Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul britanic Boris Johnson a afirmat că acţiunile forţelor ruse în Ucraina par aproape de ”genocid”, în timp ce Marea Britanie şi alţi aliaţi occidentali au dezvăluit noi sancţiuni majore împotriva regimului de la Moscova, relatează Agerpres, conform dpa.
Ministrul de Externe britanic Liz Truss a declarat că Marea Britanie îngheaţă activele Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, şi Credit Bank of Moscow, interzicând toate investiţiile noi în Rusia şi vizând încă opt oligarhi.
Înainte de anunţarea joi a strategiei guvernamentale de securitate energetică, ea a spus că Marea Britanie va interzice toate importurile de cărbune rusesc precum şi de petrol până la sfârşitul anului.
Anunţul a coincis cu un demers paralel împotriva Sberbank de către SUA care le vizează şi pe cele două fiice ale lui Vladimir Putin, Maria Vorontsova şi Katerina Tikhonova şi pe alţi membri ai
elitei ruse.
Anterior, Comisia Europeană a prezentat propuneri pentru o a cincea rundă de sancţiuni, inclusiv interzicerea importurilor de cărbune, pentru aprobarea de către ambasadorii UE.
Măsurile survin în contextul unui val internaţional de indignare în legătură cu atrocităţi comise de forţele ruse la Bucea şi alte oraşe din jurul Kievului care au fost recucerite de ucraineni în timp ce ruşii se retrag.
Oficiali ucraineni au afirmat că au găsit cadavrele a cel puţin 410 de civili, dintre care unii împuşcaţi cu mâinile legate la spate.
Sursa foto: Facebook / Boris Johnson
Cum au trait Platon si Schopenhauer, Cezar si Napoleon, Elizabeta I si Ludovic 16, Macchiaveli si Voltaire, Hobbes si Locke fara sa sa le lipseasca acest minunat cuvant? Cum de a fost descoperita aceasta carenta de un idan tremtaros?