Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liverpool l-a numit pe Andoni Iraola antrenor principal, cu un contract pe doi ani, după demiterea lui Arne Slot, anunță Mediafax.
„Cormoranii” au anunțat sâmbătă plecarea lui Arne Slot, la un an după ce antrenorul olandez i-a condus spre titlul din Premier League, scrie BBC.
Iraola, în vârstă de 43 de ani, vine de la Bournemouth, echipă cu care a reușit cel mai bun sezon din istoria clubului în prima ligă. Bournemouth a terminat pe locul șase, la doar trei puncte în spatele lui Liverpool, și s-a calificat în Europa League.
Spaniolul anunțase încă din aprilie că va pleca de la Bournemouth la finalul sezonului. El fusese dorit și de Crystal Palace și AC Milan.
Iraola ajunge acum pe Anfield, după un sezon dificil pentru Liverpool. Echipa s-a calificat în Liga Campionilor, dar a terminat campionatul cu 60 de puncte, cel mai slab bilanț al clubului din sezonul 2015-2016 încoace. Liverpool a încheiat la 25 de puncte în spatele campioanei Arsenal.
„Sunt foarte entuziasmat. Evident, toată lumea știe ce înseamnă Liverpool. Este un club mare, uriaș, unul dintre cele mai mari din lume”, a spus Iraola.
Noul antrenor a spus că această mutare îi oferă șansa de a lucra cu jucători de top și de a lupta pentru trofee.
Liverpool a investit masiv vara trecută, când a cheltuit 415 milioane de lire sterline pentru șase jucători.