nurek și ridicat în timpul URSS va fi reabilitat cu împrumuturi chineze în schimbul altor mine de aur și argint. Chinezii au cumpărat și 85% din piața de ciment a Tadjikistanului iar la sfârșitul anului 2017, gigantul chinez Yunnan Aluminium Engineering Group anunța că, în schimbul unei sume de 1,6 miliarde dolari împrumutate de guvernul tadjik, va ridica la Tursunzoda o uzină de aluminiu. Complexul industrial încă nu este gata, crizele de aprovizionare determinate de pandemia covid-19 spunându-și cuvântul.

Tadjikistanul nu a avut niciodată aceste fonduri pentru achiziții, reabilitări și construcții. La schimb, R.P. Chineză a cerut nu doar sectoare strategice ale țării (sectorul minier și infrastructura) ci și teritorii. În ianuarie 2011, după ce un acord bilateral a fost votat în Parlamentul de la Dușanbe, 1.158 kilometri pătrați din teritoriul Tadjikistanului au intrat în componența R.P. Chineze. Alte teritorii, în munții Pamir, sunt revendicate neoficial de Beijing ca fiind „pământuri istorice” ale Chinei.

Pe alte terenuri, regimul comunist de la Beijing construiește baze militare aflate sub administrație chineză, fără jurisdicție tadjikă. În iulie 2021, la Dușanbe, președintele Emomali Rahmon și ministrul Apărării al R.P. Chineze, Wei Fenghe, au bătut palma privind transferul bazei militare din regiunea Murghab, de la frontiera tadjiko-afgană, către armata R.P. Chineze. În felul acesta, Beijingul a dobândit prima bază militară terestră din lume, după aceea navală din portul african Djibouti.

Baza aeriană tadjikă de la Ayini a rămas nominal sub autoritatea militarilor de la Dușanbe dar acolo chinezii s-au instalat pentru a controla traficul din regiune și pentru a obține informații despre zborurile spre și dinspre cel mai important rival asiatic, India. La 27 octombrie 2021, Parlamentul tadjik a aprobat construirea unei alte baze militare chineze pe teritoriul țării, la Vahon, în imediata apropiere a frontierei cu Afganistanul. Nici nu e de mirare că, într-o convorbire telefonică din 7 septembrie 2021, la aniversarea a 30 de ani de existență independentă a Tadjikistanului, președintele chinez Xi Jinping l-a asigurat pe longevivul său omolog tadjik de faptul că Beijingul este interesat de dezvoltarea unei „comunități indestructibile” alături de omologii din Dușanbe, pentru menținerea securității regionale.

Ce va urma pentru Tadjikistan?

Încă din 2018 R.P. Chineză obținuse 40% din totalul investițiilor directe din Tadjikistan, sume care nu priveau, însă, și împrumuturile acordate de la Beijing. În 2022, R.P. Chineză deținea controlul asupra împrumuturilor externe a nu mai puțin de 68 de state de pe glob iar în unele cazuri a acționat ca un veritabil executor judecătoresc. În 2015, fiind în imposibilitatea de a plăti o rată bancară de 1,5 miliarde dolari către Beijing, Maldive a fost obligată să vândă 2 dintre insulele sale către chinezi. Feydhoo Finolhu, aflată lângă capitala insulară, Male, a intrat în componența R.P. Chineze pentru doar 4 milioane dolari, prețul unui apartament de lux în Hong Kong.

În acest timp, președintele Tadjikistanului își pregătește succesiunea dinastică. Fiul său, Rustam Emomali, de 34 de ani, fost primar al capitalei (2017-2020) a devenit președinte al Camerei superioare a Parlamentului. Dacă relațiile cu Rusia rămân reci din motive legate de tratamentul comunității rusofone rămase în Tadjikistan, Rustam Emomali a evitat să afișeze prognoze referitoare la viitorul din ce în ce mai chinez al țării. Tatăl său, Emomali Rahmon, încearcă să transfere puterea dinastică, așa cum se procedează în majoritatea statelor foste sovietice din Asia Centrală și Caucaz.

În Turkmenistan, procesul s-a definitivat și a reușit iar țara a intrat în proiectul geopolitic al președintelui Xi Jinping. În Kazahstan, în ianuarie 2022, eșafodajul politic al liderului suprem Nursultan Nazarbaiev a fost spulberat iar țara anunță tot mai multe uși deschise către lume și tot mai puține ferestre cu vedere spre Rusia și R.P. Chineză.