Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un poliţist de 48 de ani a fost condamnat joi de justiţia britanică la închisoare pe viaţă pentru că a violat-o şi ucis-o în luna martie pe londoneza Sarah Everard, pe care a încătuşat-o înainte de a o răpi, un caz care a provocat un val de emoţie în Regatul Unit, relatează AFP.
Anunţând pedeapsa pentru Wayne Couzens la tribunalul penal Old Bailey din Londra, judecătorul Adrian Fulford a subliniat că crima s-a produs în „circumstanţe extrem de brutale” şi că victima a fost o persoană „complet ireproşabilă”.
Decesul lui Sarah Everard, de 33 de ani, răpită când se întorcea pe jos acasă de la o cină la nişte prieteni şi apoi găsită moartă, strangulată şi cu corpul ars, o săptămână mai târziu, într-o pădure, a provocat un val de emoţie în ţară.
Mii de femei şi-au mărturisit pe reţelele sociale sentimentul de insecuritate, făcând apel la responsabilii politici să acţioneze împotriva violenţelor care le vizează.
Judecătorul a declarat că Wayne Couzens, un bărbat căsătorit şi tată a doi copii, a plecat „să vâneze o femeie singură pentru a o răpi şi viola” şi că trebuie să-şi fi dat seama că „s-ar putea să fie necesar să o ucidă”.
Pedeapsa dictată în cazul acestui poliţist – numită „whole life order” – este cea mai severă prevăzută în sistemul justiţiei penale britanice, fiind menită să-i pedepsească pe cei care comit crimele cele mai grave.
O persoană condamnată la o astfel de pedeapsă nu poate depune cereri de eliberare condiţionată, cu excepţia cazului în care există motive umanitare excepţionale pentru a le justifica.
Judecătorul a mai spus că poliţistul a încercat „să minimalizeze responsabilitatea sa reală” când a fost interogat de poliţie.
După ce le-a spus poliţiştilor că a predat-o pe Sarah Everard, în viaţă, unui număr de trei bărbaţi din Europa de Est, Wayne Couzens şi-a recunoscut vina şi a pledat vinovat la acuzaţiile de răpire, viol şi crimă.
Avocatul lui Couzens, Jim Sturman, a explicat joi că clientul său „nu încearcă să găsească scuze pentru ce a făcut şi că este plin de ură de sine şi de ruşine”.
Sursa foto: Metropolitan Police
La noi ar lua 10, ar fi de făcut vreo 4 dar ar ieși după 1 pe vicii de procedură și despăgubit pentru proces nedrept și detenție improprie. Cum a fost și cu traficanții de persoane din Țăndărei, toți judecați în Anglia au fost condamnați, toți din România eliberați pe prescripție plus daune pentru proces nedrept plus returnarea săbiilor.
cum sa iasa pe vicii de procedura? pai nu mai intra deloc daca erau astfel de vicii.
daca iei 10 nu faci 4 daca esti inca tanar. ce stii tu cu reducerea aia e la cei peste 60-65 de ani.
dar la englezi au alte legi si alt sistem juridic. nu stiu de ce le comparam. da, ai dreptate, la noi e prea bland. dar chiar si aspru, tot ar diferi ca sistem de al lor.
Poate vor avea grija sa il lichideze in puscarie. Violatorii nu prea au viata usoara.