Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un tribunal din Tokyo a dispus miercuri ca patru foști directori ai furnizorului de electricitate Tepco să plătească daune de 13.000 de miliarde de yeni (95 de miliarde de euro) pentru că nu au reușit să prevină accidentul din 2011 de la centrala nucleară Fukushima, potrivit presei locale, preluată de Le Figaro.
Decizia reprezintă punctul culminant al unui proces lansat în 2012 de acționarii Tepco. Este pentru prima dată când foști directori ai grupului sunt trași la răspundere pentru dezastrul de la Fukushima Daiichi, care a avut loc după un tsunami imens.
În calitate de operator al centralei, Tepco s-a confruntat de atunci cu numeroase acțiuni în justiție, inclusiv din partea locuitorilor care au fost nevoiți să evacueze regiunea din cauza radiațiilor, uneori în condiții foarte dificile.
În 2019, trei foști directori ai Tepco care se confruntau cu acuzații penale din partea persoanelor evacuate din regiune au fost achitați în primă instanță. Părțile civile au formulat recurs. Acești foști directori, care au fost achitați la vremea respectivă, se numără printre cei patru condamnați miercuri.
Ai dat cu radiatii platesti.
Rusia da cu bombe plateste.
Sper sa-i ia tot, sa ramana in c urul gol.
mda, pai o sa plateasca simplu: sa le scrie un cec. nu inteleg ce trebuia sa faca directorii ca sa previna accidentul? sa opreasca seismul? sa se puna stavila in fata tsunami-ului care a inundat reactoarele? daca era un vinovat, ala e piedone de la ei de la primarie ca le-a dat autorizatie de functionare fara sa aiba protectie antitsunami.
95 de miliarde de dolari … Hai ca le platesc pana-n 30031, dupa Ford.