Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul comunei Mogoșoaia, promotorul unui controversat proiect imobiliar, a rescris legile de bază ale matematicii pentru a-și asigura voturile necesare exproprierii terenurilor din proiect, arată publicația Buletin de București.
Ca să se asigure că poate face exproprierea terenurilor cu majoritatea controlată de el, de 10 consilieri, primarul Paul Mihai Precup a reinterpretat prevederea legală din Codul Administrativ care stabilește modul de calcul pentru majorități. Astfel, Precup a scris pe tablă o demonstrație eronată a calculului simplu 2/3×15 (numărul total de consilieri), susținând că rezultatul e 9,99, ceea ce ar fi însemnat că majoritatea calificată de două treimi în Consiliul Local ar fi 10.
Or, rezultatul corect la calculul de mai sus este 10, ceea ce înseamnă că majoritatea calificată ar fi de 11 consilieri, după cum scrie Buletin de București, care citează legislația în vigoare (Codul Administrativ, Art. 5, lit. dd):
Primarul Precup are nevoie de majoritatea calificată pentru a face exproprierea terenurilor.
G4Media a scris că scandalul privind exproprierile controversate ale celor câteva sute de hectare de teren arabil din comuna Mogoșoaia a scos la iveală și câteva nume grele ale proprietarilor care sunt de acord cu propunerea primăriei de a ceda 39% din suprafața arabilă pe care o dețin pentru a primi restul de 61% în intravilan.
Potrivit convenției bilaterale dintre primărie și proprietar consultată de G4media.ro, proprietarul cedează în primă fază 39% din suprafața arabilă deținută după care împuternicește primăria ca pentru cei 61% rămași să facă câte „alipiri/dezlipiri/partajări și schimburi de teren” vrea pentru a-i putea fi relocați într-o zonă intravilană. Cu alte cuvinte, vorbim despre o cedarea integrală a terenului arabil în baza angajamentului din partea primariei că proprietarul va primi 61% în intravilan.
Printre proprietarii de acord cu această propunere se numără: Alina Gorghiu – senatoare PNL și fost președinte PNL, Daniel Dăianu – președintele Consiliului Fiscal (PNL), Ionel Șcrioșteanu – secretar de stat la Ministerul Transportului (PNL) și Tudor Precup – fiul minor al primarului Mogoșoaiei Paul Precup (PNL). (Foto: Buletin de București)
CINE ZICEA CĂ pnl NU ESTE psd?
Strategia de urbanizare rapidă de la Mogoșoaia trebuie prezentată urgent la Bruxelles, de europarlamentarii Rareș Bogdan PNL și Victor Negrescu PSD, ca exemplu de bună practică, mărindu-se astfel cât ne dă UE pentru redresare și reziliență.
Banditii USL vor fura și cămașa de pe noi !
După ce-au ‘interpretat’ Constituția, ciuma galbena vrea și mai multă adrenalină. Iată, au trecut acum la interpretarea matematicii. Nicolicea și Ciordache crapă de invidie, că nu s-au gândit ei primii.
Pai vezi acum de ce e rau sa fi anal fabet dragi politicieni? Nici aritmetica simpla nu stii sa faci ca sa dai un tun imobiar.
Pnl = psd = udmr = aur , partide care prin diverse metode, diversiuni vor sa-si tina electoratul captiv . Culmea e ca electoratul se vrea mai mereu captiv 🙁
Pnl = psd = udmr = aur , partide care prin diverse metode, diversiuni vor sa-si tina electoratul captiv . Culmea e ca electoratul se vrea mai mereu captiv 🙁
Trist!
Pnl = psd = udmr = aur , partide care prin diverse metode, diversiuni vor sa-si tina electoratul captiv . Culmea e ca electoratul se vrea mai mereu captiv 🙁
Trist!!
Ce flatulente scot astia de la Pnl din cutia craniana ca sa fure, incredibil !
Prefectura ce face, sta si se uita afara pe geam?
Nu-i bai. Cu judecatorul „corect” dam o hotarare definitiva si in Romania doua treimi din 15 va face 9,99.