G4Media.ro

Brașovul a depășit incidența COVID de 7 la mie, dar NU intră…

Sursa Foto: Facebook

Brașovul a depășit incidența COVID de 7 la mie, dar NU intră în carantină / Poiana Brașov rămâne deschisă turiștilor

Brașovul a depășit incidența COVID de 7 la mie, dar nu va intra în carantină, iar Poiana Brașov rămâne deschisă turiștilor, însă vor fi luate măsuri pentru a evita formarea aglomerației.

Municipiul Brașov a ajuns, miercuri, la rata de incidență de 7,02 la mie.

Primarul Allen Coliban spune că orașul a ajuns la o incidență mare, dar în același timp este și în topul numărului de teste pentru COVID la nivelul țării. Edilul solicită să fie suplimentat numărul de vaccinuri anti-COVID alocate Brașovului.

Allen Coliban mai precizează, într-o postare pe Facebook, că Poiana Brașov va rămâne deschisă pentru cei care vor să rămână la schi și că în zilele următoare vor fi luate măsuri: schimbarea culoarelor de acces către stațiile de urcare pe cablu și limitarea accesului pe terase și în apreskiuri la sfârșit de săptămână.

„Iar dacă stațiunile de schi sunt, într-adevăr, o sursă de răspândire a bolii, cel mai probabil acest lucru se întâmplă în zonele de relaxare și de servit masa, unde oamenii își dau măștile jos, nu pe pârtii unde practică sporturi de iarnă. Propunerile de măsuri vor fi discutate și supuse votului în zilele următoare”, precizează primarul.

Mesajul primarului Brașovului:

Nimeni nu își dorește carantinarea orașului, precum nimeni nu își dorește să mai crească numărul de decese provocate de Covid-19.
Am ajuns la o incidență de 7 la mie, dar în același timp Brașovul se situează în topul orașelor din țară la numărul de testări.
În fiecare zi avem discuții cu membrii Comitetelor Județean și Local pentru Situații de Urgență pentru a analiza care sunt cele mai bune decizii pentru brașoveni.
Am cerut suplimentarea numărului de vaccinuri alocate Brașovului, pentru că brașovenii își doresc să se imunizeze, iar noi suntem pregătiți să deschidem noi centre de vaccinare.
Totodată, astăzi am hotărât să luăm măsuri legate de Poiana Brașov. Cele mai importante sunt schimbarea culoarelor de acces către stațiile de urcare pe cablu și limitarea accesului pe terase și in apreskiuri la sfârșit de săptămână.
Cred că practicarea sportului în natură are un rol foarte important în menținerea unei imunități ridicate.
Iar dacă stațiunile de schi sunt, într-adevăr, o sursă de răspândire a bolii, cel mai probabil acest lucru se întâmplă în zonele de relaxare și de servit masa, unde oamenii își dau măștile jos, nu pe pârtii unde practică sporturi de iarnă.
Propunerile de măsuri vor fi discutate și supuse votului în zilele următoare.
Vom reveni cu un comunicat oficial de îndată de ce vor fi adoptate.
Pe https://covid19.brasovcity.ro găsiti toate noutățile legate de situația pandemiei de la Brașov, precum și toate modalitățile prin care vă puteți programa pentru vaccinare.
Împreună vom învinge pandemia!
Foto: Coadă la telegondolă în Poiana Brașov / Sursa: Facebook
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. Cat tupeu poate sa aibe unii ca primarasul asta? Pai ba, tu ai ditamai numarul de cazuri de covid, dar nu inchizi orasul. Ba mai mult ceri mai multe vaccinuri, ca deh trebuie sa fii premiat pentru proasta gestiune a epidemiei.

    • oare cineva isi ia partea leului de la domnii „patroni” de horecaca ca sa tina deschis bietilor „turisti” (sincer i-as numi mai degraba „turbati”) care mor in chinuri daca nu sunt pe partie in timpul pandemiei deceniului (sper)?
      Stati acasa ca o sa ne omorati pe toti, domnilor „turisti” !!!

    • Poiana este un focar urias de COVID. Fara Poiana, Brasovul cred ca n-avea nici macar 1 la mie infectari. Acolo vin cocalarii infectati cu masinile lor bengoase si infecteaza alti cocalari autohtoni, la care le place inghesuiala, mitocania si preturile de doua ori mai scumpe ca la Saint-Moritz. Hotelierii care incaseaza 2.000 lei pe o camera/noapte i-au manjit usor, probabil, pe decidentii politici, asa cum o fac de 30 de ani.Dar asa-i romanul adevarat: mitocan, needucat si nespalat. Iar USR a preluat urgent obiceiurile Ciumei Rosii. Usor de facut acest lucru de catre stranepotul lui Miron Constantinescu, vana rosie o are din familie.

  2. Unde merge tovarasul Iohanis la ski?
    Parca vorbea in nush ce articol de exemplu pozitiv.
    Ce anume e mai frumos decat sa pozezi in zapada dupa un incendiu?
    Csak nem tudom, mit mondjak.
    Luati o gura de zapada si va relaxati dragi alegatori.
    Pariu ca Veorica proceda mai rau de atat.
    Pleca in pelerinaj cu Gigi Becali.

  3. Bv, uite ca mai sunt oameni sanatosi la cap!!
    Restu la beci in asteptarea valului 4, care va veni sigur pt ei!!

  4. Tupeu de userist pe sistemul uite diploma, nu e diploma :)) acum ne zice uite legea, nu e legea :)) aceleasi g…e!

    • Ce dreaq va lamentati ata cu diploma aia, uite de aia noi astia care lucram in IT nu ne facem politicieni pt ca ne-am pi$@t pe ea de diploma cand ne-am gasit job si am preferat sa ne luam certificari pe diverse tehnologii, ramai tu cu diploma ta fara valoare sanatos. In final am dat si licenta aia de caco ca cica nu poti figura pe functii gen manager la oi daca nu ai licenta.

  5. Colibane… ce dezamagire esti… repede te-ai pervertit. Cand o sa fie coada la morga, vei regreta amarnic idiotule!

    • O sa fie indiferent de ce fac sau nu fac! Virusul sta ‘n hartia aia pe care bifezi ”cumparaturi” sau ”farmacie”, nu? Nu mai urla sa inchida pe toata lumea in casa, ca sa le ”salveze” viata, ca nu e asa! Ar trebui sa stea in casa cei la risc, destul de usor de identificati de medicu’ de familie, care sa nu urle ca vor si ca ailalti sa stea in casa, ca nu e ”frumos” daca nu sta toata lumea in casa! Ia, spune-mi, de ce as sta eu in casa? Tocmai am avut covid (d-ala britanic), cu toata familia, doar cu nas infundat, de luat nu mai luam o o perioada, ca sa mai dam si altora, oricum pe la altii nu mergeam de ce as iesi cu hartie? ca asa vrea muschiu’ tau?! D

  6. Semne bune, se pare ca nu toti au capul in cur. Desi colegii, cu carantina-n suflet tota ziua, or sa fie dezamagiti.

  7. Poza nu este din Poiana Brașov.

  8. Nu carantineaza nimic acum. In week-end e programat raliul Brașovului.. și mai e încă zăpadă în Poiana. De luni insa ne poate închide în case.

  9. Numai logica nu vād

    • Si ma rog de ce trebuie sa respecte vreo logica interesul financiar? Am plecat oare din Romania si nu ne-am dat seama??

  10. Câinii latră, caravana trece……bolșevicilor !!!

  11. Deja pagina de pe site-ul dspbv nu functioneaza, nu mai stiu cum sa masluiasca cifrele, normal suntem deja in week-end

  12. Gata s-a rezolvat, trecem ca si ieri “sefu” si nu se observa

  13. Domnule Coliban suntem foarte suparati si protestam urmare inchiderii accesului auto prin piata hircher dinspre Castelului inspre Grigoras Dinicu acces permis de cind este Brasovu . Este corect sa ne obligati sa urcam stind la coada in trafic si oprind in rampa la patinoarul Olimpia la trecere de pietoni ?? Sau mergind pe strada Cerbului prin inghesuiala pe care o cunoastem cu totii ?? Pentru ce ?? Pentru citiva favorizati ai PSD care s.au deschis si amplasat terase cu mese pentru bere pe pietonalul pietei Hirsher ?? Cind se putea foarte bine lasa o banda de trecere si pentru auto chiar cu eventuala trecere marcata special pentru ospatar !? Comisia de circulatie din cadrul Primariei nu vede acest lucru ?! Cei de la mediu nu vad cresterea poluarii din cauza traficului in centru istoric ? Pentru ca in loc sa fluidizati traficul rutier in aceasta zona prin deschiderea pietei pentru auto asa cum a fost, domnule Primar prin dirijarea acestuia obligatoriu in directia spre inainte pe care fostul primar Scripcaru a ordonat-o prin proiectul de inchiderea pietei Hircher traficul se aglomereaza si creste poluarea, nervii soferilor precum si stresul acestora, Poate veti indrepta aceasta gresala enorma facuta cu buna stiinta de fostu primar.

  14. Foarte bun acest articol.
    Info gasiti http://www.reparatiifrigideree.ro