Ce înseamnă uciderea lui Larijani pentru structura de putere a Iranului / Despre cum eliminarea liderilor-coordonatori crește riscul de erori, chiar dacă structura supraviețuiește

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Ucidera raportată a lui Ali Larijani ar reprezenta o nouă lovitură pentru capacitatea Iranului de coordonare, slăbind un sistem deja fragmentat și crescând riscul de erori de calcul sub presiune, arată o analiză a iranintl.com, publicație iraniană de opoziție aflată în exil, semnată de Shahram Kholdi, analist în securitate internațională și drept. 

Oficiali israelieni au declarat marți că Larijani — secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională și unul dintre principalii coordonatori ai securității regimului — ar fi putut fi ucis în loviturile aeriene din timpul nopții asupra Teheranului. Teheranul nu a confirmat și nici nu a negat informația.

Dacă este adevărat, atacul amintește inevitabil de uciderea lui Qassem Soleimani în 2020: o altă eliminare precisă a unei figuri care făcea legătura între diplomație, informații și puterea militară.

Moartea lui Soleimani a însemnat mai mult decât eliminarea unui comandant. A slăbit capacitatea regimului de a calibra riscurile. Radical în scopuri, dar prudent în execuție, el împingea actorii proxy înainte fără a provoca represalii existențiale.

Absența sa a lăsat un gol pe care niciun succesor nu l-a umplut complet. Coordonarea s-a deteriorat, erorile de judecată s-au înmulțit, iar răspunsurile au devenit mai puțin previzibile. Rețeaua a supraviețuit, dar sincronizarea a devenit haotică, iar reținerea — mai redusă.

Rolul lui Larijani trebuie înțeles în acest context.

Potrivit unei surse citate de Christiane Amanpour, Larijani era considerat, încă din septembrie 2025, în unele evaluări occidentale și israeliene, o posibilă figură de tranziție acceptabilă, înainte de a deveni o țintă la începutul lui februarie 2026.

Relatarea atribuie această schimbare rolului său în susținerea represiunii interne, adoptării unei poziții mai confruntaționale față de Statele Unite și Israel și asumării unui rol central în modelarea operațiunilor militare ale Gărzilor Revoluționare (IRGC).

Aceste afirmații nu sunt verificate, dar evidențiază modul în care Larijani se afla la intersecția dintre consolidarea internă și escaladarea externă într-un moment de presiune acută.

Cariera sa a început în timpul războiului Iran–Irak, unde a avansat în cadrul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice până la gradul de general de brigadă. În anii următori, a trecut de la câmpul de luptă la birocrație, contribuind la consolidarea infrastructurii coercitive și ideologice a regimului.

Ca șef al Radioteleviziunii Republicii Islamice Iran (1994–2004), Larijani a coordonat mai mult decât o instituție media. Televiziunea de stat a lucrat îndeaproape cu serviciile de informații și IRGC, modelând narațiuni care întăreau loialitatea și limitau spațiul pentru disidență.

Serialul „Hoviyyat” („Identitate”) din 1996 a etichetat public intelectuali și profesioniști drept trădători, difuzând confesiuni obținute sub constrângere și stabilind limite stricte asupra gândirii permise. În același timp, memoria oficială a războiului Iran–Irak a fost transformată în doctrină: martiriul a fost ridicat la rang de ideal, iar rezistența prezentată ca victorie.

În timp, acest tip de mesaj a consolidat o bază mai restrânsă, dar mai disciplinată, integrată în rețelele Basij și IRGC. Scopul nu era convingerea, ci impunerea: protejarea regimului în fața unei societăți mai largi, adesea reticente.

Acest cadru a persistat. A stat la baza represiunii din timpul Mișcării Verzi din 2009, a reapărut în protestele „Femeie, Viață, Libertate” din 2022 și a modelat violențele din ianuarie 2026.

Dincolo de Iran, aceeași logică a influențat campania Hezbollah în Siria, operațiunile Hamas culminând cu 7 octombrie și doctrina maritimă a IRGC bazată pe presiune asimetrică.

În ciuda tensiunilor din elita politică, Larijani a rămas ferm în nucleul conducerii. Loial și disciplinat, el a întruchipat continuitatea între instituții.

După moartea Liderului Suprem Ali Khamenei, în urma atacului din 28 februarie care a deschis faza actuală a războiului, experiența și conexiunile lui Larijani îl plasau ca o posibilă figură stabilizatoare.

Reconfirmarea sa în 2025 ca șef al securității Iranului a consolidat acest rol. De acolo, coordona politica nucleară, gestionarea crizelor și relațiile dintre instituțiile-cheie ale regimului.

Eliminarea lui Larijani ar produce perturbări imediate: tensiuni în lanțul de comandă și presiuni pentru represalii. Consecința mai profundă ar putea fi fragmentarea.

Republica Islamică funcționează acum mai puțin ca un stat unitar și mai mult ca un sistem dispersat, aflat sub presiune constantă din partea Israelului și Statelor Unite. Autoritatea se exercită tot mai mult prin rețele clericale provinciale, comandanți IRGC și structuri Basij. Resursele sunt mobilizate local, represiunea este aplicată local, iar supraviețuirea este gestionată local.

Larijani făcea parte din cercul tot mai restrâns capabil să lege aceste fragmente de un centru de comandă. Pierderea sa riscă să accelereze incoerența pe care sistemul deja încearcă să o controleze.

Precedentul Soleimani este relevant: eliminarea liderilor slăbește coordonarea și crește riscul de erori, chiar dacă structura supraviețuiește.

Infrastructura de rachete rămâne dispersată în locații fortificate și subterane. Ambarcațiunile rapide și vehiculele navale fără echipaj continuă să amenințe transportul maritim în strâmtoarea Hormuz. Milițiile proxy operează prin canale concepute să supraviețuiască pierderii liderilor.

Ceea ce pare reziliență ar putea reflecta, de fapt, o dispersie fără coordonare — un sistem care supraviețuiește, dar nu mai acționează ca un tot unitar.

Ucidera lui Larijani, dacă se confirmă, testează nu doar durabilitatea statului, ci și capacitatea sa de a funcționa ca o forță coerentă sub presiune constantă. Războiul ar putea să nu ducă la un colaps imediat. Dar, fără figuri precum Soleimani și Larijani, adaptarea ar putea accelera, nu preveni, declinul său.