Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, susţine că peste 5.000 de dosare au fost închise prin prescripţie într-un singur an, iar aceasta reprezintă „o amnistie mascată” în urma căreia „au scăpat politicieni corupţi, proxeneţi, evazionişti”, transmite Agerpres.
„Justiţia lui Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Alina Gorghiu funcţionează doar pentru borfaşi. L-am auzit pe Marcel Ciolacu spunând, zilele trecute, că în mandatul său ‘justiţia funcţionează’. Funcţionează atât de bine încât ieri a fost suspendată decizia de recuperare a prejudiciului în cazul mogulului Dan Voiculescu, iar astăzi a fost eliberat fostul baron Radu Mazăre. În doar un an, peste 5.000 de dosare erau închise prin prescripţie, conform informaţiilor din presă. Au scăpat politicieni corupţi, proxeneţi, evazionişti. O amnistie mascată”, a scris liderul USR, luni, pe Facebook.
Potrivit lui Drulă, preşedintele Klaus Iohannis nu a dorit o „reformă reală” în justiţie.
„Între timp, vedem dosare făcute la comandă pentru primarii USR, pentru Vlad Voiculescu şi candidaţi ai Dreptei Unite scoşi abuziv de pe buletinul de vot. O vedem şi pe Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, în vacanţe pe plajă în Copacabana, Brazilia, alături de şefii parchetelor din România. Asta e justiţia care ‘funcţionează’. Să nu uităm: atunci când Stelian Ion a vrut să organizeze concursuri reale pentru şefia DNA şi a parchetelor, USR a fost dată afară de la guvernare. Şeful mafiei, Klaus Iohannis, nu a suportat să vadă cum USR începe reforma reală în Justiţie”, afirmă Cătălin Drulă.
Mare parte dintre cetățeni habar nu au ce se întâmplă în țara asta. Nu-i interesează. Pe mare parte din tineri nici atât. Ce va urma din 2025 va fi extrem de trist Iar marea putere de la răsărit ne va ajuta sa ne sapam singuri groapa.
Este drept. Cred ca trebuie sa inchidem departamentul de justitie si sa facem altul.
Absolut demoralizant, de aia trebuie sa iesim la vot!