Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul ministru al finanțelor în guvernarea USL, Daniel Chițoiu, a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului în care și-au pierdut viața două persoane, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Chițoiu a fost chemat, joi dimineața, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, unde i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect.
Daniel Chițoiu a stat la parchet în jur de un sfert de oră. La plecare, el a declarat că a participat la acte procedurale și a negat că ar fi vorbit la telefon în momentul producerii accidentului.
„Particip la toate procedurile procesului de cercetare penală. Astăzi am participat la una dintre proceduri”, a declarat Chițoiu.
Întrebat dacă vorbea la telefon în momentul impactului, el a răspuns negativ.
Fostul ministru a mai spus că nu a vorbit cu familia victimelor.
Întrebat cum de se afla în picioare imediat după accident, iar apoi a fost dus la spital pe targă, Daniel Chițoiu a spus: „Mi-am revenit în momentul acela”.
Context
Dosarul accidentului în care a fost implicat liderul ALDE, Daniel Chițoiu, în 26 decembrie a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. La acest moment, în cauză este dispusă începerea in rem a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, decizia de preluare a dosarului „are în vedere intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident”.
Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost externat, săptămâna trecută, din Spitalul de Urgență ”Floreasca”.
Fostul ministru a fost implicat într-un accident rutier pe DN 7, în localitatea Zamfirești din județul Argeș, pe Dealul Negru, accident care a avut loc pe 26 decembrie. Chițoiu conducea o mașină Audi și s-a lovit frontal cu un autoturism Logan.
Două persoane care se aflau în Logan au murit, iar Daniel Chiţoiu a fost adus, joi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând un traumatism toracic suferit în urma accidentului rutier, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.
Ulterior, potrivit fotografiilor primite de la un cititor G4Media.ro, făcute imediat după accident în care Chițoiu era în picioare, fără să primească îngrijiri medicale.
Un martor, șoferul care se afla chiar în mașina din spatele autoturismului condus de Chițoiu, spune că mașina fostului ministru a intrat pe contrasens și a lovit Loganul care venea regulamentar din sens opus.
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea
Pariu ca ia cu suspendare? E sluga fidela de partid, clasa superioara in Romania.
dar oamenii aia, asa-zisi „ai legii”, care au favorizat infractorul chitzoiu raspund in vreun fel?
(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.
Eu zic să-l bată puțin la fund și să-i dea drumul acasă.
Pai asa o sa se si intample.
Nu stiu sa se fi dat cu executare in vreun caz rutier de ucidere din culpa, chiar cu mai multi morti, in Romania.
Ca va face un an de puscarie sau va lua cu suspendare este irelevant.
Mult mai important e sa fie pus la plata.
Cateva sute de mii de euro, cel putin, pt urmasii victimelor.
Ca, slava Domnului, acest sobolan are de unde sa plateasca!
Ce gluma proasta, va pleca și ăsta din tara sa se vindece și nu va mai fie gasit. Criminal ca Huidu și drogatulde Iorgulescu.
Daniel Chitoiu pus sub INVINUIRE, Dosarul pus la sertar pentru vreo 10-20 de ANI!!!
Pariem?!!!
Invinuire, NU condamnat.. Vorba unui pesimist: de Paste va fi facut „martir’.. . Tzara de fecale.
Suspect,deocamdata,nu se stie sigur daca a fost in zona…
Stirea era daca nu era pus sub invinuire.
„Daniel Chițoiu […] a negat că ar fi vorbit la telefon în momentul producerii accidentului.”
Se poate verifica extrem de usor daca a vorbit sau nu la telefon la ora producerii accidentului. Trebuie doar sa se vrea.
Operatorul de telefonie mobila are datele si orele la care un anume numar de telefon a accesat reteaua. Daca numarul de telefon al sinistrului a accesat reteaua operatorului in momentul accidentului, Chitoiu este vinovat.
Punkt, asa cum zice o reclama proasta.
Si care e schema ? Cum scapa ?
Cu Dosarul incuiat la sertar si amanat mult si bine… sau cu suspendare, ca atatia altii…a-propos, fiul lui Gino Iorgulescu a fost externat in mare secret, dar NU se atinge nimeni de el!!!
Simplu, nu?!
Pariem ca NU vapune piciorul in puscarie!!