Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, miercuri seara, proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, transmite Agerpres.
Au votat „pentru” 255 de senatori şi deputaţi, iar 192 au votat „împotrivă”.
Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost adoptat în forma elaborată de Guvern.
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a afirmat, miercuri seară, după adoptarea bugetului de stat pentru anul 2025, că sunt îndeplinite astfel condiţiile pentru ”a susţine dezvoltarea ţării prin investiţii record, resursele pentru asigurarea plăţii salariilor şi pensiilor, restabilirea echilibrului în finanţele ţării”, transmite News.ro.
Ce daci, mă, mă blochezi pentru că chem lumea la scandal?!
Cheama-i la vot, nu la scandal. Zi-le sa lase deoparte preconceptiile despre USR, ei au cea mai buna programa pt. a epura clasa politica de niulitati, dar uite, se impiedica romanasul de niste cuvinte pe care nu le intelege.