
Camera Deputaților a votat extinderea vaccinării anti-HPV gratuite pentru toate fetele şi băieţii cu vârste între 11 şi 26 de ani / Rogobete (PSD): Sănătatea este o prioritate naţională
Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, cu 213 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 18 abţineri, extinderea vaccinării anti-HPV gratuite pentru toate fetele şi băieţii cu vârste între 11 şi 26 de ani, deputatul Alexandru Rogobete (PSD) afirmând că sănătatea este o prioritate naţională, nu doar un serviciu public, ci o garanţie a demnităţii umane. La rândul lui, liberalul Ovidiu Cîmpean a precizat că avem nevoie de o campanie de informare, naţională, în care să vorbim deschis despre avantajele vaccinării, să combatem frica, minciunile şi teoriile conspiraţioniste care pun în pericol sănătatea publică şi să înlocuim dezinformarea cu educaţia, transmite News.ro.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.48 şi a art.225 din Legea nr.95/2006, în sensul extinderii accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi de Centrul Naţional de Vaccinologie, contribuind astfel la reducerea semnificativă a incidenţei cancerului de col uterin şi a altor afecţiuni asociate HPV precum şi creşterea acoperirii vaccinale prin compensarea integrală a vaccinului pentru adolescenţi şi tineri.
Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că proiectul de lege merge la promulgare.
Deputatul PSD Alexandru Rogobete a declarat, după votul din plen, că ”sănătatea este o prioritate naţională şi nu doar un serviciu public, ci o garanţie a demnităţii umane”.
”Sănătatea unui popor înseamnă acces rapid la servicii medicale de calitate, respect faţă de pacient, siguranţă pentru medici, şi o ţară care are grijă de oamenii ei.
Îi invit, sincer, pe toţi cei care şi-au pierdut umanitatea – sau n-au cunoscut-o niciodată – să stea două minute în faţa unui salon de terapie intensivă. Nu mai mult. Acolo, printre aparate şi oameni care se luptă pentru viaţă, se vede ce înseamnă cu adevărat demnitatea umană. Acolo înveţi, dacă nu din suflet, măcar din înţelepciune, că e bine să fii bun”, spune parlamentarul de profesie medic.
Alexandru Rogobete subliniază că sunt aici să apăre nu doar un sistem, ci dreptul oamenilor la viaţă, la respect, la grijă.
”Sănătatea nu se negociază. Nu se amână. Nu se ignoră. Este un legământ pe care statul îl face cu cetăţenii săi. Luptăm pentru sănătatea românilor. Pentru demnitatea celor care nu pot striga, dar care aşteaptă să fim, măcar o dată, Oameni”, arată el.
Şi liberalul Ovidiu Cîmpean arată, după ce plenul Camerei Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă pe care a iniţiat-o, extinderea vaccinării anti-HPV gratuite pentru toate fetele şi băieţii cu vârste între 11 şi 26 de ani, că este un pas simplu, dar cu un impact enorm: putem preveni cancerul de col uterin şi alte boli asociate HPV, putem salva vieţi şi putem reduce suferinţa.
”România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin din UE, în ciuda faptului că este un cancer aproape 100% prevenibil. Anual, peste 1.800 de femei îşi pierd viaţa. Nu mai putem accepta această realitate! Prin votul de azi, România se aliniază obiectivului european de acoperire vaccinală de 90% până în 2030.
Această lege trebuie să fie doar începutul”, subliniază deputatul PNL.
Cîmpean precizează că avem nevoie de o campanie naţională de informare, să vorbim deschis despre avantajele vaccinării, să combatem frica, minciunile şi teoriile conspiraţioniste care pun în pericol sănătatea publică şi să înlocuim dezinformarea cu educaţia.
”Să dăm voce medicilor, părinţilor, profesorilor şi tinerilor care ştiu că ştiinţa salvează vieţi. Când rata mortalităţii din România este de 3 ori mai mare decât media UE, nu putem rămâne pasivi, în timp ce alte ţări avansează. Azi am demonstrat că ştim să facem politici publice bazate pe dovezi, responsabilitate şi grijă reală pentru oameni. Mulţumesc tuturor colegilor care au înţeles că sănătatea românilor este mai presus de orice culoare politică. Votul de azi este pentru mii de familii. Pentru viitor. Pentru viaţă”, a mai spus Ovidiu Cîmpean.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.