
BREAKING Curtea Constituțională discută pe 1 iulie contestația SOS față de numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător CCR
Curtea Constituțională discută pe 1 iulie contestația SOS față de numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător CCR, potrivit unui anunț al curții.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Grupul Parlamentar al partidului extremist S.O.S. din Senat, prin șefa de grup Nadia-Cosmina Cerva, a depus joi la Senat și la Curtea Constituțională o contestație împotriva numirii de către Senat a lui Mihai Busuioc (susținut de PSD) ca judecător la CCR, potrivit documentului consultat de G4Media.
Curtea Constituțională a discutat în trecut astfel de contestații privind numirea în funcții de conducere la instituții-cheie, precum ANCOM. Contestația depusă de Cerva a fost deja înregistrată la CCR, potrivit informațiilor G4Media. Vom reveni cu informații despre momentul în care Curtea Constituțională va lua în discuție contestația.
Cerva arată în contestație că Busuioc ”nu îndeplineşte condițiile pentru numirea sa în funcția de judecător al Curții Constituționale, nefiind întrunite două dintre cele trei condiții, respectiv cea privind pregătirea juridică superioară, și cea privind vechimea de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior”.
Contestația e depusă împotriva Hotărârii cu nr. 64 din 24.06.2025 a Senatului României, publicată în Monitorul Oficial cu nr.587 din 24 iunie 2025, prin care Senatul României l-a numit pe domnul Busuioc Mihai în functia de judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 13 iulie 2025.
Senatoarea SOS consideră numirea lui Busuioc ”nelegală”.
”Vă solicităm să dispuneți revocarea acesteia și constatați că domnul Busuioc Mihai nu îndeplineşte condțiile legale pentru ocuparea acestei înalte funcții, respectiv cea de judecător a Curții Constituționale a României”, se mai arată în cerere.
Mihai Busuioc a fost votat marți de senatorii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR în funcția de judecător al Curții Constituționale. El a fost propus de PSD. Busuioc este președintele Curții de Conturi și a fost contestat puternic pentru că a diminuat puterile instituției. Citește aici mai multe detalii despre cariera lui Mihai Busuioc
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii