Home » Anchete » BREAKING Pedofilul Jeffrey Epstein a dus o tânără româncă la o ”cină privată” în Palatul Buckingham pentru Andrew Mountbatten Windsor. ”Niciun bărbat nu se uită la hainele tale, ei văd prin ele” – dezvăluire în presa britanică

BREAKING Pedofilul Jeffrey Epstein a dus o tânără româncă la o ”cină privată” în Palatul Buckingham pentru Andrew Mountbatten Windsor. ”Niciun bărbat nu se uită la hainele tale, ei văd prin ele” – dezvăluire în presa britanică

13831
BREAKING Pedofilul Jeffrey Epstein a dus o tânără româncă la o ”cină privată” în Palatul Buckingham pentru Andrew Mountbatten Windsor. ”Niciun bărbat nu se uită la hainele tale, ei văd prin ele” - dezvăluire în presa britanică
Credit: Epstein Estate/House Oversight / Zuma Press / Profimedia
Ascultă articolul

Pedofilul Jeffrey Epstein a dus o tânără româncă și alte trei femei la o cină privată în Palatul Buckingham în 2010 pentru Andrew Mountbatten Windsor, în timp ce Regina Elisabeta era plecată la reședința regală Balmoral, a dezvăluit duminică publicația The Mail on Sunday. Informația apare în noi emailuri descoperite de tabloidul britanic, care nu dezvăluie însă identitatea româncei.

- articolul continuă mai jos -

Epstein a descris-o pe româncă, care avea în jur de 20 de ani, ca fiind „foarte drăguță” și i-a spus că a fost „perfectă”. El a adăugat că Andrew a considerat-o „frumoasă”, spunându-i: ”Niciun bărbat nu se uită la hainele tale, ei văd prin ele”.

Investigația a descoperit că românca a intrat în anturajul lui Epstein în timp ce era studentă la București, în 2008. Emailurile arată că l-a vizitat pe Epstein în Florida și Paris, iar acesta i-ar fi plătit chiria și facturile stomatologice. În mai 2010, la scurt timp după ce s-a mutat în Marea Britanie, pedofilul american a ajutat-o să obțină un loc de muncă prin intermediul omului de afaceri britanic Lyndon Lea, prezentând-o ca pe o „bună prietenă, fost model de modă de lux din România, cu diplomă în afaceri”.

Epstein folosea adesea cadouri și asistență în carieră pentru a „pregăti” tinerele pe care le folosea apoi ca momeală pentru politicieni și oameni de afaceri. Într-un mesaj din octombrie 2010, după vizita la Palat, el a certat-o pentru că i-ar fi ignorat sfaturile: „Am fost alături de tine de peste doi ani… La fel ca în noaptea noastră la Palat, a fost ușor, ai fost perfectă și nimănui nu i-a păsat de hainele tale.”

Într-o referire aparentă la evenimentele din acea seară, pedofilul i-a scris lui Andrew: „Distracție mare, mai multe mai târziu”, la care Prințul de atunci a răspuns entuziasmat: „Da, te rog!”.

Nu clar dacă tânăra româncă a fost una dintre numeroasele victime ale abuzurilor sexuale ale lui Epstein, dar noua dezvăluire din „Dosarele Epstein” alimentează solicitările ca Poliția Metropolitană să deschidă o anchetă penală împotriva lui Andrew, scrie The Mail on Sunday.

De asemenea, apar noi întrebări despre ce știau angajații Curții Regale despre interacțiunile fostului prinț Andrew cu pedofilul Epstein și rețeaua sa de tinere în reședințele regale.

Fișierele publicate de Departamentul de Justiție al SUA sugerează că Andrew a organizat o cină intimă cu Epstein și trei femei – identificate doar ca Sarah, Sue și Vera – la Palatul Buckingham în septembrie 2010. Una dintre ele era un model rus. Deși Epstein fusese eliberat recent după o pedeapsă de 18 luni de închisoare pentru molestarea unei minore, Andrew i-a promis „multă discreție”.

Noile fișiere arată că o a patra femeie a fost adăugată pe listă în noaptea cinei. Scriindu-i lui Andrew pe 27 septembrie 2010, la ora 18:41, Epstein i-a cerut să „mai adauge una”, descriind-o ca fiind: „româncă, foarte drăguță”. Andrew a răspuns: „nicio problemă”.

Femeia s-a întâlnit cu Epstein la casa din Belgravia a lui Ghislaine Maxwell înainte de a fi dusă la Palat. Documentele arată că a doua zi, Epstein i-a scris lui Andrew: „Distracție mare”. Între timp, românca i-a mulțumit lui Epstein, spunând că a fost o „experiență unică în viață”.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.