G4Media.ro

Ce șanse sunt să demisioneze Dăncilă

Ce șanse sunt să demisioneze Dăncilă

Cererea președintelui Iohannis către Dăncilă de a elibera scaunul de premier arată ca o ieșire la nervi după actele de sfidare în lanț, umilire și impolitețe crasă, orchestrate de Dragnea în ultimele zile. Picătura care a umplut paharul a fost refuzul premierului de a se prezenta vineri la ora 11.00 la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre conflictul dintre Guvern și BNR pe tema creșterii inflației. Cu afirmația că-i retrage încrederea pe motiv că nu face față funcției, Klaus Iohannis a pus punct oricărei relații cu un guvern de rea-credință, dovedită din plin, odată cu uzurparea atribuțiilor prezidențiale în chestiunea mutării ambasadei României la Ierusalim.

Ce va face însă președintele Iohannis de acum încolo? Ce urmează? Aici trebuie spus că nu o demite cu mâna lui, oricât de mult și-ar dori. Pe cale instituțională, doar Parlamentul poate dărâma guvernul, prin moțiune de cenzură. Or, opoziția nu dispune azi de voturile necesare, nici n-am auzit pe cineva de la vârful PNL sau USR avansând acest scenariu. Bun, dacă așa stau lucrurile, de ce s-a grăbit președintele să-i ceară demisia?

Cel mai probabil, mizează pe faptul că Viorica Dăncilă va ceda sub presiunea instituțională infernală pusă din acest moment pe Guvern. În orice țară din lume, premierul în funcție este delegitimat când șeful statului îi solicită să plece, sub acuzația gravă de incompetență. Ce șanse sunt, prin urmare, ca marioneta liderului PSD să rupă sforile care o țin legată de scaunul de premier?

La prima vedere, mici de tot. Dacă demisionează și Dăncilă, Dragnea riscă să piardă controlul asupra Guvernului. După a treia victimă într-un an jumate, nu mai văd pe cineva în PSD dispus să se sinucidă politic de dragul liderului maxim. Chiar dacă, prin absurd, s-ar găsi un kamikaze, imposibil de imaginat că președintele Iohannis va pune al patrulea premier scos din pălăria lui Dragnea. Prin urmare, liderul PSD știe că, dacă pleacă Dăncilă, pierde totul. Va împiedica prin orice mijloace demisia ei, va recurge la toate metodele pentru a o ține înșurubată de scaun. Dovadă că în lupta cu Iohannis apelează la toate armele interzise. Acuzaţia de antisemitism după o exprimare neglijentă a preşedintelui, pentru care acesta şi-a cerut imediat scuze, este încă o dovadă că nu vor exista limite de-aici încolo în războiul disperat pentru menţinerea la putere.

Dar nici măcar Dragnea n-o va putea sechestra în clădire. Cel mult, o poate amenința că n-o mai pune pe liste la europarlamentare, că-i barează drumul întoarcerii la Bruxelles, că-i va distruge familia sau că o va zbura din partid. Toate acestea nu reprezintă, însă, mare lucru pentru cineva care n-are totuși grija zilei de mâine, nici ambiții politice prea mari. Nu știm cu ce anume o controlează liderul PSD. Totuși oricum ar fi presată, cu orice ar fi șantajată, are toate motivele să renunțe.

S-au adunat multe: oameni în stradă, nemulțumiri sociale tot mai mari, avertismente de la Bruxelles cu suspendarea plăților în toate programele europene, atenționări că pune în pericol parteneriate strategice dacă intervine prin OUG în legislația penala așa cum îi cere insistent liderul PSD sau că distruge solidaritatea UE prin decizii precum mutarea ambasadei României la Tel Aviv etc. În acestă situație, singura întrebare este cât mai rezistă Dăncilă presiunilor crescânde exercitate asupra ei?

La toate aceste presiuni acumulate deja, se adaugă de azi și solicitarea președintelui Iohannis de a părăsi o funcție mult prea mare pentru ea. Cât mai suportă să riște dosare penale în fiecare zi, la fel ca Shhaideh sau Plumb, executând docilă ordine care, mai devreme sau mai târziu, i-ar putea ruina viața? Cât mai rabdă să se umple de ridicol în fața unei țări întregi cu fiecare ieșire publică agramată și cu fiecare întâlnire la nivel înalt în care se vede că este complet depășită de situație? Merită să salveze câțiva oameni de pușcărie printr-un OUG pentru a rămâne apoi cel mai hulit și detestat premier din istoria României?

Sunt convins că Dăncilă și oamenii din jurul ei se gândesc la toate astea. Orice om, oricât de loial sau fanatic ar fi în slujirea stăpânului, dacă păstrează o umbră de rațiune și respect față de sine se întreabă totuși: la ce bun să-și distrugă viața lui și viitorul unei țări întregi pentru binele unui singur om? Ce are de câștigat dacă rămâne sechestrată într-o funcție și acceptă să-și pună semnătura pe distrugerea întregului stat la comanda unei grupări de borfași? În loc ca toată energia guvernului să fie azi canalizată pe absorbția de fonduri UE pe care riscăm să le pierdem masiv din viitorul exercițiu bugetar, în loc să evite suspendarea tuturor plăților din programele UE, premierul Dăncilă sacrifică viitorul României, împinsă de Dragnea, de dragul războiului cu președintele Iohannis.

Dacă privim lucrurile și din această perspectivă, atunci cred că există totuși ceva șanse ca premierul Dăncilă să cedeze. Importantă în luarea unei hotărâri ar putea fi și reacția publicului, mobilizarea străzii. În urmă cu aproape trei ani, strada a mai dat jos un prim-ministru și a stopat anul trecut OUG 13. Oricât și-au pierdut protestele din vigoare, oricât de mult s-a diluat efectul lor asupra puterii, o mobilizare masivă ar putea conta mult în determinarea Vioricăi Dăncilă să se decidă.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. Cred ca nefiind în stare sa judece asa o tema grea, o sa dea cu banu’. Da și ala o sa-l împrumute de la șefu’.

  2. Din pacate nu cred ca are atata minte, ii este mult prea loiala lui Dragnea. Pare dispusa sa mearga pana la capat, sa riste tot, bazandu-se pe puterea si influenta lui Dragnea. Pe principiul ca nimic nu i se poate intampla. Sper sa ma insel.

    • Cred ca in mintea ei nici macar nu risca ceva. Ea chiar crede ca duce un razboi de eliberare a natiei alaturi de Dragnea, singurul in stare sa identifice pericolul. Ori pur si simpu nu-i pasa.

  3. „Mobilizare masivă” …dupa concediul din Mai, dupa micii si berea la iarba verde … greu de crezut

  4. Dane, ce optimist esti.

    Pesedistii sunt mult prea prosti si rai sa le pese de fonduri europene, sau de reputatie. Tot ce conteaza pentru ei e sa fure si sa scape. Adevarul e ca se poate intampla orice, demisia slugii fiind doar un deziderat al nostru, cine stie ce-i trece comunistei prin cap.

    • Cum nu se poate mai adevarat!
      Insa – asa cum comunistii NU AU AVUT DISCERNAMANTUL binelui si raului (decat numai si numai prin prisma Puterii), la fel si acum: cuvantul cheie care mi-a atras atentia in comentariul tau, e ”prosti”. Mai bine zis, ORBITI de betia Puterii. Acesti continuatori ai comunismului (cei mai multi din PCR iar acum PSD, nici macar nu realizeaza asta ori nu sunt de acord, dar e o realitate) nu au avut decat un singur tzel: Puterea! De dragul Puterii au facut orice si sunt in stare de orice, la propriu (vezi ororile Comunismului)! Infiorator dar asa e, si asta fiindca sunt – in sensul cel mai profund al termenului, prosti – si nici nu realizeaza asta! Ganditi-va numai la sotii Ceausescu, la felul cum au gandit acesti oameni (si cum au sfarsit-o, intrebandu-se cu sinceritate, dupa fuga lor ”pentru ce li se intampla toate astea”) – si veti intelege multe taine din adancul acestor fiinte umane, orbite de Putere…

  5. S-a declanșata avalanșa care va îngropa
    rău-făcătorii. Priviți atent, chibzuiți și luați
    aminte.

  6. In urma cu cateva minute, la iesirea din sediul DNA, dl Dragnea a precizat ca Guvernul asigura realizarea politicii externe a tarii potrivit programului de guvernare.
    Nu exista niciun dubiu ca dl. Dragnea invoca art. 102 alin. 1 din Constitutie conform caruia „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”.
    Deci, realizarea politicii externe a tarii se face conform PROGRAMULUI DE GUVERNARE acceptat de Parlament.
    Ce este programul de guvernare? Este programul electoral devenit program politic devenit program de guvernare dupa votul de investitura dat de Parlament.
    Se joaca tare cu tot cu deciziile CCR-ului din 2012.
    Guvernul asteapta ca Iohannis sa nu mai colaboreze cu Dancila ca apoi sa puna in discutie un asa zis conflict constitutional Presedinte – Guvern si chiar mai mult Presedinte – Guvern+Parlament, avand in vedere ca se pune in discutie programul de guvernare acceptat de Parlament.
    Iar CCR stim ce va decide, cu atat mai mult cu cat, in nenumarate decizii actuale se vorbeste de faptul ca legea deciziile sale sunt un „organism viu”, adica ceea ce s-a stabilit candva poate fi schimbat pentru ca societatea evolueaza. Si nu gresesc deloc.
    Intrebarea esentiala este: Programul de guvernare contine aspecte referitoare la mutarea ambasadei Romaniei din Israel?
    Pe aceasta idee trebuie apasat, pentru ca in rest Dragnea si Tariceanu „joaca tare” si au cu ce.

  7. Sanse sa demisioneze? Nici una. E ca si cum am intreba , ce sansa ar fi ca Dancila sa i se impotriveasca lui Dragnea. Cucoana de la Videle este nevertebrata. Inainte de nominalizare a facut radiografie si daca s-ar fi descoperit coloana vertebrala , creier sau personalitate, era respinsa automat.

  8. PSD-ALDE isi vor folosi ultima arma –VIOLENTA— si una maxima! Da, se va muri pt. libertate… JANDARMERIA VA FACE UZ DE FORTA… CAND VOM INVINGE SI ASTA FOARTE CURAND TREBUIE SA CEREM SCOATEREA IN AFARA LEGII A GRUPULUI INFRACTIONAL PSD-ALDE, JUDECAREA INFRACTORILOR CARE POZEAZA IN LIDERI AI ACESTUI APARAT CRIMINAL NUMIT PSD-ALDE…

  9. Indiferent ce va face, viorica pierde. Cariera ei politica se termina cel mai tarziu la alegerile din 20-20, daca psdragnea rezista pana atunci in formatul actual.
    Chiar in ipoteza ca psd va mai avea aceeasi vigoare la urmatoarele alegeri, ea nu poate sa mai spere la un loc eligibil fara ca psd sa riste sa se faca de ras. La PE nu se mai poate intoarce pentru ca nu mai poate profita de avantajul invizibilitatii ca pana acum. La locale are deja palmares negativ iar la parlamentare unde miza politica e mai mare … cine va avea curajul sa riste s-o puna pe lista ?
    Acum problema este intr-adevar, cat rezista ea la presiune. Ar putea merge cu incapatanare bovina (conform proverbului ca boul este perseverent) pana la capat s-au ar putea sa gaseasca o solutie sa se dea la fund discret. Ceva bani a strans din salariul de la PE. Ar trebui sa-i ajunga. Revenirea la viata mediocra nu ar trebui sa-i fie asa de grea. In afara de mediocritate crasa nu s-a remarcat prin nimic, pana nu a fost pusa in lumina reflectoarelor cand s-a vazut ca „mediocra” este deja un compliment pentru ea.

    • In principiu, de acord, cu exceptia postului la PE. Daca e pusa pe liste intr-o pozitie eligibila, si e aleasa, se duce, PE instutional nu ii poate spune ‘stai acasa’. Studii de caz: EBA, Jiji.

    • @Zev!
      Asta (PE) nu-i mai da partidul. Mai sunt altii abonati

  10. Asteptari desarte de abandon.
    Capitularea Dnei Prim Ministru Dancila este imposibila, ea ar insemna capitularea sustinatorului.
    „Geniul Teleormanului”.
    Capitularea Dnei Prim Ministru Dancila este imposibila prin faptul ca domnia sa nu intelege nici
    dupa trei luni cum a fost posibil ca dintr-o mediocra deputata a PE sa devina sefa guvernului Romaniei si cu atat mai mult ce inseamna o demisie.
    Incepe de fapt o lupta care mocnea de multa vreme.
    Unitatea in jurul Presedintelui,a opozitiei unite , a opiniei publice (capabile sa inteleaga ca este
    permanent mintita de guvernanti) este singura cale de a forta demisia celui mai mediocru si rusinos guvern postdecembrist condus de fapt de „Geniul Teleormanului”..
    Sa fim optimisti !!!

    • ‘Opozitie unita’? Poate ar fi bine sa asteptam sa o vedem unita intai, nu? Succes la optimism, si poate il mai lasati si pe Transalpinarum, pentru cenzura exista admin, iar ‘sasul’ si ‘pavianul’ sunt termeni vehiculati in media de ceva timp. A sunat sec XIX, isi cer inapoi pudibonderia.

  11. Daca Sasul ii cerea demisia INAINTE de plecarea in Israel, cu o zi macar, era AS! Dar e bine si asa, in fiecare saptamana, la fiecare ezitare si adiere de incompetentza, Sasul trebuie sa-i aduca aminte ca-i cere demisia! Ca sa nu mai doarma pavianul noaptea 🙂

    • Stimate Transalpinarum,
      Cred ca persoanele care participa la aceste comentarii trebuie sa pastreze o
      decenta in exprimare ,ca ” marca G4media”.
      Cuvinte de tip Sasul ,Pavianul pot lipsi , iar competenta sau incompetenta sunt notiuni subiective.

  12. Dane, am fost piua-ntai in ceea ce priveste anuntarea motivului pt care Dancila nu va pleca de buna voie din Guvern, intrucat de peste doua saptamani le explic postacilor de pe HN ca Dragnea a convins-o pe pavianca sa lase viata de dolcefarniente pe bani extrem de buni din Parlamentul European si sa se lase pusa prim ministreasa, fiind amenintata ca daca nu o sa vrea, nu va mai avea loc pe viitoarea lista cu candidati pt europarlamentare a PSD. La fel daca cumva paraseste din proprie initiativa corabia sparta a guvernului. Altfel, daca se sacrifica pana cand ii spune Seful, va ocupa prima pozitie pe lista !

    PS. Amenintarile de tip mafiot la adresa familiilor supusilor neascultatori nu fac parte din metodele de lucru ale lui Dragnea, care nu stie decat sa ofere sau sa retraga favoruri economice in functie de situatie !

  13. Daca doriti sa iasa lumea in strada trebuie deschise canalele care au facut posibila iesirea masiva la protest la inceputul lui 2017.

  14. Gresit Dane, tot poporul e la Vama Veche, ca de obicei. A venit vara. Weekend-uri la mare, sau la munte, pentru ca protestele in timpul saptamanii trebuie facute dupa munca. Sper sa nu ma insel.

  15. Cererea presedintelui e fireasca, nu e o descarcare de nervi. Este dator sa se exprime in legatura cu derapajele premierului. Macar atat sa se intample daca imperfectiunea legilor, abuzul de putere al majoritatii si abdicarea de la datorie a institutiilor care ar trebui sa vegheze ca puterea sa nu deraieze, precum CCR dar si alte institutii, sunt slugi ale puterii, nu ale legii. Presedintele, care a numit-o fara sa se gandeasca la aceste consecinte, are datoria sa ia atitudine fatza de toate derapajele ei. Macar atat.
    Cat despre intrebarea de ce accepta Dancila sa ia castanne cu ainile ei, raspunsul e ca din prostie.