Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Curtea Constituțională a respins joi sesizarea a peste 50 de deputați din AUR, SOS România și PACE, precum și de deputați neafiliați care a vizat Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind instituirea Instrumentului ”Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), potrivit surselor G4Media.
Separat, Curtea Consitutțională are programată pe 10 iunie și cererea de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, formulată de președintele Camerei Deputaților, liderul PSD Sorin Grindeanu, tot în legătură cu Ordonanța SAFE.
Articolul inițial: Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de mai mulţi membri ai unor grupuri parlamentare din Camera Deputaţilor şi de către deputaţi neafiliaţi, potrivit Agerpres.
Pro-rușii tâlhari pesedeu și șarlatani haur, puiul lui pesedeu,
Sabotează securitatea națională.
Și blochează programul de apărare al României.
Aur, sos, pot au votat legea anti drone (2015)
Aur, sos, pot + Grindeanu – se opun investițiilor în infrastructură și apărare
Mai e vreun dubiu ca toți ăștia apără interesele Rusiei?
*2025
AUR SOS POT PSD sunt partide naționaliste, de patrioți, dar de patrioți ruși!