Home » Articole » Cameră specială de audiere a minorilor şi a victimelor traficului de persoane, inaugurată la DIICOT

Cameră specială de audiere a minorilor şi a victimelor traficului de persoane, inaugurată la DIICOT

Cameră specială de audiere a minorilor şi a victimelor traficului de persoane, inaugurată la DIICOT
Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca
Ascultă articolul

O cameră specială de audiere a victimelor sau martorilor unor infracţiuni din sfera criminalităţii organizate, precum trafic de persoane, pornografie infantilă şi/sau exploatare sexuală a minorilor, a fost inaugurată la sediul central al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din Bucureşti, potrivit unui comunicat al UNICEF transmis, miercuri, Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Camera specială de audiere permite realizarea unor procedee probatorii esenţiale, precum intervievarea de către profesionişti specializaţi, ceea ce conduce la obţinerea unui maximum de informaţii relevante pentru anchetă, cu minimum de „urmări traumatice adiţionale” pentru victimă.

Spaţiul include şi o cameră tehnică, separată printr-un perete izolat fonic şi o fereastră unidirecţională şi a fost amenajat de reprezentanţii Asociaţiei pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale, cu sprijinul UNICEF în România, în cadrul proiectului „Justiţie pentru copiii victime ale abuzului sexual”.

„Creşterea cauzelor având ca obiect infracţiunea de pornografie infantilă şi de exploatare a minorilor în mediul on-line generată de accesul facil la tehnologie atât al infractorilor cât şi al victimelor (în special în cazul auto-producerii de material pornografic), dar şi apariţia noilor moduri de operare – livestreaming, crearea de grupuri închise şi dedicate, prin intermediul diferitelor aplicaţii de social media (Instagram, Telegram, WhatsApp), impun un efort suplimentar şi o atenţie deosebită pentru combaterea acestui fenomen”, a spus Alina Albu, procuror-şef DIICOT.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole