G4Media.ro

Aurescu, la ONU: Suntem îngrijoraţi de recentul plan al Rusiei de a…

Sursa foto: Ihor Tkachov / AFP

Aurescu, la ONU: Suntem îngrijoraţi de recentul plan al Rusiei de a destabiliza Republica Moldova

România este îngrijorată de planul Rusiei de a destabiliza Republica Moldova, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în intervenţia sa la Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit Agerpres.

El a participat la Dezbaterea la nivel ministerial a Consiliului de Securitate al ONU pe tema „Menţinerea păcii şi securităţii în Ucraina”, în contextul marcării unui an de la declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei.

Şeful diplomaţiei române a numit Republica Moldova „ţara cea mai afectată de război, cu excepţia Ucrainei”.

„Suntem îngrijoraţi de recentul plan al Rusiei de a destabiliza ţara, lucru pe care l-am condamnat. În acest sens, este pur şi simplu inacceptabilă retorica ameninţătoare, precum cea din declaraţia Ministerului rus de Externe de azi, prin care a anunţat că armata rusă, citez ‘va răspunde în mod corespunzător unor aşa-numite provocări sau atacuri împotriva compatrioţilor ruşi sau a personalului militar (…) din regiunea transnistreană din Republica Moldova’. Asemenea comportament provocator, care nu are nicio bază, care este fundamentat pe declaraţii fără dovezi, este pur şi simplu de neacceptat. Iar noi susţinem deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în graniţele sale recunoscute internaţional”, a spus Aurescu.

În contextul războiului din Ucraina, ministrul român a vorbit despre „intensificarea propagandei ruse, ce răspândeşte relatări false, în încercarea de a submina unitatea societăţilor noastre şi eforturile de sprijinire a Ucrainei”.

„Trebuie să combatem aceste influenţe maligne, în aceeaşi măsură în care trebuie să fim uniţi în efortul de a ne apăra propriile valori”, a arătat el.

Astfel, a spus ministrul Afacerilor Externe, „românii trebuie să fie conştienţi de influenţa rusă din informaţiile pe care le citesc sau pe care le aud, dar nu trebuie să pună sub semnul întrebării sprijinul nostru pentru Ucraina”.

„Sprijinul pentru Ucraina înseamnă sprijinirea României”, a afirmat Bogdan Aurescu.

 




 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...