G4Media.ro

LIVE Incendiu la Institutul „Matei Balș”: Cinci persoane au decedat, patru dintre…

LIVE Incendiu la Institutul „Matei Balș”: Cinci persoane au decedat, patru dintre ele fiind găsite carbonizate, 102 pacienți au fost evacuați. Toți sunt în stare medie spre severă cu COVID, iar cei mai mulți erau conectați la oxigen / SURSE Un reșou, posibila cauză a incendiului / Iohannis a mers la Balș

Un incediu a izbucnit, vineri dimineață, în jurul orei 5.00, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, iar 102 pacienți cu COVID-19 au fost evacuați, dintre care 53 au fost trimiși la alte spitale din București. Focul a fost stins de pompieri, însă trei persoane au fost găsite carbonizate, iar a patra a decedat deși s-a încercat resuscitarea acesteia. Ulterior, a fost găsit încă un cadavru carbonizat. Deocamdată nu se știe de la ce a pornit incendiul, dar surse din cadrul anchetei au declarat pentru G4Media.ro că un reșou ar putea fi cauza incendiului.

Numerele de telefon disponibile pentru rudele pacienților: 0212069398 și 0212648515.

UPDATE Ora 19.00 Comisarul-șef Marian Mihoci, șeful Serviciu Omoruri din cadrul Poliției Capitalei și Alexandru Anghel, procurorul criminalist, din cadrul Parchetului Tribunalului București, care anchetează incendiul de la Institutul ”Matei Balș”, au făcut declarații de presă, vineri seară, referitoare la tragedie.

Procurorul Alexandru Anghel a declarat că audierile în interiorul spitalului vor dura cel puțin câteva zile, că a fost ridicat un volum foarte mare de documente și, de asemenea, au fost ridicate și înregistrări video de pe camerele de supraveghere ale spitalului. În saloane și holuri nu existau, însă, camere video, a mai spus criminalistul.

Comisarul-șef Marian Mihoci a declarat că există posibilitatea să fie audiați inclusiv pacienți, în funcție de evoluția anchetei, și că până acum au fost audiate 5 persoane. Ambii au declarat că există mai multe ipoteze de lucru, dar că acestea nu pot fi dezvăluite în acest stadiu al anchetei. Citește declarațiile integrale Anchetatorii, despre incendiul de la Spitalul Matei Balș: Este posibil să fi fost două explozii a unor tuburi de oxigen, ulterior izbucnirii incendiului/ Există camere de supraveghere și au fost ridicate/ Există posibilitatea să audiem și pacienți.

UPDATE Ora 18.00: Institutul „Matei Balș” precizează, într-un comunicat, că 101 pacienți erau îngrijiți pe timpul nopții de 20 de cadre medicale, inclusiv medicul de gardă și subliniază că va sprijini ancheta și lămurirea aspectelor care ar fi putut duce la „accidentul” din această dimineață, „cu atât mai mult cu cât autorizațiile și avizele sunt la zi”. Detalii aici

UPDATE Ora 15.15: VIDEO Imagini cu momentul izbucnirii incendiului de la Institutul ”Matei Balș” / Un nor negru de fum iese prin geamul unui salon aflat la parterul clădirii.

UPDATE Ora 14.10: Premierul Florin Cîțu a criticat astăzi lipsa investițiilor din sănătate și faptul că cea mai mare parte a bugetului merge spre salarii și sporuri. El i-a avertizat pe angajații din instituțiile de control din sectorul sanitar că trebuie să iasă din birouri, altfel vor pleca acasă.

UPDATE Ora 13.20: Președintele Iohannis, după vizita la Institutul Matei Balș: A fost o intervenție foarte complicată, s-a reacționat extrem de rapid. Am cerut ministrului Sănătății să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate

Sursa foto: captură video

UPDATE Ora 13.10: Primul apel la numărul de urgență 112 pentru anunțarea incendiului de la Institutul Matei Balș din București a fost primit vineri dimineață la ora 5.04, iar în total au fost zece apeluri, transmite Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). În total, s-au înregistrat zece apeluri la 112.

UPDATE Ora 13.00: Președintele Klaus Iohannis a sosit la Institutul „Matei Balș”.

UPDATE Ora 12.25: Mulți dintre pacienții transferanți de la „Matei Balș” la alte spitale, în urma incendiului de vineri dimineață, sunt internați la ATI, fiind dependenți de oxigen, iar o parte sunt intubați. Un pacient a fost intoxicat cu fum și a fost intubat. Starea pacienților este în curs de actualizare în funcție de investigațiile aflate în derulare în fiecare spital în care au fost transferați pacienții, precizează Ministerul Sănătății.

Situația din acest moment a pacienților transferați este prezentată aici.

UPDATE Ora 12.20: Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj de condoleanțe familiilor celor decedați în incendiul de astăzi de la Institutul Matei Balș.

UPDATE Ora 11.55: Vicepremierul Kelemen Hunor susține că este nevoie de o anchetă și intervenție rapidă și decisivă în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș” și precizează că sănătatea și educația sunt domenii în care nu trebuie făcute economii și care să nu fie afectate de măsuri de austeritate.

UPDATE Ora 11.45: Vicepremierul Dan Barna afirmă, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”, că este foarte clar că trebuie luate măsuri foarte dure pentru respectarea regulilor, pentru că orice ”lasă că merge și așa”, orice neglijență poate să aibă ca efecte pierderea ireparabilă de vieți omenești.

UPDATE Ora 11.30: Încă o victimă a incendiului de la Institutul Matei Balș a murit astăzi. Cu acest deces, bilanțul a ajuns la 5 morți.

UPDATE Ora 11.20: Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, vineri, înaintea ședinței de consiliu, că ipoteza lipsei de căldură în Spitalul ”Matei Balș” în noaptea incendiului este o ”speculație”.

”Am decis să facem un audit al instalațiilor celor 19 spitale care sunt în subordinea Primăriei Capitalei. După tragedia de la Neamț a existat un control mixt și din punct de vedere al siguranței la incendiu nu au găsit probleme. Spitalele noastre sunt gata să ofere orice fel de sprijin pentru pacienții care nu mai pot fi tratați la Matei Balș. Nu este o problemă cu spațiile libere în spitalele COVID, avem 160 de paturi la Colentina plus 9 ATI și 220 paturi libere la Victor Babeș. Pentru că au apărut speculații referitoare la lipsa agentului termic, vreau să fiu foarte clar: Am discutat atât cu Termoenergetica, cât și cu call-center care primește telefoane în cadrul primăriei pe ceea ce înseamnă situația căldurii în București. Nu au existat probleme de căldură la Matei Balș în ultima săptămână, deci nici în această noapte”, a declarat primarul Nicușor Dan.

UPDATE Ora 11.10: Mihaela Tănase, fiica unei paciente internate la Institutul Matei Balș chiar în clădirea care a ars în incendiul din această dimineață, a declarat pentru G4Media.ro că în urmă cu o săptămână a adus în salonul acesteia o aerotermă, cu acceptul reprezentanților spitalului.

UPDATE Ora 10.50: Procurorii și polițiștii au început audierea personalului medical de la Institutul Matei Balș după incendiul din această dimineață în care au murit 4 pacienți cu Covid. Conducerea spitalului bucureștean l-a chemat pe avocatul Florin Durgheu pentru a asista la audieri, potrivit surselor G4Media.ro. Detalii aici

UPDATE Ora 10.31: Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că în clădirea în care a izbucnit incendiul de la Institutul Matei Balș, soldat cu 4 morți, nu era o temperatură scăzută care să îi facă pe pacienți să se încălzească cu aeroterme, citând informațiile primite de la Adrian Streinu Cercel, fostul manager de la Matei Balș.

UPDATE Ora 10.29: VIDEO Imagini cu flăcările care au cuprins Spitalul Matei Balș

UPDATE Ora 10.23: Un reprezentant al firmei Nec Pro Logistic, care asigură mentenanța instalației electrice de la Matei Balș, a declarat, pentru Buletin De București, că a recomandat spitalului să nu se utilizeze improvizații și că toată iarna ar fi existat probleme cu căldura. ”Ideea e ca a fost frig. Din cauza temperaturii s-au încălzit cu așa ceva. Toata iarna a fost avarie. Toata iarna au avut probleme cu căldura”, a mai declarat reprezentantul firmei de mentenanță pentru Buletin de București, care a acceptat să vorbească sub anonimat.

UPDATE Ora 10.19: Premierul Florin Cîțu a scris astăzi pe Facebook despre incendiul de la Institutul Matei Balș din București că ”de aceasta dată reacția autorităților a fost eficientă și rapidă” și a anunțat că ”despre cauze și responsabili discutăm după ce avem toate informațiile”.

UPDATE Ora 10.12: Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a postat un mesaj de condoleanțe familiilor victimelor incendiului de la Matei Balș,, vineri dimineață, pe Facebook, transmițând totodată că ”asemenea tragedii nu pot rămâne fără urmări”. Detalii aici

UPDATE Ora 10.07: Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că „vorbim de un management stabil și de o finanțare relativ robustă”.

„La Matei Balș au fost făcute investiții aproape constant. A fost renovat în întregime de curând. În curând vom avea informații nu doar despre Balș, ci și despre celalte spitale. După Piatra Neamț, ministrul Tătaru și Raed Arafat au anunțat controale în secțiile ATI și nu numai”, a mai declarat Voiculescu.

„Nu am informații că în acea clădire ar fi fost surse suplimentare de încălzire, care oricum nu ar trebui să fie în spitale”, a precizat ministrul.

„În România s-au construit malluri, clădiri de birouri, mai puțin spitale. Acest lucru trebuie să se schimbe”, a susținut Vlad Voiculescu.

UPDATE Ora 9.50: Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat vineri dimineață, la Realitatea Plus, după incendiul de la Institutul ”Matei Balș”, că nu crede că existau nereguli în instituția medicală de care autoritățile să fi știut, dar să nu fi intervenit pentru a le remedia.

UPDATE Ora 9.44: Directorul adjunct al Termoenergetica, Andrei Gîtlan, a declarat, într-o intervenție la Antena 3, că nu a avut nici un semnal că ar fi fost probleme cu căldura la Institutul Matei Balș. Detalii aici

UPDATE Ora 9.40: Reprezentanții Corpului de control al premierului Cîțu au ajuns astăzi la Institutul Matei Balș pentru a cerceta cauzele incendiului în care au murit patru pacienți, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale.

UPDATE Ora 9.37: Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat vineri dimineață, într-o intervenție la România TV, că va verifica modul în care au fost făcute toate investițiile din ultima perioadă, dar și rapoartele de control efectuate în ultima vreme, și a transmis condoleanțe familiilor. Detalii aici

UPDATE Ora 9.35: Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat vineri că pavilionul 5 din Spitalul Matei Balș, unde a izbucnit incendiul, era recent renovat și că nu erau probleme cu rețeaua de încălzire. De asemenea, Berbeceanu susține că și sistemele antiincendiu au funcționat, iar în momentul în care încăperea a fost cuprinsa de flăcări s-au deconectat instalația electrică și de oxigenare. Detalii aici

UPDATE Ora 9.32: Președintele Klaus Iohannis va merge la ora 13.00 la Institutul „Matei Balș”.

UPDATE Ora 9.29: Fostul manager al Institutului Matei Balș din București, Adrian Streinul Cercel, actual senator PSD, a declarat, vineri dimineață, la Antena 3, că instituția medicală nu a avut probleme cu lipsa căldurii în ultima vreme, iar ultimele verficări tehnice ale spitalului datează din ”noiembrie-decembrie”.

UPDATE Ora 9.25: Doi dintre pacienții evacuați după incendiul de la Institutul ”Matei Balș” sunt internați la Spitalul de Urgență ”Floreasca”, având arsuri pe 20%, respectiv 15% din suprafața corporală, a declarat la Antena 3 doctorul Bogdan Oprița, coordonatorul SMURD București.

UPDATE Ora 9.18: Doi pacienți, o femeie și un bărbat, transferați la Institutul „Marius Nasta” sunt în stare gravă și au fost internați la Terapie Intensivă, a anunțat managerul spitalului, Beatrice Mahler.

La „Marius Nasta” au ajuns 4 pacienți, două femei și doi bărbați, cu vârste între 62 și 89 de ani.

La acest spital mai sunt disponibile peste 30 de locuri.

Mahler a precizat că pacienții cu COVID au nevoie de flux mare de oxigen. Ea a spus că, după tragedia de la Piatra Neamț, au fost făcute controale pentru a verifica starea instalațiilor și a se vedea care este necesarul de investiții.

În acest moment e nevoie de o evaluare a tuturor instalațiilor, a mai precizat Beatrice Mahler.

UPDATE Ora 9.14: 53 de pacienți de la „Matei Balș” au fost transferați la alte spitale, anunță Ministerul Sănătății:

Din informațiile primite de către Ministerul Sănătății de la echipele de intervenție, au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din 102 pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiu.

11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București;

5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București;

6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”;

4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”;

5 pacioenți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;

3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2

4 pacienți la Spitalul „Witting”;

4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;

1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”;
3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;

7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca

Conform informațiilor primite, unul dintre pacienții ajunși la Spitalul de Urgență Floreasca este cel care a avut nevoie de resuscitare și care, între timp, a decedat (a patra victimă). Este vorba despre o femeie, în jurul vârstei de 80 de ani, care avea și arsuri pe 20% din suprafața corporală.

Echipele medicale evaluează în prezent starea de sănătate atât a pacienților transferați, cât și a celor rămași în Institutul „Matei Balș”.

Aparținătorii pacienților de la INBI „Matei Balș” pot verifica situația despre relocarea pacienților evacuați în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș” din Capitală la cele două numere de telefon puse la dispozitie de DSU: 021.2069398 si 021.2648515

UPDATE Ora 9.00: Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) anunță că a creat două linii telefonice pentru rudele pacienților de la Institutul „Matei Balș” unde astăzi dimineață s-a produs un incendiu puternic.

Cele două numere disponibile pentru aparținători sunt:

0212069398
0212648515

UPDATE ora 8.48: DSU anunță că va operaționaliza două linii telefonice pentru rudele pacienților de la „Matei Balș”.

„Dată fiind situația generată în urma nefericitului eveniment din această dimineață care a necesitat evacuarea și relocarea mai multor persoane la alte unități spitalicești, precizăm faptul că imediat după ce este actualizată lista privind repartiția pacienților la spitalele suport din aria București-Ilfov, vor fi operaționalizate două linii telefonice, unde aparținătorii pot afla informații despre noua locație unde pacienții sunt internați, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora. Revenim în cel mai scurt timp cu aceste informații”, a precizat DSU.

UPDATE Ora 8.45: Toni Grecu, fondatorul trupei de divertisment ”Divertis”, se numără printre pacienții internați la Institutul ”Matei Balș” din București la momentul incendiului de azi dimineață. El se afla într-un salon de la etajul 2, incendiul fiind localizat la parter.

UPDATE Ora 8.33: Rudele pacienților care erau internați în pavilionul care a ars la „Matei balș” au venit în fața spitalului pentru a afla ce s-a întâmplat cu aceștia.

Oamenii care au venit la poarta spitalului încearcă să sune la alte spitale pentru a afla dacă rudele lor au fost transferate la alte spitale sau dacă sunt printre cei patru pacienți care au decedat.

Rudele pacienților spun că au aflat din presă despre incendiu și că deocamdată nimeni de la spital nu le-a spus nimic.

UPDATE Ora 8.15: Un reșou care funcționa în salonul care a ars la Institutul ”Matei Balș” din București ar putea fi cauza incendiului, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul anchetei.

UPDATE Ora 8.00: De la „Matei Balş” au fost evacuate, în primă fază, aproximativ 44 de persoane către Spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, „Sfântul Ioan” şi „Sfântul Pantelimon”, iar restul au fost evacuate către celelalte pavilioane din interiorul institutului, a precizat coordonatorul echipei medicale, dr. Bogdan Opriţa.

Bogdan Opriţa a mai spus că dintre cele 44 de persoane evacuate două se aflau în stare mai gravă şi au necesitat măsuri de protezare respiratorie.

UPDATE Ora 7.20: Toți pacienții evacuați au fost transferați fie în alte pavilioane de la Matei Balș, fie la alte spitale din București, a precizat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Nu mai avem pacienți cu arsuri”, a subliniat Raed Arafat.

Aproape toți pacienții, în proporție de 98%, din clădirea în care a avut loc incendiul erau conectați la oxigen. Toți aveau o stare medie spre severă din cauza COVID, a precizat Streinu Cercel.

Potrivit lui Streinu Cercel, este vorba despre o clădire care a fost făcută în 1953 şi refăcută „din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere al aprovizionării cu oxigen”.

„Avizele sunt în ordine, ultima linie de oxigen a fost montată în decembrie”, a spus Streinu Cercel.

Arafat a mai spus că ultimul control la „Matei Balș” a fost în noiembrie anul trecut.

UPDATE Ora 7.18: Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, în fața spitalului, că la 5.05 a fost înregistrat primul apel la 112. La 5.13 au sosit primele echipe, iar la 5.14 a fost declanșat Planul roșu de intervenție. Au fost informați premierul, miniștrii Sănătății și Internelor.

La sosirea pompierilor, incendiul era cu flacără deschisă, pe circa 120 mp, cu degajări mari de fum, a precizat colonelul Șchiopu, care a coordonat intervenția. Potrivit acestuia, au fost evacuate 102 persoane.

UPDATE Ora 7.14: O parte dintre pacienții evacuați au fost transferați la spitalele Floreasca, Sfântul Ioan și Universitar.

UPDATE Ora 7.06: A decedat a patra persoană, pentru care au fost aplicate manevrele de resuscitare însă fără succes.

La această oră, a fost dezactivat Planul roșu de intervenție.

UPDATE Ora 7.05: La Spitalul „Victor Babeș” din București, care tratează COVID, sunt disponibile peste 200 de locuri, a precizat managerul Emilian Imbri, la Digi24.

Imbri a precizat că a fost sunat de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, căruia i-a spus câte locuri sunt disponibile la „Victor Babeș” și cu ce dotări.

UPDATE Ora 7.00: Pacienții evacuați nu au arsuri, potrivit secretarului de stat Raed Arafat.

„Din păcate trei persoane sunt decedate şi a patra sub resuscitare. Trei persoane au fost găsite în salon (n.r. – decedate). (…) După ce s-a degajat fumul au fost găsite trei peroane în salonul în care era incendiul. Restul sunt transportaţi la mai multe spitale. Sunt cu COVID. Nu au alte probleme”, a declarat secretarul de stat în MAI Raed Arafat pentru Agerpres.

Întrebat dacă dintre cei transportaţi la alte spitale sunt persoane care se află în stare gravă, Arafat a răspuns: „Nu, pe probleme de arsuri nu”.

UPDATE Ora 6.53: Primii patru pacienți evacuați în urma incendiului de la „Matei Balș” au ajuns cu ambulanțele la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală.

Ministerul Sănătății a anunțat că prioritatea este ca toți pacienții evacuați să ajungă cât mai repede la alte spitale, oriunde să găsesc locuri. O parte vor fi mutați în alte corpuri ale Institutului „Matei Balș”. Unii dintre pacienți sunt supravegheați în ambulanțele sosite la fața locului.

UPDATE Ora 6.50: A fost deschisă o anchetă penală în legătură cu incendiul, care va fi coordonată de Parchetul București.

UPDATE Ora 6.47: Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a ajuns la Institutul „Matei Balș”.

Pentru intervenție, pompierii au aplicat planul pentru COVID, astfel că a fost organizat un flux de ieșire și intrare în clădire, iar echipele de intervenție au fost echipate cu combinezoane speciale de la SMURD.

Stingerea efectivă a focului nu a fost dificilă, însă fumul foarte dens a ridicat probleme, potrivit ISU.

Încăperea din care a izbucnit incendiul este distrusă în mare proporție, potrivit aceleiași surse.

UPDATE Ora 6.38: Cei trei pacienți găsiți carbonizați erau internați la parterul pavilionului unde s-a produs incendiul, potrivit ISU.

La această oră, toți pacienții din clădire au fost evacuați.

UPDATE Ora 6.36: Spitalele din București care tratează COVID-19 se mobilizează pentru a primi pacienții evacuați de la Institutul „Matei Balș”. Medicii și asistenții au fost chemați de acasă.

La Institutul „Marius Nasta” pot fi preluați până la 36 de pacienți, potrivit managerului Beatrice Mahler.

Deocamdată nu se cunoaște numărul pacienților care au nevoie și de îngrijiri pentru arsuri.

UPDATE Ora 6.29: Trei persoane au fost găsite carbonizate, iar o persoană este în procedura de resuscitare, anunță ISU și Ministerul Sănătății.

UPDATE Ora 6.27: Cel puțin o persoană a decedat, iar o persoană este în procedura de resuscitare, a anunțat Ministerul Sănătății.

UPDATE Ora 6.22: Cel puțin 3 victime sunt în urma incendiului, potrivit informațiilor de la fața locului.

Ministerul Sănătății a confirmat că au fost găsite primele victime.

UPDATE Ora 6.19: Pacienții răniți sunt preluați de ambulanțele SMURD și vor fi transportați la alte spitale.

UPDATE Ora 6.15: În acest moment se procedează la evacuarea tuturor pacienților din pavilionul 5. Incendiul s-a manifestat la parter, pe două laturi ale clădirii și cu degajări mari de fum, potrivit ISU.

Toți pacienții sunt bolnavi de COVID-19, cu diferite grade.

La fata locului actioneaza toate resursele disponibile pentru salvarea persoanelor: ambulante, autospeciale pentru victime multiple, spital mobil, descarcerare.

Operațiunea este coordonată de inspectorul șef al ISU București Ilfov.

UPDATE Ora 6.10: ISU București Ilfov anunță că focul a fost stins.

„La nivelul ISU București Ilfov a fost declansat Planul Rosu. Incendiul s-a manifestat la parterul unui corp de clădire cu regim de inaltime P+3, pe doua laturi. Au fost constituite echipe de cautare si salvare a persoanelor si se realizeaza evacuarea lor. Potrivit informațiilor furnizate, în clădire se aflau aproximativ 100 de persoane”, a precizat ISU București Ilfov.

Știrea inițială: „Din informațiile de la fața locului, pacienții au fost evacuați, nimeni nu este rănit și incendiul este sub control. Ministrul Sănătății este în drum spre spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Bogdan Oprea.

Incendiul a izbucnit la parterul unei clădiri, unde se aflau pacienți, însă nu erau saloane de Terapie Intensivă. Toți pacienții de la parter și primul etaj au fost evacuați.

Deocamdată nu se cunoaște cauza incendiului.

La Institutul „Matei Balș” sunt tratați pacienți cu COVID-19.

În curs de actualizare

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

118 comentarii

  1. Voiculescu, demisia!

    • Mare dobitoc mai ești!

    • Si Nicusor Dan plus sefii de la CMTEB.

    • Singurul lucru la care ma pot gandi e ca exista oameni antrenati sa analizeze astfel de situatii dar… nu lucreaza pentru noi. Haosul si disperarea abat atentia in alta parte.
      Mai tineri minte cand a inchis Firea Bucurestiul pe motiv ca se apropia o furtuna… si cineva „chiar a murit?”

    • @Iulian – Voiculescu este ministru de 2 luni. Spitalele sunt deteriorate de 30 de ani. Probabil ca s-au investit bani dar, au ajuns in buzunarele unor persoane care au devenit bogate peste noapte, transferat banii offshore iar acum sunt parlamentari or ocupa functii de care este greu sa se atinga justitia. Romania este in groapa cu mocirla din cauza unor hrapareti.

    • Ce vina are Voiculescu? A, cum a avut Ponta zici? Da da… demisia… din pacate doar aeroterma va fi demisa.

    • Eu cred ca nimeni nu a citit cu atentie „Știrea inițială” din acest articol. Poate Iohannis…

    • Ne-am săturat! Se pare că nu se rezolvă mai nimic în sănătate, precum în justiţia bolnavă, şi că RO are nevoie o Revoluţie amplă, intelectuală nu politică, legată de combaterea Incompetenţei, după ce am zis că ne ocupăm doar de să terminăm cu Corupţia.

    • Voiculescu nu e decat un politruc penibil care nu are nici o treaba cu medicina sau cu sistemul sanitar. Noroc ca l-au pus securistii aia de la USR ministru ,ca altfel nici nu stia cum arata un spital romanesc. La ce va asteptati de la el, e doar un politician imatur . E ca un copil . Nu cunoaste problemele sistemului sanitar romanesc si nici nu are vreo competenta in medicina sau in managementul medical macar. Daca il auziti ce aberatii spune iti vine sa pleci din Romania a doua zi. Luna si tragedia sub conducerea lui.

    • Nicusor Dan NU ARE VREO VINA! El mosteneste neputința borfasilor PSD care au condus inutil si păgubos Primăria Bucuresti vreme de 8 ani: impotentul penal doctor Sorin Oprescu si gaița opărită Gabriela Firea.

    • Gresesti. Ti-a explicat PLM: Voiculescu, premiul Oscar pentru filmul in care el salveaza prajitii de la CoLLLLectivée.

    • Dar despre „instructajul în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor … instruirea periodică”
      e citat pentru ca e dintr-o lege.
      A fost instruit personalul care a aprobat acea aeroterma, in conditii de atmosfera bogata in oxigen? Stiau ei ce riscuri sunt?
      Deci exista o lege si e necesar periodic acest instructaj. Imi spunea cineva ca acest instructaj in realitate nu se face, oriunde nu numai in spitale, si se rezolva cu o semnatura intr-o condica.
      Din pacate suntem mereu ocupati, nu avem timp pentru lucruri bine facute.

  2. Voiculescu, demisia!!

  3. De vina este……PeSeDeeeeee

    • Pai chiar este! Cine a guvernat tara in ultimii 30 de ani? PSD a guvernat direct, cu prim-ministru asumat, propriu, mai mult de jumătate din astia 30 de ani. Sau asa: din ultimii 10 ani PSD a guvernat vreo 7! Deci ramane cum s-a stabilit in Suedia, stimate cititor!

    • Foarte trist ! Avand in vedere mostenirea lasata de toate guvernarile fsn/ pdsr/ psd care doar au furat si nu au investit in sistemul de sanatate azi vedem consecintele … sa fii bolnav si sa ai nevoie de ajutor intr un spital de stat din Romania este foarte dificil eu m am externat cu depresie la cat jeg si mizerie am vazut. I-mi exprim parerea din experienta dar vinovatii sunt vechile guvernari care au investit in baroniile locale badalau ,oprisan, chirica ,dragnea si multi alti imbogatiti din banii statului spitalele au fost lasate in paragina poate spitalul lui tudorache spune ceva

  4. Coruptia ucide!!!! Huooo!!! DNA sa vina sa va i-a!!!

    • „Sa va i-a”? Trebuie sa mai aprofundezi cursul de romana de la Institutul de Troli de pe Savușkina!

    • Stiam eu ca tot Dughin e de vina. Concentreaza-te pe Dughin, si poate in curand iti mor si tie neamurile in crematoriile lui Vlad Cuckenstein.

    • Aseara Demezzo la tv vorbea de onoare ca eelatie personala ori cu zeitatea,cu trimitere la demisia de onoare.Să înțelegem deci ca după Colectiv fostul premier Ponta a avut onoare ? Acum mai este așa ceva ?

  5. Demisia lui Voiculescu , dacă și asta face la fel ca tătaru USR ni mai intră în parlament.

    • Bobita sa iti iei pastilele.

    • Asa a-ti sarit si in capu lu Tataru pana s-a adeverit ca omu luase masuri si l-a demis pe managerul spitalului ca mai apoi acelasi manager sa fie repus in functie la doar cateva ore de Arsene. Ce va mai place sa va faceti de ras. Daca se adeverste ca se stia din frigul din saloane si s-a tacut malc s-o acopere pe Firea si ca Cercelus e inca la butoane prin actualul manager iar aerotermele au fost puse in saloane cu acceptul conducerii?

  6. Pe logica usr: „Nicușor Dan, demisia! Catu, demisia!”

    • Primarul Nicusor Dan NU ARE VREO VINA! El mosteneste neputința borfasilor PSD care au condus inutil si păgubos Primăria Bucuresti vreme de 8 ani: impotentul penal doctor Sorin Oprescu si gaița opărită Gabriela Firea.

  7. Nu intelegeti nimic! Ponta si psd sustineu faţis coruptia si ilegalitatile care genereaza astfel de evenimente. Ei spuneau ca mita e ok, ca abul in serviciu trebuie dezincrimitat, etc. Acum e cu totul alta situatie. Din pacate, singurul care a ramas e Arahat, omul care nu a salvat pe nimeni, care atat atunci, cat si acum, avand in subordine pompierii, poarta intreaga raspundere pentru incendiile ce puteau fi evitate cu controalele de rutina prevazute de lege!

  8. Dezastrul produs de legea sanatati95/2006 facuta de pnl sub conducerea atunci a lui Nicolaescu prin care spitalele si in general sanatatea poate fi condusa de economisti,sefi de pompe funerare,…isi arata acum efectul…sunt doua evenimente cu incendiu in spitale si morti dar guvernele alogenului Klaus nu isi dau demisia…

    • Pai nici Ponta nu a vrut dar l-a facut Dragnea…

    • Dupa incendiul de la Piatra Neamt, IOHANNIS si PNL au dat vina pe PSD spunanad ca nu au avut parghii sa schimbe conducerea pt. ca PSD avand majoritate in Parlament au modificat legea si managerii sunt numiti in continuare de UAT-uri si au promis ca vor modifica Legea Sanatatii iar spiatlele vor fi preluate de Ministerul Sanatatii si se va face o evaluare „la sange” a sistemului sanitar.
      Acum au majoritate in Parlament, IOHANNIS are „guvernul lui” si nu fac nimic din ce au promis. Oamenii mor cu zile in continuare, spitalele se afla in aceeasi stare de mizerie, coruptie si impostura, se fura pe rupte, anchetele nu duc nicaieri, adevaratii vinovati nu sunt niciodata pedepsiti, etc.!!!!
      OARE, IOAHNNIS NU AR TREBUI SA PLECE?!!! AU MURIT PREA MULTI OAMENI!!!!

  9. In ce hal am ajuns ca natie cu asemenea conducatori!Trist, dar adevarat!

  10. Citesti comentariile si iti dai seama de ce aceasta natie trebuie sa dispara, romanul de rand este prea prost sa faca parte din lumea civilizata, 30 de ani a fost ok si acu e de bai guvernul care e instalat de o luna

    • Citesc comment ul tau si imi dau seama cat de ingust esti la minte, de o luna e Pnl la guvernare nu?! Si la incediul de la Piatra Neamta cine era la guvernare? De asta cand esti bou mai bine taci.

    • Era un resou de vina… ce gluma sadica

  11. 🙁 cu ce-a gresit tarisoara asta? A fost blestemata si nu-i mai trece!?

    • Așa se zice dacă îți omori conducătorii în loc să-i judeci! Startul s-a dat chiar cu asasinarea întâiului Premier al României (mici) și au încheiat cu Ceaușescu!

    • Suntem doar foarte foarte prosti.

  12. Muianis trebuie sa ceara demisia guwernerului sau. Cuie Mâțu!
    E al doilea incendiu soldat cu morți în unități medicale!

  13. Politia si pompierii sunt aceeasi mafie. Nemernicii au continuat sa elibereze documente ISU de securitate la incendii false si dupa Colectiv. Arafat si Iamndi trebuia dati afara dupa primele acte criminale, nu musamalizati si lasati sa transforme cladirile din tara in bombe cu ceas

  14. Genul asta probleme apar pentru ca nu s-au luat masuri, nici dupa tragedia de la Piatra Neamt, nici de la Colectiv. Si se vor mai intampla, cat timp vechea nomenclatura e la butoane.

    O paralela sunt cele 2000 de decese anuale in accidente rutiere. Aceleasi masuri ineficiente in fiecare an, aceleasi rezultate.

    La fel si pe nosocomiale. Aceleasi masuri de musamalizare in fiecare an, acelasi numar de decese din cauza lor in fiecare an.

    Suntem mintiti in fata de catre autoritati.

  15. După ce a fost condus atâta timp de pesedistu Cercel Străinu e și normal să ia foc, tot ce atine pesedeul se face scrum.

  16. Asta e Colectiv 3 sau 4? Au fost asa multe.

  17. Cine răspunde de data asta? Sau trebuie sa ne obișnuim cu ideea că în spital intrăm bolnavi și putem ieși carbonizați?!

  18. 🕯🕯🕯🕯

  19. Eu le propun să se uite atenţi că vor apărea şi surprize.
    Vedeţi să aveţi şi un specialist tehnic neutru specializat pe montări în zone cu pericol de explozie ca a doua opinie că vă va arăta o perspectivă unică pe care poate nu o veţi vedea.

  20. Vela cunoaste bombele cu ceas si tace deoarece sunt prea multi implicati.

  21. Este al doilea incendiu produs in spital din aceeasi cauza. De aceasta data, vinovatia celor de la Matei Bals care nu a luat masurile de prevenire necesare si a ISU care nu a emis un „Safety Alert” de urgenta imediat dupa incendiul de la spitalul din Piatra Neamt, nu mai pot fi pusa la indoiala.

    Tratamentele intense cu oxigen, prin care pacientii respira permanent high flow oxigen se fac in sali comune, probabil improvizate si nu in sali dotate cu sisteme de exhaustare (scavenging) prin care sa se mentina concentratia de oxigen din sala sub limita de 21-22%. Este o neintelegere grava a mediului de munca, a efectelor pe care o atmosfera hiteroxigenata le poate genera. In acele sali, concentratia poate atinge lejer 25-30 chiar 35-40% daca toate usile si ferestrele sunt inchise. Iar azi noapte au fost -4 grade C in Bucuresti.

    La aceasta concentratie, absolut toate obiectele combustibile cat de cat se aprind MULT mai usor, ard mai repede si mai intens, degaja o cantitate de caldura mult mai mare, propagand incendiul cu o viteza corespunzatoare, care surprinde victimele si face ca orice interventie sa fie tardiva. Nu conteaza de unde a pornit incendiul, conditiile fusesera indeplinite, la 35-40% oxigen in aer e o chestiune de timp pana la o initiere accidentala.

    Din pacate, e simplu.

    • Nici nu cunosc cauza din Colectiv, daramite din acest spital. Colonelul Schiopu invoca anul de fabricatie al cladirii, altii resoul, altii o tigare, etc.

  22. Unde este Rezist!!! Pt justiția cui ati protestat pe 10 august!!?? Tot ce se intampla in tara asta este vointa serviciilor secrete ei sunt papusarii, ce vedeti la tv si in parlament, sunt prostii papusati,prosti pe care ii sucesc Ei, la fiecare 4 ani pt a mai astupa gura poporului. Problemele esentiale ale unei tari nu vor putea fi rezolvate niciodata atata timp serviciile nu lucreaza pt Ea!! Adevarata mafie este formata din servicii + justitie, restul e can can!!

  23. 1 Nu raspunde nimeni :
    -cand l’au decuplat pe pacient la BABES cine a raspuns
    -cand au incurcat decedatii la medicina legala cine a raspuns ?
    2 Sa vina sindicatele pt mariri de salariu si Colegiul care oricum e alauri de Baroni
    3 Oricum promovarea nu se face decat in FAMIGLIE

    Pacat de tara asta ca e PIERDUTA

  24. Parca era vorba sa faca spital pentru arsi sau ce anume promitea PSD?
    A… spitalele regionale prea scumpe cu bani EU.
    Au dat si au tot dat cate 2 graunte la gainari care pun botul la politica lor pana nu au mai avut 2 graunte sa finanteze spitalele regionale.
    Si dragnea la fel ca si baselu, ce nevoie aveti nevoie de autostrazi mergeti cu elicopteru, iar tanti Firea sa va incalziti cu excursii pe la manastiri bai votanti PSD.
    Base sa tratat in Austria pe bani fetitei lui de nota 5 cu clienti de top gen austrorusii aia care neau cucerit de mult economia.
    Baselu, Dragnea, Firea, Teodorovici mari romani doar ca in urma lor nu ramane nimic decat cronica furaciunilor.

    E o scena usor de tinut minte in orice film american…
    Arde un om pizza in cuptorul cu microunde si incep aspersoarele din bucatarie sa lucreze.
    E asa de greu sa faca o lege sa aiba senzori de incendiu si aspersoare?

    • „E o scena usor de tinut minte in orice film american…
      Arde un om pizza in cuptorul cu microunde si incep aspersoarele din bucatarie sa lucreze.”

      Incerc sa-mi imaginez scena descrisa de tine, ca SIGUR n-am vazut asa ceva, in niciun film, morocan sau russki.
      Tu-mi spui ca locatarul arde mancarea, iar cand iese fum, „aspersoarele” din bucatarie incep sa arunce apa??

      Tataita!
      Tu ai vazut, probabil, senzori de fum, care incep doar sa piuie cand simt fumul. Atat. Nu exista „aspersoare” care simt fumul si nu mai stiu ce fac, totul intr-o… bucatarie!!!
      Daca vrei neaparat, uita-te intr-o bucatarie din viata reala, chiar si de pe la noi, unde sunt senzori de fum, care INTRERUP gazele! Dar atat, nu-ti umple nimeni bucataria cu apa stropita din nu stiu ce „aspersoare” minune! Iar din punctul asta de vedere, noi stam mai bine, pentru ca nu avem doar o avertizare sonora, avem o intrerupere de gaze!

      Mergi inapoi la filmele tale americane, dar nu mai abera pe aici cu „aspersoare”.
      Ai cumva macar idee ce presupun „aspersoarele” tale intr-o bucatarie? Tehnic.

    • Daca intri in orice supermarket si te uiti pe tavan o sa vezi aspersoare pe tavan dar nu avem in spitale. Cred ca ar trebui sa scoti capu de unde l-ai bagat si sa iti dai seama in ce lume traiesti.

  25. in toate institutiile statului sunt babuini angajati pe pile sa faca lucruri pe care nu le inteleg. in piata, sunt cirezi de electrozugravi care-ti fac orice (case, armatura, electrice, alte instalatii), iar omul e multumit ca becul se aprinde si apa curge, fara sa stie ca urmeaza sa se inunde sau sa moara. ne meritam soarta

  26. GASCA UASCR : Beuran,Oprescu,Imbri,Strainu-Cercel,Radu Stoica,Stamate etc,etc

  27. Voiculescu Demisia. Boschetarilor. si cu arafat.

  28. Uite unde au ajuns banii ce trebuiau investiti aici:
    https://www.riseproject.ro/articol/spitalul-meu-de-stat/
    Coruptia ucide!

  29. Acum înteleg de ce politicienii se trateaza la privat …ma piș pe trandafiri.

  30. Cam dese incidentele. Asta înseamnă că nu există o politică (eficientă) de management a riscului în sistemul sanitar care să includă inițiative de atenuare a riscului și proceduri de verificare a aspectelor care sunt încadrate la categoria „risc”.

    Sau există, dar politica a fost creată de consultanții din aceeași categorie de vânzători de r*hat la supra-pret care câștigă contracte de milioane cu statul prin metode dubioase și lasă servicii sub-standard în urmă care fie costă vieți, fie irită sau sărăcesc populația.
    Unul deștept le făcea într-o lună pro-bono ce hoții nu pot să facă pe 1 milion RON într-un an . Legea achizițiilor publice trebuie schimbată.

    Vinovați sunt mediocrii direct angajați în structurile statului (și nu mă refer neapărat acum, ci în ultimii zeci de ani) și sub-mediocrii cărora li se dăruiesc contracte cu statul. Ei să plătească daunele din conturile lor!

  31. Lasati-l pe domnul ministru in pace. Are de amendat medici care nu arunca vaccinul.

  32. ce comentarii. pe postaci ii inteleg. in lipsa lor de umanitate, ei scriu ce li se comanda. Problema e cu aia cu IQ <75 care cred ca opiniile lor au valoare. De vina sunt toti. De vina suntem toti. Astea sunt spitale construite acum 150 de ani cand Romania era regat. Sunt cladiri total improprii pentru un fluxurile unui spital modern. Trebuie demolate. Si daca e sa dam vina. Aici e director vesnicul Streinul Cercel. Nu l-am vazut prin studiourile TV sa se lege cu lanturi sa urle ca manageriaza un spital situat intr-o cladire care e buna de demolat, nu de spital. Unde sunt spitalele regionale. Bai, nemernicilor..in Germania, un spital intr-un oras de 100.000 locuitori arata ca un viitor spital regional de la noi

  33. sa-i vezi acum cu latră ca spagarii lucrează in spatii periculoase, ca până acum nu le-au văzut. Pt pacienți niciodata nu au cerut condiții decente și tratament adecvat, doar salarii si sporuri.

  34. S-a trezit „our lord and savior”, domnul Vlad Voiculescu?

    • La cat se îngrijește de aspectul lui exterior, cred că la ora asta este la masaj.

    • dupa 1 luna si un pic de guvernare cum nu au rezolvat ce a stricat USL 30 de ani? incredibil, soc si groaza …
      creiere de gaina

  35. Care ar fi scopul sa isi dea demisia Voiculescu? El a distrus sistemul de 30 de ani incoace? Sa fim seriosi. Si sa dam o sansa unor oameni care e clar ca gandesc diferit, si sper sa vina cu solutii urgente si de efect.

    • Emil, când te asociezi la guvernare cu PNL e clar că oamenii ăștia nu gândesc diferit.
      Ce soluții poți avea cu Câțu premier?

    • Voiculescu nu ar fi bun nici macar de paznic la vreun spital, daramita sa fie ministru. Omul e total depasit de situatie. E doar un politruc , asociat serviciilor secrete , care nu stie care-i treaba cu el pe acolo . Nu are nici o idee despre medicina sau despre vreun sistem medical. De cele mai multe ori abereaza si cade in penibil , amendeaza medici si cam atat.

  36. am convingerea cu Voiculescu si Stelian , se vor gasi vinovatii punctual

  37. Asa cum demisionat Ponta dupa colectiv.

  38. 1. Care au foste deciziile de preventie luate de Cercel dupa incidentul Piatra Neamt? 2. De ce dupa atatea milioane de euro bagate de pesdisti in spitalul Matei Bals incalzirea in saloane inca se mai face cu resoul? 3. Institutul Matei Bals era legat la reteaua municipala de incalzire sau avea centrala propie?

  39. Este pentru prima oara când nu citesc nici un comentariu din motive de sila ! Din punctul meu de vedere trebuie cercetați și condamnați toti miniștrii sanatatii de la Revoluție incoace indiferent de la ce partid provin in frunte cu prim ninistrii deoarece absolut totii sunt vinovati pentru situatia mizerabilă in care se afla spitalele din România care au avut la conducere numai habarnisti /hoți și incompetenți !

    • Aici gresesti, sunt de acord ca trebuie cercetati toti, problema e ca atunci cand e PSD la guvernare, iese un circ national, acum… a fost un accident, de asta lumea tot timpul isi bate joc cand apare un incident dinasta, pentru ca stie cum ar reactiona ceata lui Galben Papuc, au facut asa cu Iovan, cu fetele alea doua din caracal, cu colectivul si asa mai departe, cand gresesc ei…. „cu totii suntem responsabili” (Tataru)

    • Mai George, apoi când am vorbit silă este clar ca nu ma interesa părerea ta ! Cand spun ca toți sunt de vină pentru ceea ce se întâmplă de 30 de ani încoace vii tu sa demonstrezi cu această nenorocire „ba pe a ma-ti”, ca sunt vinovati aia de țipă mai putin / mai tare ? Omule, este dezastru în Sănătate ( însăși noțiunea de sănătate poate fi interpretata ca fiind un dezastru/pericol /jale ) si tu/voi unii vreti acum „capul lui Moțoc /Voiculescu ? Cat de limitați sau rau intenționați puteti fi ? 30 de ani in care doar s-a furat si au fost promovate doar nulitățile de a început exodul medicilor din aceleași motive de scârbă si voi arătați cu degetul spre Acarul Paun !? Șezi blând și nu deranja oameni care nu au nevoie de dialog subiectiv da ?

    • Daca tot schimbam ministrii si raman toti lucratorii din domeniu care sunt corupti, pe care ii doare undeva de spitalul in care lucreaza si de pacienti nu se va rezolva nimic. Pleaca Voiculescu, vine altul, peste doua luni alt incendiu. Ce naiba rezolvi schimband oamenii din cele mai intalte functii, veniti de 1 luna de zile, care nici macar nu sunt corupti, daca nu schimbi tot ministerul si toate conducerile spitalelor? Plus ca asa suntem noi, romanii, toti suntem niste mici spagari si niste miserupisti la maxim. Pana nu invatam sa ne pese si de altcineva in afara de mami tati buni sotie si copil, nu se schimba nimic.

  40. Daca nu e PSD e ok… doar cand e PSD ‘a trebuit sa moara oameni’ 🙂 Acum deja au murit de doua ori, si la piatra neamt si aici, nu mai zic ce-a fost la Suceava, unde Fluturul domneste, dar stati linistiti ca aeroterma isi va da demisia.

  41. Si vesnicul si eternu comandantu la actiune tot acolo e? Atunci bine! Hai sa vedem cine ghiceste urmatorul incendiu 🙂

  42. Mai George, apoi când am vorbit silă este clar ca nu ma interesa părerea ta ! Cand spun ca toți sunt de vină pentru ceea ce se întâmplă de 30 de ani încoace vii tu sa demonstrezi cu această nenorocire „ba pe a ma-ti”, ca sunt vinovati aia de țipă mai putin / mai tare ? Omule, este dezastru în Sănătate ( însăși noțiunea de sănătate poate fi interpretata ca fiind un dezastru/pericol /jale ) si tu/voi unii vreti acum „capul lui Moțoc /Voiculescu ? Cat de limitați sau rau intenționați puteti fi ? 30 de ani in care doar s-a furat si au fost promovate doar nulitățile de a început exodul medicilor din aceleași motive de scârbă si voi arătați cu degetul spre Acarul Paun !? Șezi blând și nu deranja oameni care nu au nevoie de dialog subiectiv da ?

  43. Si eroii?Unde erau eroii?Aia care lupta non stop cand spitalele sunt goale.

  44. „Nu se poate așa ceva, ardem ca șobolanii în spitale, ca la Colectiv!”

  45. Numai in spital sa nu te afli in Ro. De fapt mai bine sa nu te afli in Ro, punct.

  46. Dorim un model ca in Israel-4 case de asigurari de sanatate; banii retinuti din salariu sa fie dirijati direct catre casa si nu la bugetul de stat;fiecare salariat sa poata opta pentru casa de sanatate, functie de ofertele si serviciile oferite raportat la suma de bani virata.Spitalele judetene sa ramana de stat restul sa fie redate caselor de asigurari.

  47. A scris cineva mai sus daca saturatia de oxigen e mai mare de x % e un dezastru iminent.
    Sa inteleg ca spitalul e conectat la incalzirea centralizata aia reparata de Firea si Oprescu? sau de guvernele Dragnea si Orban?
    Tin minte PSD a refuzat sa faca spitale ca sunt prea scumpe, se pare ca e mai ieftin sa moara pacientul decat sa investeasca in cladiri noi in loc de 2 lei la pensie sau salariu.
    Si tovarasu Ciolacu vine sa ne spuna ca el poate sa dea mariri si iar mariri dar de investit in spitale tovarase?
    Si maririle alea facute indiferent de economie/criza/covid de la bancile care te vor pune sa platesti dobanda la dobanda pe vesnicie.

  48. DIn pacate, atata timp cat nu vor fi construite nois spitale, sau refacute cele existente, aplicandu’se reglementatia UE in constructia/amenajari interioare/materiale/etc, in localurile unde are acces publicul, asemenea tragedii se vor repeta in Romania.

    Normele ISU din Romania, nu sunt nici pe departe, valabile in restul tarilor (Vest) Personal, nu am vazut/vizitat in Bucuresti, de’a lungul anilor, nici un spatiu deschis publicului, care sa respecte legislatia Vest. Amenajari interioare, materiale folosite, extinctoare, RIA, sas’uri, usi pare-flamme/coupe-feu, etc. Nu exista personal calificat de securitate de incendiu (agenti cu calificare, care au urmat cursurile de formare, au sustinut examenele, etc)
    Este trist, ca la 30 de ani dupa schimbarea regimului, populatia sa fie pusa in pericol in mod continuu, din ignoranta, lasitate sau „merge si asa”.

    Atata timp cat nu veti schimba/adapta legislatia tarii Dv, cat nu veti adopta regulile de constructie/amenajare/acces/ecacuare/lupta importiva incendiilor din Vest, veti avea (din pacate) asemenea tragedii. Ele se vor repeta, iarasi si iarasi.

    Imi cer scuze ca scriu asta, insa va trebui sa schimbati legislatia. Schimbare totala, nu adaptare. Daca va pasa de vietile si integritatea celor apropiati, o veti face. Daca nu o veti face, veti fi partasi ai viitoarelor accidente 🙁

    • Corect, dar asta înseamnă bani investiți cu creier de un management performant. Strategia PSD care a condus 24 ani din 30 a fost corupție, merțane, 3000-4000 euro la medici pe lună și în spitale luăm foc și ne mănâncă șobolanii.

    • @Claudiu
      Merci ptr raspuns. Sa stiti ca Commisia Europeana este gata sa sprijine schimbarea legislatiei si investitiile necesare in infrastructura. Nu trebuie facut decat un singur lucru: angajat un evaluator din Vest (gen Veritas, etc) care sa faca controalele necesare.
      Controale dupa metodele Vest (foarte dure)
      Odata facut acest lucru, facut un plan de renovare a parcului existent (orizont de 5 ani) si un retro-planning. Avantajul unui control strict Vest, este prezentarea solutiilor. Orice cabinet de control Vest, face asta. O face anual sau la doi ani, in TOTALITATEA localurilor deschise publicului.

      Cu centralizarea facuta, angajat alt cabinet Vest, pentru a prezenta Commisiei, in numele Romaniei si a cere liniile budgetare de finantare. Pe care sigur commisia le va accorda. Iar punerea in lucru, facuta tot prin cabinete Vest. Doar mana de lucru locala. Numai si numai asa, veti putea pune in siguranta, publicul.

      Am incercat sa fac asta, dupa infioratorul accident din Colectiv. Am propus Romaniei, ajutorul (total dezinteresat) ca specialist UE, habilitat la Commisia de Bruxelles, de incendii/preventie/constructie/amenajare. De punere la zi a legislatiei tarii Dv, de punere a bazelor scolilor de formare a agentilor de securitate de incendiu, etc.

      Din pacate, am fost refuzat (politicos) peste tot. Chiar fara a cere absolut nici un ban, ca simplu prieten al frumoase Dv tari. De la pompieri, pana la ministerul de interne.
      Am propus serviciile mele gratuite, de amenajare à cluburilor bucurestene. Un singur club a acceptat (Dianei 4) Le’am facut un cahier de charges complet, cu sumele necesare si perioada de lucru, pentru a se pune in conformitate. Nu au urmat sfaturile mele, au facut ceea ce i’a indrumat un „specialist” roman. Am vizitat clubul, in 2017: era in continuare non-conform legislatiei Vest.
      Altfel spus: nu ar fi avut in nici un caz, autorizatie de functionare (in Vest)

      Cam asa este cazul in cam toate localurile, magazinele, muzeele, etc, pe care le’am vizitat.
      Ceea ce am vazut aproape bine, au fost centrele commerciale franceze (Cora, Carrefour, Auchan) Ptr simplul motov ca legislatia noatre (franceza) este extrem de dura, ptr ERP (Etablissement Recevant du Public) asa ca este ceva absolut normal, sa fie constuit conform normelor noastre (fr) oriunde ar fi construit. Deoarece: le chef d’établissement est penal responsabil.

      Va doresc sa reusiti sa schimbati mentalitatile in tara Dv. Gontiti, pensionati toata aceasta sleahta care v’a tinut si va tine in continuare inapoiati. Aveti toate resursele necesare. Aveti tot sprijinul UE necesar. Trebuie doar sa intocmiti dosarele si sa va apucati de lucru. Noi, finantam si o facem bucuros.
      Ptr ca si noi, la randul nostru, am fost finantati, dula cel de’al 2 razboi mondial. Si nu uitam acest lucru.

  49. „A fost nevoie să moară oameni ca Guvernul să demisioneze”
    Puneți-o pe-asta la timpul prezent, si incadrați-o la genocid, criminalilor

  50. JOS GUVERNUL MEU, JOS GUVERNUL LIBERAL, JOS GUVERNUL CRI-MI-NAL

  51. Timp de 30 de ani nu s-a facut absolut nimic si acum sa nu vorbim ca e vina numa lui PSD ca nu numai PSD era la putere nonstop ci era si PNL- ul. Nu ala conteaza cine era la putere conteaza mai mult ca nu si-a facut datoria!!!
    Au murit bebelusi acum catva ani atunci incediul la Piatra Neamti acum Matei Balsi , sau ieri avionul care transporta in Belgia pacientul cu arsuri grave sa defectat si sa intors din drum?Alooo trezim odata oameni bun. La noi poate sa vine oricare partid va fura ,numai asta auzim ca nu mai nu avem bani nu avem fonduri .Acum ce face PNL e sub orice critica semneaza legea pensilor intra in vigoare legea dpa care nu mai respecta nici asa ca si CCR a zis ca e constitutinal!!
    Noah hai sa fim serios nici PNL nu a tinut cuvantul, stia partidul ca nu vei avea bani pentru pensia dar tot a semnat , ca daca nu semneaza atunci pierde alegatori si a mintit deci lasam chestia ca numai PESEDE e cacatul ,ca nu e mai bun nici PENELE -ul impreuna cu USR ,ce partid e USR??(Neomarxist) ?care face propaganda fara pensia speciala dar acum propune pe Irina Alexe pentru functia de secretar care a mai ocupat-o si in 2016, in 2016 s-a pensionat la doar 42 de ani cu pensia speciala si primea 13000 de ron pe luna la 42 de ani??? Deci total dezamgit e poporul nici PSD nici PNL nici USR nu sint partide corecte si corrupte!!!
    Daca nu mori de Covid atunci esti ars ide viu ,dar musai sa mori .
    Eu nu tin cu nici un partid , dar parca partidul PNL au luat banii de la sanatate si au dat catre alte ministrii. Nui dejeaba pleaca oamenii din tara e sub orice critica ce e la noi parca suntem un stat african nu avem spitali nu avem autstrazi nu avem infrastructura nu avem scoli monderni, nici oameni comperent la conducere,absolut nimic !!!! Pentru asta trebuia sa facem Mare Unire?? Mai bine era daca Moldova- Tara Romaneasca si Transilvania ramanea separata si putea face mondernizarea la fiecare parte ,ca asa niciodata nu o sa fie modernizata partiile asta , e prea mare tara si nu poate moderniza ,plus corruptia plus ca pleaca t lumea deja 5 milloane de pers au emigrat din tara , o sa plec si eu cu familia din tara , ca nu mai rezist in corruptia si mentalitatea asta lasa”” ca bine si asa „”!ma sufoca !!Multumim romania ca batjocoresti propriul tau popor!!!

  52. O intrebare:Daca esti administrator de cateva luni la o firma privata si se intampla un accident,cine raspunde?

  53. ipocrizie
    Deci nu-i bună ivermectina ,că la noi e doar pentru căței, cum spune Rafila și alți mari specialiști în sucit vorbe ,în sensul că nu ne spune ce au întreprins ei din aprilie 2020 până la sfârșit de ianuarie 2021 pentru autorizarea ivermectinei,de studiile care s-au făcut în alte țări cu privire la aceasta , dacă au luat legătura cu medicii din alte țări care utilizează ivermectina,ca au interes pentru autorizarea acesteia, ci numai ce vor ei pentru a manipula omul ; nu este autorizată în țară pentru oameni zic ei, dar din aprilie când au fost sesizați farmaciști veterinari să nu o dea la oameni că nu e pentru ei , acești specialiști ce au intreprins pentru autorizarea ei? Luis Lazarus spunea că el din luna august 2020 , a vorbit despre ivermectină și nu a fost băgat în seamă. S-au făcut multe studii în multe țări care au arătat eficiența acestui preparat. Se utilizează în SUA, și în alte țări , până și Slovacia a aprobat preparatul, dar aici avem mari specialiști în medicină care spun nu și nu!Sunt acești specialiști mai mari decât cei din SUA și din alte țări unde se utilizează ivermectina și trebuiesc acei doctori să vină în România să ia cursuri de la specialiștii noștri?
    Oare cum ar putea spune Da cei care primesc sponsorizări de la producători de medicamente,direct sau prin interpuși?
    Primarul din Meteș (județul Alba) moare de boală , dar noi nu vrem să autorizăm ivermectina,că doar e pentru căței , ba e mai nou nu mai e de găsit în farmaciile veterinare ca nu cumva să o ia oamenii și să se trateze siguri,că ce să vezi că oamenii erau în stare să-și trateze singuri cu ivermectină cățeii ,dar dar nu sunt în stare să se trateze singuri pe ei înșiși cu acest preparat pe răspunderea lor, după cum logoresc „specialiștii”. Poți în schimb omul să-și facă vaccinul experimental pentru care producători au cerut și au obținut, imunitate civilă și penală, iar omul este pus să semneze că își asumă responsabilitatea pentru vaccinul experimental.
    Mă întreb atunci de ce nu este lăsat omul să-și asume și responsabilitatea pentru ivervectină pentru care sunt o mulțime de studii în diverse țări și chiar este utilizată în tratament în diverse țări. De ce nu este lăsat omul să-și asume responsabilitatea pentru un medicament dacă acesta este aprobat și utilizat în altă țară, dacă pentru un vaccin experimental, care este promovat în exces , omul este chiar îndemnat să se vaccineze și deci pus să-și asume chiar în scris responsabilitatea?
    Poate însă omul să-și ia din magazinele alimentare țigări cu tirul fără rețetă ,cu toate că pe pachetul de țigări scrie că fumatul ucide, fără ca marii „specialiști”să facă gălăgie ca să fie interzise.Aici s-au găsit autorizatori ,aici nu face nimeni scandal că face dosar penal vânătorilor de țigări. Aici nu mai se pune problema că vai ce ne doare pe noi de sănătatea oamenilor ca să nu li se întâmple ceva , cum ne spun când e vorba să-și procure omul ivermectină pentru a se face bine.Alimentările sunt pline de băuturi alcoolice și poți să iei cu vagonul și nimeni nu pune problema că omul nu știe cât să consume , nu se cere o rețetă de la medic pentru băuturi alcoolice , care să-i dea gramajul și omul să le procure doar din farmacii și nu de la orice magazin alimentar, ba chiar sunt și unități specializate de băuturi numite baruri și crâșme unde oameni se pot îmbăta de-a binelea, fără ca marilor „specialiști”să le pese de sănătatea lor,fără să ceară închiderea acestor unități și darea băuturilor alcoolice numai pe rețetă de la medic și vânzarea lor doar în farmacii.Deci poți să iei băuturi cu carul să-ți faci rău,poți să-ți iei băutură și să bei până intri în comă alcoolică, fără să se îngrijoreze specialiști ,dar dacă vrei să iei ivermectină să-ți faci bine nu poți , că nu vor „sepialiștii” că nu e omologată la noi în țară , că omul nu știe cum să o ia pentru el,ca să-și facă bine , dar în schimb același om știe cum să dea ivermectină la cățel ca să-l facă bine.Câtă ipocrizie!
    Ia omul alcool , se suie la volan și ucide oameni cu mașina, și avem frecvent atâtea cazuri, și nu se pune problema să se interzică băuturile alcoolice , deci nu ne este frică să dăm voie la vânzarea de băuturi alcoolice la oameni sănătoși,pe motiv că cineva băut se urcă la volan și poate să ucidă oameni , în schimb ne este frică să-i lăsăm pe bolnavi să-și ia ivermectină să se facă bine ,din cauză ca nu cumva cineva să și-o administreze greșit și să pățească ceva.Câtă ipocrizie!!!
    Vedem că oamenii sunt, cum am putea spune într-un anumit fel, „tratați cu foc” în spitale, adică în sensul că au ars în incendii în spitale, dar nu vrem să autorizăm ivermectina ca oamenii să nu mai fie expuși pericolului de incendii în spitale, ci să se trateze dacă vor singuri acasă.
    Cine sunt atunci iubitorii de oameni și cine sunt cei care le vor răul? Vreți cu adevărat binele omului, sau doar vaccinarea omului cu orice preț?

  54. Eu cand am vazut in titlu „Iohannis a mers la Balș” ma gandeam ca s-a dus la vanotoare la Bals, pe domeniul lui Tiriac.

  55. Deci in romania nu s-a construit un spital nou 30 ani. Dar cand intri intr-un spital ai sanse sa iei bacterii pneumologice rezistente la antivirus sau sa mori carbonizat intr-un incendiu.ROmania sec 21 pe

  56. Se arunca vina in zona politica si administrativa. Nu e vina lor. Aceasta e o problema tehnica. Cei care trebuia sa faca audit sunt niste prosti care nu s-au priceput. Raspunzatori sunt cei care au facut proiectul de electricitate. Inginerii care l-au proiectat. Cum e posibil sa se produca scurt circuit daca exista sisteme de securitate pentru prize si pentru toate circuitele electrice. S-au folosit instalatii electrice ieftine si proiectele prost facute. Asta e adevarul!!!! Nu mai cautati sa aruncati vina in politic si in medici.
    Firma care a facut proiectul electric trebuie sa raspunda.

    • Chiar si sistemele astea electrice se mai intretin din cand in cand, se mai verifica, se mai inlocuiesc cand trec un numar de ani , mai ales cand e vorba despre un spital si mai ales in perioade din astea critice , cand sunt supraincarcate si suprasolicitate. Bineinteles daca se aloca bani pentru asa ceva. Nu trebuie sa fii un specialist ca sa stii. E nevoie sa fie o tragedie ca sa ne civilizam. Suntem un popor de primitivi.

  57. Când am văzut aparținătorii internatilor în corpul în care a fost incendiul căutând-și bezmetici rudele internate sau moarte la spitalul în cauza și la celelalte spitale din Capitală, am avut senzația de la cutremurul din 1977!

  58. DEMISIA președintelui, guvernului, ALEGERI ANTICIPATE

  59. Saptamana trecuta ,sindicalistii din sanatate protestau si cereau salarii si sporuri mai mari.Ei sunt “eroii….”.Da ,medici eroi sunt,dar f putini .Acum,un mic procent dintre cadrele medicale muncesc,restul …asteapta si protesteaza

  60. Am înțeles că spitalul are punct termic și nu depinde de RADET. ATUNCI, DE CE E NEVOIE DE AEROTERME? Cred că de aici trebuie pornit. Un spital care înghite milioane la modernizări nu dimensonează capacitatea termică. Tragedia e aplicabilă și altor spitale ce au agent termic din oraș. Că nu poți ține bolnavii la 15 grade.

    • Toate blocurile racordate la RADET sunt racordate si la un punct termic. Niciunul nu preia caldura si apa calda direct de la CET ci este mai întâi filtrata prin punctul termic.

  61. Bravo, acum inapoi in cusca.

  62. NEWSWEEK.ro: „EXCLUSIV Raportul de control la Balș din 2020: fără proceduri la lucrul cu oxigen, risc de incendiu.
    Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” a găsit mai multe nereguli la Institutul Național de Boli Infecțioase „Dr. Matei Balș”, dar NU a dat termene pentru implementarea măsurilor.
    Raportul a fost finalizat în noiembrie 2020 și arată nereguli serioase.

    Newsweek România a intrat în posesia Raportului de control efectuat pe 27 noiembrie 2020. Acest raport prevedea necesitatea unor măsuri, dar autoritățile responsabile (Ministerul Sănătății și conducerea Institutului) NU au luat nici o măsură pentru a proteja pacienții și cadrele medicale de un eventual incendiu.

    Raportul a ajuns la Ministerul Sănătății pe 22 decembrie 2020, cu 1 zi înainte ca ministrul Vlad Voiculescu să-și preia mandatul.

    Rezultatul? Un incediu de proporții a izbucnit vineri dimineaţă, în jurul orei 5.00, la Institutul Matei Balş din Bucureşti, într-un salon cu pacienţi Covid-19 aflat la parterul pavilionului V al institutului. În urma incendiului, cinci persoane și-au pierdut viața iar alte 102 persoane au fost evacuate.
    Ce nereguli a găsit ISU „Dealul Spirii”?

    1. „Nu s-a obținut autorizație de securitate la incendiu pentru lucrările de extindere executate la Corpul C10 cu UPU (pavilion 4 gardă), pentru care s-a obținut avizul de securitate la incendiu nr. 1.575.509 din 4.07.2012”.

    Inspectorii de la ISU „Dealu Spiru” au decis că responsabil pentru această situație este proprietarul clădirii, adică Ministerul Sănătății, și utilizatorul, Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș.

    Eroarea celor de ISU „Dealu Spirii” constă în faptul că nu au dat un termen fix pentru a remedia această situație și au pasat problema la conducerea Ministerului Sănătății, adică la ministrul Vlad Voiculescu și la secretarul general al Ministerului Sănătății, Nicoleta Rusu, în calitate de ordonator principal de credite.

    Contactat de Newsweek România, ministrul Vlad Voiculescu nu a răspuns la telefon. Punctul de vedere al acestuia o să îl publicăm atunci când vom avea unul.

    2. „Unele sisteme de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu din componența corpurilor de clădire nu funcționează la parametrii la care au fost proiectate și realizate (bloc alimentar, pavilionul 2, laborator biomolecular)”.

    Și de această dată, ISU „Dealu Spirii” nu a dat un termen fix pentru remedierea problemelor, dar a pasat problema la conducerea INBI dr. Matei Balș, adică la actualul parlamentar Streinu Cercel.

    3. „Nu au fost prezentate următoarele documente: un proiect al instalației existente de stingere cu hidranți interior și exteriori ai obiectivului; proiect pentru fiecare sistem de detecție – avertizare incendiu care deservesc imobilele în care au fost montate aceste sisteme și procesele verbale de punere în funcțiune ale acestor sisteme”.

    Nici de această data, ISU „Dealul Spirii” nu a dat un termen fix pentru remedierea problemelor. Responsabili: conducerea Ministerului Sănătății și conducerea INBI dr. Matei Balș. Adică, ministrul Vlad Voiculescu și Nicoleta Rusu, respectiv dr. Streinu Cercel.

    4. „Nu toate sistemele de detecție – avertizare incendiu din dotarea pavilioanelor au constituite registre de control ale instalației/sistemului”.

    ISU „Dealul Spirii” a pasat termenul de remediere în sarcina conducerii INBI dr. Matei Balș.

    5. Nu a fost reactualizată dispoziția scrisă privind responsabilitățile și modul de organizare a apărării împotriva incendiilor în noul context create de pandemia Covid-19, conform noii destinații atribuite prin avizul de funcționare cu caracter temporar.

    Ce a constatat Agenția Națională a Medicamentului?
    Agenția Națională a Medicamentului, instituția responsabilă cu verificarea instalațiilor de oxigen din spitale, a concluzionat că „nu este completat integral registrul general al dispozitivelor medicale. (…) Nu este efectuată planificarea pentru controlul prin verificări periodice al dispozitivelor medicale”.
    Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat a concluzionat că trebuie reamenajat „spațiul destinate depozitării buteliilor de oxigen în conformitate cu prevederile prescripției tehnice”.

    • Dar de ce nu ai concluzionat? Pe cale de consecință, concluzia e că „Dealu Spirii” e mână în mână cu entitățile controlate!
      Nu există să prescrii măsură de remediere fără termen dacă ești serios și îți faci treaba cu obiectivitate, conștiință și responsabilitate!
      Până una- alta, aș include și ISU în „în rem” -ul ăla!

  63. Vinovat:
    ” vinovati suntem noi toti” -Nelu Tataru
    Verdict:
    Silviu Brucan:“Pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani”
    Motivare:
    In incercarea de a nu depasi termenul mentionat in ” profetiile ” lui S.Brucan, noi, poporul,statul, am incercat sa implementam ” democratia originala”!
    Am ales totdeauna „raul cel mai mic”,
    …uneori , pe repede inainte am incropit legi si proceduri ,”pe genunchi” sau „dupa ureche”, fara a tine cont de opinia celor priceputi, dar sa rezolve interese de moment ori de grup !
    …in mod fatalist, am ars gazul, am vizionat telenovele, am savurat „breaking-news”-urile cu catuse ale D.N.A.(ramase fara condamnari sau fara vreuna de un leu confiscat), am luat in zeflemea anchetele celor de la „Romania de iubesc” despre starea spitalelor, scolilor ori defrisarea padurilor…
    …si deodata ne trezim in flacari …
    Astfel ne amintim ca au trecut TREI
    D E C E N I I din viata noastra …
    Injuram (pe altii) in drumul spre munte cu masina, regretand ca n-am luat trenul care merge mai ceva decat…mocanita (hodoronca-tronca…)
    …am stat cu mainile încrucișate ori am spart seminte pe podisca de la drum facand misto de cei care trudesc intr-o mica afacere; haz de necazul celor indrazneti, dar fara putin noroc…
    Astazi, din nou, mergem la priveghiul celor care pier in focul iresponsabilitatii si indolentei noastre, rasturnati prin gropile din asfaltul soselelor,
    …revenim in apartamentul din blocul fara caldura si apa calda,
    …mai ardem o injuratura catre…
    EU, TU, EL, EA…, STATUL SUNTEM NOI !
    Copiii nostri au crescut mari si ne intrebam ce i-ar determina sa mai ramana pe aici…
    Vinovatul_ fara… vÂnă.

  64. O asistenta aiurita a uitat resoul aprins si acum toti ciolacii urla „jos guvernul”!

  65. Din păcate în România nimeni nu răspunde. Vrem sa dam jos guverne,sa dam jos președinți etc. Noi trebuie sa iesim în strada sa ii punem la treaba pe cei care ne conduc,sa construiască spitale, sa construiască șosele, sa facă ceva util. Degeaba schimbam pe x cu y și când vine tragedia îl cautam pe z . Oamenii mor în continuare și vor murii mai mulți. Daca nu se face ceva. O demisie este suficienta? Rezolvam toate problemele cu o demisie. .?? Trebuie sa răspundă direct penal și băgați la pușcărie pentru atentat la dreptul la viata.