Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Blocul Național Sindical (BNS) a anunțat, miercuri, într-un comunicat de presă, că Damen Shipyards, compania care deține o parte din Șantierul Naval Mangalia va deschide procedura de faliment.
UPDATE: Damen Holding a precizat, într-un comunicat de presă, că își reafirmă angajamentul de a sprijini viitorul șantierului naval Mangalia, ca parte a unui plan echilibrat și corect. „Damen Holding a realizat o analiză detaliată a planului de reorganizare propus de administratorul judiciar al companiei care operează șantierul naval Mangalia. Această evaluare atentă arată că planul propus exclude în totalitate rambursarea investițiilor semnificative și a împrumuturilor acordate de Damen Holding șantierului, atât în prezent, cât și în viitor, ceea ce creează un dezechilibru major și generează prejudicii substanțiale pentru Damen”, susține compania olandeză.
În comunicat se precizează că „Damen nu va lua decizii care să afecteze interesele sale legitime sau pe cele ale angajaților, partenerilor și celorlalte părți implicate”.
„Deși compania rămâne angajată să sprijine viitorul și posibila continuare a activității șantierului naval Mangalia, ținând cont și de situația angajaților acestuia, un astfel de sprijin poate fi oferit doar într-un cadru echitabil, care să reflecte pe deplin contribuțiile tuturor părților implicate.
Din păcate, în forma actuală, planul de reorganizare nu îndeplinește aceste criterii, motiv pentru care Damen nu îl poate susține. Cu toate acestea, compania noastră rămâne deschisă dialogului și este disponibilă să colaboreze cu toate părțile interesate pentru a identifica și analiza soluții alternative.
Obiectivul nostru este să sprijinim un viitor durabil și sustenabil pentru șantierul naval Mangalia, într-un mod corect pentru toate părțile implicate, inclusiv pentru Damen, care a realizat investiții semnificative de-a lungul anilor”, se mai arată în comunicat.
Context: În ultima perioadă au avut loc mai multe proteste ale salariaților de la Șantierul Naval Mangalia, care nu și-au primit salariile de peste trei luni.
La Șantierul Naval Mangalia, acționar majoritar este statul român, care deține 51% din companie. Restul de 49% aparține companiei Damen. Olandezii mai dețin un șantier naval în România, la Galați.
Șantierul Naval Mangalia a trecut prin mai multe mâini în ultimele decenii, de la sud-coreenii de la Daewoo la olandezii Damen. Cu o suprafață de peste 1.000.000 de metri pătrați, este cel mai mare șantier naval din România și unul dintre cele mai mari din Europa.
Acum, șantierul naval Mangalia este într-o situație critică de funcționare. Controlat în proporție de 98% de Ministerul Economiei, Șantierul Naval 2 Mai Mangalia este acționar cu 51% în șantierul naval Mangalia, iar olandezii cu 49%. Damen s-a retras între timp din parteneriatul cu statul român, acuzând autoritățile că nu au respectat contractul de asociere. Olandezii au dat în judecată România și cer despăgubiri de 500 de milioane de euro. Anul trecut, șantierul a intrat în insolvență. Câteva sute de angajați au fost concediați, iar datoriile companiei au ajuns la 160 de milioane de euro. În plus, activitatea șantierului s-a bazat în ultima vreme în principal doar pe contracte de reparații, nu pe construcția de nave, potrivit Economedia.
Comunicatul BNS:
Referitor la situația gravă a angajaților de la Șantierul Naval Mangalia, care nu și-au primit drepturile salariale de peste 3 luni, vă aducem la cunoștință următoarele:
În cadrul Adunării Generale a Creditorilor desfășurate astăzi, compania Damen Shipyards nu a aprobat planul de reorganizare al societății. În aceste condiții, procedura de reorganizare a eșuat, urmând a fi deschisă procedura de faliment.
Intrarea în faliment presupune inventarierea și valorificarea forțată a activelor companiei, în vederea acoperirii datoriilor către creditori.
Consecințele acestei decizii sunt extrem de grave pentru angajați. Odată cu radierea societății, contractele individuale de muncă ale salariaților vor înceta, iar aceștia își vor pierde locurile de muncă.
Această situație generează un impact social major la nivel local și necesită o atenție urgentă din statului român, în vederea identificării unor soluții pentru protejarea angajaților afectați.
Știre în curs de actualizare