Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Ilie Boljan a anunțat în emisiune la Digi24 că de săptămâna viitoare se va implica pentru a începe deblocarea capacităților de rețea – desființarea acelor ATR-uri, care au acoperit practic întreaga capacitate de racordare la rețelele de electricitate. „Piața noastră de energie funcționează la niște prețuri mai mari decât ar putea funcționa în condiții normale, asta pentru că am luat niște decizii greșite, pentru că am tolerat acțiunile care înseamnă scumpirea intenționată în favoarea unor băieți deștepți a prețurilor din energie”, a spus Ilie Bolojan.
El a spus că ani de zile guvernanții au tolerat această situație. „Noi avem cam 9000 MW necesari ca să ținem țara asta în funcțiune, iar compania Transelectrica, de exemplu, împreună cu companiile care sunt distribuitorii care au rețelele în gestiune, daca ar avea o producție de 1000, 2000, 3000 de MW suplimentar, noi am fi o țară care am ava o supraproducție de electricitate, deci prețurile ar scădea foarte mult, numai penru că am avea o producție mai mare”, a explicat Bolojan. Acesta a adăugat că pentru a putea produce energie trebuie, investitorii trebuie să aibă posibilitatea să se racordeze la sistemul de rețele electrice. „Dacă terenul este ocupat, atunci nu te poți racorda, iar dacă e înghesuială într-o anumită zonă ți se cer costuri suplimentare, așa numitele întăriri de rețea, să dezvolți rețeaua (…) Dacă de la 9000 MW am crește la 11.000-12.000 MW am avea supraprducție și tarifele ar scădea”.
Premierul acuză că spațiul la racordare la rețele a fost eliberat „pentru oameni care cea mai mare parte fac doar hârtii”. „Ei au ocupat rețelele. Dacă un investitor vrea mâine să facă o investiție nu mai are spațiu, nu se poate racorda pentru că e ocupată rețeaua. Dar a două zi după ce se duce la companie, cineva îl sună să-i spună că are un proiect și că-i vinde documentația”, a relatat Bolojan, adăugând că a venit momentul să fie sparte aceste ATR-uri care sunt de ani de zile ocupate, în felul acesta fiind anulată posibilitatea ca în România să se producă mai multă energie.
„Asta trebuie să corectăm, să avem mai multă producție și să-i lăsăm dor pe cei care pe cinstite vor să investească”, a spus Bolojan. El a apreciat că dacă toată lumea s-ar implica serios, facturile la energie ar începe să scadă în aproximativ un an. „Asta înseamnă sa încurajăm și să finanțam stocarea, dar și să forțăm Hidroelectrica să își facă stocarea pentru că n-a făcut aproape nimic. Trebuie să facem ordine în piață în așa fel încât contractele pe termen lung să devină dominante, prețurile la care cumpără companiile să fie predictibile, nu să stea în fiecare zi la prețul zilnic”