G4Media.ro

Masacru în Moscova: FSB spune că a reținut patru suspecți la granița…

sursa foto: Olga MALTSEVA / AFP

Masacru în Moscova: FSB spune că a reținut patru suspecți la granița cu Ucraina unde ”aveau contacte relevante”/ Bilanțul morților a crescut la 133 / Putin a transmis o primă declarație / Kievul neagă cu tărie orice implicare/ ISIS a revendicat atentatul

Un atac armat a avut loc vineri seară în timpul unui concert de rock al trupei Picnic (considerată pro-Putin), susținut într-o sală cu o capacitate de mii de locuri din Crocus City Hall (din Krasnogorsk, în suburbiile din nord-vestul Moscovei). Atacul s-a soldat cu cel puțin 40 de morți și 100 de răniți conform serviciul secret rus FSB.

Atacul a fost armat de explozii, iar autoritățile ruse au deschis o anchetă pentru ”un act terorist”. Martorii oculari au descris atacatorii ca fiind ”bărbați antrenați, bărboși, în uniforme”. Ucraina a negat orice implicare, iar SUA a transmis că nu există elemente care să lege atacul de Kiev.

Rușii au transmis după atacul de vineri că vor ucide liderii ucraineni dacă se va dovedi că regimul de la Kiev a avut vreo implicare în masacru. SUA au avertizat, la începutul lunii martie, cu privire la iminența unor ”atacuri extremiste”, la scurt timp după ce FSB a anunțat că a dejucat un atentat al teroriștilor ISIS.

Sâmbătă, 23 martie

UPDATE 18:50 Un spectator care urma să asiste la concertul din Crocus City Hall din Moscova a „neutralizat unul dintre terorişti”, potrivit Comitetului de Investigaţii al Rusiei, o autoritate federală de anchetă, informează bbc.com. Şeful comitetului a declarat că intenţionează să îi acorde un premiu departamental spectatorului respectiv, al cărui nume nu a fost menţionat.

Comitetul precizează că bărbatul „a dat dovadă de un curaj de neegalat” în timp ce încerca să-şi protejeze soţia când atacatorii au luat cu asalt complexul. „Prin acţiunile sale ferme şi decisive, a salvat vieţile oamenilor din jurul său în acel moment”, este mesajul postat pe Telegram de comitet.

UPDATE 16:41 Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a declarat sâmbătă că patru dintre luptătorii săi au comis atacul lansat vineri seara asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei, atac soldat, potrivit unui nou bilanţ, cu cel puţin 130 de morţi, relatează AFP. „Atacul a fost comis de patru luptători ai SI înarmaţi cu mitraliere, un pistol, cuţite şi bombe incendiare”, a susţinut SI pe unul dintre conturile sale Telegram, adăugând că atacul a survenit „în contextul (…) războiului furibând” dintre grupare şi „ţările care luptă împotriva Islamului”.

UPDATE 15:25 Președintele rus Vladimir Putin a ieșit cu o primă declarație, după atacul terorist de la Moscova. El a declarat ziua de 24 martie, ziua de doliu național. Liderul rus a încercat să arunce din nou vina pe Ucraina, spunând că cei patru atacatori ar fi fost prinși în timp ce încercau să treacă în Ucraina. „Toți cei patru autori direcți ai atacului terorist, toți cei care au tras și au ucis oameni, au fost găsiți și reținuți. Ei au încercat să se ascundă și s-au deplasat spre Ucraina, unde, conform datelor preliminare, pe partea ucraineană a fost pregătită o fereastră pentru ei pentru a trece frontiera de stat”, a transmis Vladimir Putin.

UPDATE 15.00 Bilanțul morților a crescut la 133, potrivit datelor transmise de presa rusă.

UPDATE 11:00 Suspecții „intenționau să treacă în Ucraina”, anunță serviciul de informații FSB, citat de Sky News. Presa de stat rusă relatează că ofițerii FSB au declarat că suspecții despre care se crede că ar fi implicați în împușcăturile de la Crocus au încercat să treacă în Ucraina: „După atacul terorist, infractorii intenționau să treacă granița dintre Federația Rusă și Ucraina și aveau contacte relevante pe partea ucraineană”, transmite TASS citând FSB. Comitetul de anchetă al Rusiei a declarat separat că un total de patru persoane au fost reținute în apropierea graniței cu Ucraina, în regiunea Briansk. Ucraina a negat categoric orice implicare.

UPDATE 10:30 Cel puțin 93 de persoane au fost confirmate ca fiind moarte în urma atacului de aseară de la Crocus, potrivit comitetului de anchetă din Rusia: ”Bilanțul morților va crește în continuare”, se arată într-un comunicat citat de Sky News.

UPDATE 09:27 Înalți oficiali ucraineni au negat din nou, cu tărie, orice implicare: ”Să fim sinceri în această privință: Ucraina nu a avut absolut nimic de-a face cu aceste evenimente”, a declarat Mykhailo Podolyak, un consilier de rang înalt al președintelui ucrainean. Avem un război pe scară largă, un război total cu armata regulată rusă și cu Federația Rusă ca țară – și, indiferent de tot ceea ce [s-a întâmplat], totul va fi decis pe câmpul de luptă”, au transmis ucrainenii citați de Sky News.

UPDATE 09:20 Șeful poliției internaționale (INTERPOL) a declarat că organizația sa este pregătită să ofere orice fel de asistență autorităților ruse. Jurgen Stock a condamnat, de asemenea, cu fermitate atacul de aseară de la Moscova. INTERPOL are aproximativ 196 de state membre și lucrează pentru a coordona forțele naționale de poliție și pentru a colecta informații, transmite Sky News.

UPDATE 09:00 Premierul indian Narendra Modi a descris împușcăturile ca fiind un „atac terorist atroce” și a declarat că țara sa este „solidară cu guvernul și poporul Federației Ruse în acest moment de durere”, transmite Sky News.

UPDATE 08:45 Kremlinul nu a acuzat încă în mod oficial nicio organizație, națiune sau individ. În trecut, ISIS a mai revendicat în mod eronat atacuri, deși brutalitatea dezlănțuită în sala de concerte s-a potrivit cu tacticile Statului Islamic, arată o analiză Sky News.

UPDATE 08:37 Trei copii se numără printre cele 60 de victime ale atacului de la Crocus, transmite agenţia de presă RIA, citând ministerul regional al Sănătăţii. Ministerul a publicat pe site-ul său o listă a victimelor atacului revendicat de Statul Islamic, notează lefigaro.fr citat de News.ro.

UPDATE 08:00 Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis „condoleanţe” omologului său rus Vladimir Putin, în urma atacului terorist care a ucis, vineri, 60 de persoane într-o sală de concerte din Moscova, notează lefigaro.fr.

UPDATE 07:38 Maria Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copilului, a declarat că printre cele peste 60 de victime ale atacului de la Crocos se numără și copii, transmite Sky News.

UPDATE 06:12 Germania și Marea Britanie condamnă atacul de la Crocus, conform NBC News: „Imaginile cu teribilul atac asupra unor oameni nevinovați în Primăria Crocus, lângă #Moscova, sunt îngrozitoare”, a declarat Ministerul german de Externe pe X. „Contextul trebuie investigat rapid. Cele mai profunde condoleanțe cu familiile victimelor”.

„Condamnăm atacul terorist de la Primăria Crocus de lângă Moscova”, a declarat ambasada Marii Britanii în Rusia. „Aceasta este o tragedie teribilă”.

UPDATE 06:08 Paznicii de la sala de concerte nu aveau arme, iar unii ar fi putut fi uciși la începutul atacului, a relatat presa rusă, transmite NBC News. Unele posturi de știri rusești au sugerat că atacatorii au fugit înainte de sosirea forțelor speciale și a poliției antirevoltă. Rapoartele au declarat că patrulele de poliție căutau mai multe vehicule pe care atacatorii ar fi putut să le folosească pentru a scăpa.

UPDATE 06:05 Secretarul general al ONU condamnă atacul armat în „termenii cei mai fermi posibil”, a declarat un purtător de cuvânt, citat de Sky News. Antonio Guterres „transmite profundele sale condoleanțe familiilor îndoliate, precum și poporului și guvernului Federației Ruse”, se arată într-un comunicat: „El le urează celor răniți o recuperare rapidă”.

UPDATE 06:02 Președintele francez Emmanuel Macron a condamnat împușcăturile, calificându-le drept un „atac terorist”.Într-o declarație, el a spus că „condamnă cu fermitate acest atac terorist, revendicat de Statul Islamic”. El a adăugat că Franța este solidară cu victimele, notează Sky News.

UPDATE 06:00 SUA dispun de informații care confirmă revendicarea de către Statul Islamic a atacului, a declarat un oficial american. Vorbind sub rezerva anonimatului, oficialul a declarat că SUA au avertizat Rusia în ultimele săptămâni cu privire la posibilitatea unui atac: ”I-am avertizat pe ruși în mod corespunzător”, a declarat oficialul pentru Reuters, citat de Sky News.

UPDATE 05:55 Comitetul de Investigații al Rusiei a declarat că numărul victimelor ucise în atac a depășit 60, iar alte peste 100 de persoane au fost rănite și se așteaptă ca numărul lor să crească, transmite Sky News. Agenția rusă de știri de stat RIA a citat un purtător de cuvânt al Comitetului de Investigație care a declarat că este prea devreme pentru a se pronunța cu privire la soarta atacatorilor.

UPDATE 05:49 Atacurile din Moscova sunt cele mai recente dintr-o serie de atacuri teroriste mortale care au avut loc în această țară începând cu anii 2000, transmite NBC News. În 2004, militanți din Cecenia și din alte părți au luat ostatici la o școală din Beslan, în sudul Rusiei. Militanții au cerut retragerea din Cecenia. Ostaticii au fost ținuți într-o sală de sport, iar 334 au murit – jumătate dintre ei copii – în urma focurilor de armă și a exploziilor care au izbucnit când a fost luată cu asalt. Familiile ostaticilor au criticat operațiunea de salvare. Ulterior, procurorii ruși au exonerat autoritățile. Cu doi ani înainte, în 2002, separatiștii ceceni au atacat Teatrul Dubrovka din Moscova și au luat peste 700 de persoane ostatice. Forțele rusești au folosit gaze, iar 129 de ostatici au murit. Atacatorii au fost uciși.

UPDATE 05:30 Presa de stat TASS a relatat că „Putin le-a urat însănătoșire tuturor celor răniți în urgența de la Primăria Crocus și le-a transmis recunoștința sa medicilor, a declarat Golikova”, referindu-se la Tatiana Golikova, vicepremier pentru politica socială, muncă, sănătate și asigurarea pensiilor, transmite NBC News.

Vineri, 22 martie

UPDATE 23:29 Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atacul asupra mall-ului Crocus din Moscova, se arată pe canalul Telegram al grupării, citat de Guardian.

UPDATE 23:04 Mai mulți lideri regionali din Rusia, inclusiv din regiunea ucraineană Herson anexată, au anulat evenimentele publice din acest weekend din considerente de securitate, transmite NBC News.

UPDATE 23:00 ”Canalele rusești Telegram relatează că în parcarea sălii de concerte a fost găsit un microbuz alb suspect cu numere de înmatriculare ucrainene de tip vechi”, a transmis pe Telegram Anton Gerashenko, consilier al Ministerului ucrainean de Interne.

UPDATE 22:55 Conform canalului de Telegram Astra, autoritățile ruse susțin că atacatorii ar fi fugit cu o mașină albă, cu plafon negru și numere de înmatriculare din regiune Tver:

masina atacatori moscova crocus
sursa foto: Canal Telegram Astra

UPDATE 22:54 Dave Primov, un supraviețuitor al atacului citat de Meduza, a filmat o înregistrare care arată cum spectatorii de la concert au scăpat din Crocus, dar după ce au descoperit că principalele ieșiri au fost blocate. Primov a declarat pentru agenția de presă independentă Agentstvo că multe persoane au reușit să scape de la unul dintre balcoanele clubului prin intermediul unei scări de serviciu.

UPDATE 22:45 Serviciul de informații al Armatei ucrainene (GRU) a transmis, pe canalul de Telegram, că ”atacul terorist este o provocare planificată și deliberată de către serviciile speciale rusești, la instrucțiunile lui Putin”: ”Scopul său este de a justifica lovituri și mai dure asupra Ucrainei și mobilizarea totală în Rusia”.

  • ”Este probabil ca Kremlinul să acuze Ucraina de organizarea atacului și să folosească împușcarea propriilor cetățeni ca pretext pentru atacuri și mai brutale asupra infrastructurii civile și pentru uciderea civililor ucraineni. Atacul de astăzi asupra infrastructurii civile din Ucraina este încă o verigă în escaladarea inițiată de Putin. Putin a încercat în repetate rânduri să intimideze Occidentul, inclusiv prin utilizarea armelor nucleare. Prin urmare, acest atac terorist poate fi folosit ca un alt „motiv” pentru a intensifica agresiunea. Cu toate acestea, mișcarea nestingherită a unui grup de militanți cu puști de asalt în centrul Moscovei, precum și o mulțime de alte dovezi incontestabile, indică faptul că împușcăturile din Crocus au fost organizate de serviciile speciale rusești. Ambasadele internaționale au avertizat, de asemenea, cu privire la iminența unui atac terorist”, a transmis serviciul secret ucrainean al Apărării pe Telegram.

UPDATE 22:30 Departamentul de Stat a precizat că ambasada SUA la Moscova este la curent cu atacul terorist de la Crocus și că cetățenii americani ar trebui să evite zona și să urmeze instrucțiunile autorităților locale, transmite NBC News.

  • Capacitatea guvernului american de a furniza servicii de rutină sau de urgență cetățenilor americani din Rusia este sever limitată, în special în zonele îndepărtate de ambasada SUA din Moscova, din cauza limitărilor impuse de guvernul rus privind călătoriile personalului și personalului ambasadei SUA, precum și a suspendării continue a operațiunilor, inclusiv a serviciilor consulare, la consulatele americane din Rusia”, a precizat Departamentul de Stat într-un mesaj postat pe site-ul său.

UPDATE 22:25 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că președintele Vladimir Putin a fost informat despre împușcăturile de la sala de concerte Crocus „în primele minute” ale atacului, a relatat agenția rusă de știri de stat RIA. Președintele primește informații despre ceea ce se întâmplă și despre măsurile care se iau prin intermediul tuturor serviciilor relevante și dă instrucțiunile necesare, a declarat Peskov, potrivit RIA.

UPDATE 22:00 Ministerul rus al Situațiilor de Urgență a declarat că numărul echipelor de salvare care răspund la atac este în creștere și include acum peste 320 de pompieri, 130 de vehicule de urgență și trei elicoptere care încearcă să stingă incendiul, transmite NBC News.

UPDATE 22:15 Iulia Navalnaia, văduva opozantului rus Alexei Navalnîi, a transmis condoleanțe victimelor: ”Ce coșmar la Crocus. Condoleanțe familiilor victimelor și însănătoșire grabnică pentru cei răniți. Toți cei implicați în această crimă trebuie să fie găsiți și trași la răspundere”.

UPDATE 22:04 Dmitri Medvedev, fostul preşedinte rus şi actualul număr doi în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, a ameninţat vineri, după atacul de la sala de concerte din Moscova, că ”Rusia îi va ucide pe liderii ucraineni dacă au legătură cu atacul de la Moscova”, transmite News.ro. Detalii, aici.

  • ”Niciun tribunal şi nicio anchetă nu vor ajuta, dacă forţa nu este contracarată prin forţă, iar execuţiile totale ale teroriştilor şi represiunea împotriva familiilor acestora nu sunt contracarate prin morţi (…) Dacă se stabileşte că aceştia sunt terorişti ai regimului de la Kiev, este imposibil să se facă altfel cu ei şi cu inspiratorii lor ideologici (…) Toţi aceştia trebuie găsiţi şi distruşi fără milă ca terorişti, inclusiv oficialii statului care au comis o asemenea atrocitate (…) Moarte pentru moarte”, îşi încheie el mesajul.

UPDATE 22:00 Ucraina nu are absolut nicio legătură cu atacul armat care s-a soldat vineri cu zeci de morţi şi peste 100 de răniţi la Moscova, a declarat un consilier al preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak, calificându-l drept un „act terorist”, transmite France Presse. Detalii, aici. 

  • ”Să fie clar, Ucraina nu are absolut nimic de-a face cu aceste evenimente”, a declarat pe Telegram Podoliak, a cărui ţară luptă de doi ani împotriva invaziei ruse.

Şi Legiunea Libertatea Rusiei, un grup de luptători ruşi anti-Kremlin cu baza în Ucraina, a negat orice implicare în atacul armat ucigaş de vineri asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei: ”Subliniem că Legiunea nu luptă împotriva civililor ruşi”, a declarat grupul, care pune atacul pe seama „regimului terorist al lui Putin”.

UPDATE 21:56 Anchetatorii ruşi au deschis o anchetă pentru ”act terorist”, transmite AFP: ”Comitetul de anchetă rus a deschis un dosar penal pentru act terorist în regiunea Moscovei”, a indicat pe Telegram acest organism responsabil cu principalele anchete penale din ţară.

UPDATE 21:37 Ministerul rus de Externe solicită ca SUA să împărtăşească orice informaţie pe care o au despre atacul armat comis vineri seara în apropierea Moscovei, relatează Reuters, citată de Agerpres: ”Pe ce se bazează oficialii de la Washington, în mijlocul unei tragedii, pentru a trage vreo concluzie cu privire la nevinovăţia cuiva? Detalii, aici. 

crocus moscova atac sala spectacole
sursa foto: STRINGER / AFP

UPDATE 21:30 Casa Albă ”nu are niciun indiciu în acest stadiu că Ucraina sau ucraineni ar fi implicaţi” în atacul asupra unei săli de concerte de lângă Moscova, a declarat vineri un purtător de cuvânt american, informează AFP. Detalii, aici. 

UPDATE 21:25 Cel puțin 40 de persoane au fost ucise și peste 100 au fost rănite în atac, a confirmat Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB).

UPDATE 21:22 Agenția rusă de știri RIA Novosti a declarat pe Telegram că acoperișul clădirii din apropierea scenei de la locul de concert a început să se prăbușească, transmite NBC News. Guvernatorul regiunii Moscovei spune că peste 70 de ambulanțe au ajuns la locul atacului.

UPDATE 21:15 RIA Novosti a transmis pe Telegram că incendiul de la locul de concert se intensifică. Oficialii ruși pentru situații de urgență folosesc două elicoptere pentru a arunca apă pe el.

crocus moscova atac sala spectacole
sursa foto: STRINGER / AFP

UPDATE 20:57 Agenția rusă de știri 112, specializată în relatări despre infracțiuni, a avansat un bilanț de 40 de morți și peste 100 de răniți, transmite The Guardian. Nu este clar dacă poliția a reușit să îi neutralizeze pe atacatori. Un martor ocular a declarat pentru canalul Mash Telegram că au fost „cel puțin cinci” atacatori și că aceștia erau „bărboși”.

  • „Se comportă ca niște luptători antrenați și instruiți”, se arată în relatarea respectivă. „În momentul intrării în clădire, paznicii și oamenii care stăteau la ușă au fost uciși. Apoi au blocat intrarea principală”.
  • „Teroriștii sunt înarmați cu puști de asalt AKM”, a precizat persoana respectivă. „Unii poartă încărcătoare cu diverse muniții. Cel puțin doi dintre atacatori poartă rucsacuri, posibil cu cocktailuri molotov, declară martorii.

Autoritățile ruse au efectuat recent o serie de raiduri împotriva militanților islamiști înarmați din regiunea Ingușetia, ceea ce a dus la schimburi de focuri între poliție și combatanți.

UPDATE 20:54 O a doua explozie a fost auzită vineri, au relatat agenţiile de presă ruse, citate de Reuters. Autorităţile ruse au anunţat că au întărit măsurile de securitate pe aeroporturile şi gările din Moscova, potrivit surselor citate. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anulat toate evenimentele publice în capitala rusă în acest sfârşit de săptămână: ”Am decis să anulez toate manifestările sportive, culturale şi alte evenimente în masă la Moscova în acest weekend”, a transmis Sobianin pe aplicaţia Telegram, citat de Agerpres.ro.

crocus moscova atac sala spectacole
sursa foto: STRINGER / AFP

UPDATE 20:50 Ministerul rus de Externe a calificat împuşcăturile de la sala de concerte Crocus City Hall din nord-vestul Moscovei drept un ”atac terorist” şi a îndemnat întreaga comunitate mondială să îl condamne, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

UPDATE 20:48 Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate din clădire de către pompieri, potrivit TASS, citată de CNN. Salvatorii lucrează în continuare pentru a scoate oamenii de pe acoperiș, potrivit Direcției principale a Ministerului pentru Situații de Urgență al Federației Ruse.

UPDATE 20:43 Primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, a calificat incidentul drept o ”tragedie teribilă”:

  • ”Astăzi a avut loc o tragedie teribilă în centrul orașului Crocus. Condoleanțele mele celor dragi victimelor. Am dat ordin să se ofere toată asistența necesară tuturor celor care au suferit în timpul incidentului”, a declarat Sobyanin într-un comunicat citat de CNN. 

UPDATE 20:40 La fața locului au fost trimise 50 de echipaje de ambulanță, transmite Reuters. Unele persoane se află încă în interiorul sălii de concerte.
Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, bărbați cu arme automate au fost arătați trăgând în mod repetat asupra unor civili care țipau, inclusiv femei, care se ghemuiau sub semnul de intrare ”Crocus City Hall”. Alte înregistrări video arătau mai multe persoane care zăceau nemișcate în bălți de sânge în fața sălii. Reuters nu a reușit să verifice imediat imaginile. O altă înregistrare video îi arată pe atacatori trăgând asupra oamenilor din sala de concerte.

UPDATE 20:30 Ambasada SUA în Rusia a avertizat la începutul acestei luni că ”extremiștii” au planuri iminente pentru un atac la Moscova, transmite Reuters. Aceasta a emis avertismentul la câteva ore după ce Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), principalul succesor al KGB-ului din epoca sovietică, a declarat că a dejucat un atac asupra unei sinagogi din Moscova comis de o celulă a grupării militante musulmane sunnite Stat Islamic.

UPDATE 20:23 Imaginile postate pe rețelele de socializare arată oameni care fug din calea focurilor de armă.

crocus moscova atac armat
sursa foto: Twitter / The Moscow Times

UPDATE 20:18 Un reporter al presei ruse de stat aflat la fața locului și citat de Moscow Times a declarat că o ”grenadă sau o bombă incendiară” a fost aruncată după ce împușcăturile au izbucnit vineri seara, provocând un incendiu la sala de concerte.

UPDATE 20:00 ”Evacuarea persoanelor este în curs de desfășurare”, au declarat serviciile de urgență pentru agenția de presă TASS, citate de Moscow Times. 

știrea inițială

Mai multe alte instituții media rusești au raportat împușcăturile și au spus că centrul comercial era în flăcări. Un videoclip postat pe canalele aplicației rusești de mesagerie a arătat coloane uriașe de fum negru ridicându-se deasupra clădirii, transmite Associated Press.

Publicația The Moscow Times relatează despre bărbați îmbrăcați în haine de camuflaj:

  • ”Cel puțin trei bărbați îmbrăcați de camuflaj au deschis focul la sala Crocus, o locație populară pentru concerte din suburbiile Moscovei, a raportat agenția de presă de stat RIA Novosti. Cel puțin 12 persoane au fost ucise și 35 au fost rănite, a anunțat canalul Baza Telegram, fără a oferi mai multe detalii”.

Potrivit datelor preliminare, împușcăturile ar fi provenit de la o mitralieră, conform Kommersant, care citează TASS.

Cel puțin 12 morți și zeci de răniți au fost raportați în urma unor împușcături și explozii care ar fi avut loc la un concert al trupei rock Picnic, pro-Putin, care se desfășura cu casa închisă. Membrii trupei nu au fost răniți, conform canalului de Telegram al TASS.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Here we go

    Casus beli

    • Foarte probabil, chiar este un act terorist, nu o înscenare, cum acte teroriste sunt atacurile armate asupra oricăror ținte civile, precum spitalele, spre exemplu.

      Aceste acte teroriste sunt condamnabile și, într-adevăr, cei care condamnă dubla măsură a statelor occidentale sunt tot mai numeroși.

  2. Si au inscenat asa ceva, ca sa declare oficial razbel Ucrainei si sa trimita probabil si mai multi oameni la tocat. Penibil. Asta daca nu au reusit ruznacii sa isi indrepte furia asupra lui Putin.

  3. Cam târziu acest decont al rușilor.
    Rușii, deci nu doar Putin, își doresc moartea celor ce nu sunt ca ei, de asta zic că e cam târziu să apară și reversul a ceea ce vor ei.
    Când cineva vrea sa te omoare și singura ta salvare e să-l omori pe el în schimb, nu vad unde e crima?!?
    Crima e că vei trăi toată viața cu inima încărcată că a trebuit să faci lucruri extreme ca să poți trăi.

    • Sa nu cumva sa nu fie o strategie. De tipul full mobilization, atac nuclear tactic in Ucraina…

    • @DaciaLogan1
      Cred mai degrabă că e cum zici tu, ceea ce face și mai dramatic ce am zis eu. Viața buna a rușilor sus puși nu e pusă nici după doi ani de război.

      Devine clar, Putin a preluat o țară în război și o va lăsa în razboi și mai ales vrăjeala cu aruncatul blocului în aer, iar acum vrăjeala cu un atac nu în campania lui electorală ci fix după ce „câștigă” alegerile și vrea mobilizare, ce convenabil.
      Rușii sunt sadici.

    • Așa gândește teroristul de pretutindeni. Ai prins ideea. Chiar, unde e crima?

  4. Un stat terorist, atacat de teroristi.Ceva normal.

  5. Dacă nu mă înșel, am citit chiar pe G4media în urmă cu câteva săptămâni că SUA au emis o avertizare de călătorie în Rusia având informații că ceva s-ar putea întâmpla.

  6. Un scenariu odios planuit in laboratoatele Kremlinului, unde nu exista niciun pic de respect pentru viata umana, indiferent ca victimele sunt ucrainieni sau rusi.
    Este un act terorist comis de un stat terorist impotriva propriilor cetateni pentru a „legitima” viitoarele crime comise impotriva lumii libere!

  7. „Micuțule, mai faci mă mișto de cocalari? Ra-pa–pa-pa-pa…

  8. De aceea nu a postat nimic Ladaruseasca1 până acum? Își face bagajul pentru front?
    Acest atac seamana izbitor cu altele de acum câțiva ani și care au dus la invadarea ceceniei. Are toate semnele noului KGB.

  9. Doar un roman… Ori lucrez la g4 ori sunt pro rus, ori sunt pe front… 😂😂😂. Ma prrgatesc sa plec definitiv din tara, merg in Elvetia. De aia postez mai rar. Sa nu te doara capul de mine, iti trimit cateva sute de chf.

  10. Într-adevăr, atacurile armate asupra sălilor de spectacole, sau asupra spitalelor, sunt acte teroriste, iar cei care condamnă dubla măsură sunt din ce în ce mai mulți.

  11. Care e problema?
    Ei fac același lucru în Ucraina dar 1000x mai mare.

  12. Fsbuloase legaturiele 😂😂😂😂😂.

  13. Mda, in timp ce reactiile de indignare s-au auzit din toate partile, putin nu s-a exprimat timp de 24 ore, a mentionat in schimb Ucraina, niciun cuvant despre ISIS, care a revendicat atacul.
    Prin urmare nu-i exclus ca FSB ul sa fi fost la manevre.

  14. Atac terorist ISIS in timpul ramadanului? a strigat vreunul „allahu akbar”? Teroristii ISIS sunt sinucigasi, omoara pana sunt rapusi nu fug ca cei 4.