Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Elevii se pot înscrie la examenul de Bacalaureat 2023, sesiunea august septembrie, în perioada 17 – 24 iulie 2023, potrivit calendarului oficial. Probele de competente se vor echivala cu mediile din liceu la Limba română, limbi străine și Tehnologia Informației. Va fi prima dată când toate lucrările de la un examen național vor fi evaluate digitalizat, au susținut ministrul Educației, Ligia Deca și secretarii de stat Florian Lixandru și Sorin Ion, scrie Edupedu.ro.
Pe 29 iunie, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat pentru Edupedu.ro: „Lucrările de la examenele care vor fi organizate începând cu sesiunea din august a examenului de bacalaureat vor fi evaluate digitalizat pe o platformă nouă, dar cu funcționalități similare celei Intuitext, folosite în pilotarea evaluărilor digitalizate, platformă cumpărată de la Softwin, compania care realizează Intuitext”.
„Înscrierea la sesiunile examenului național de bacalaureat 2023 se face prin completarea documentelor-tip de înscriere de către candidați în perioada 17-24 iulie 2023 – pentru sesiunea august-septembrie (…)”, potrivit documentului primit de inspectoratele școlare de la Ministerul Educației, pe 9 iunie 2023 .