G4Media.ro

Blitzkrieg cu justiția. Gestul sfidător al președintelui Iohannis

Sursa Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Blitzkrieg cu justiția. Gestul sfidător al președintelui Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri seara, legea care prevede desființarea secției speciale, la scurt timp după ce vicepreședintele SUA, Kamala Harris a decolat din România după o vizită de câteva ore.

Proiectul de lege a fost scos în dezbatere publică pe data de 26 ianuarie, iar într-o lună jumătate a trecut prin toate fazele adoptării: aviz de la CSM, adoptat în Guvern, trimis și votat în ambele Camere ale Parlamentului, judecată contestația la Curtea Constituțională și promulgat rapid, înainte de avizul Comisiei de la Veneția.

Ce viteză uluitoare! Nu-mi amintesc nici un alt proiect care să fi trecut așa de repede prin toate fazele, ca și cum de el depinde însăși soarta României.

Or, Guvernul și președintele aveau deja toate motivele să-și tempereze elanul. Pe data de 7 martie, Comisia de la Veneția a trimis oficial Guvernului un draft de opinie în care-și exprima rezerve majore față de proiectul adoptat în grabă de Parlament.

Comisia recomanda ca infracțiunile din justiție să fie anchetate de parchetele specializate, DNA și DIICOT, să rafineze mecanismul de recrutare al procurorilor anume desemnați și să extindă mandatul acestora care în prezent este de doar patru ani. Pe lângă Comisie, trei asociații de magistrați care au dat dovadă de mult curaj în epoca Dragnea, când PSD măcelărea legile justiției, au cerut insistent ca proiectul ministrului Cătălin Predoiu să nu fie adoptat în această formă, pe motiv că nu respectă angajamentele României luate prin MCV.

Iar ca sfidarea să fie totală, chiar în ziua promulgării proiectului de lege, comisarul european pentru Justiție, Vera Jourova, a anunțat, într-o postare pe Twitter, că i-a transmis ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, ”preocupările” privind Secția Specială, precizând că vor fi urmărite îndeaproape discuțiile cu Comisia de la Veneția și că va fi făcută o evaluare a legii a legii privind desființarea SIIJ. Altfel spus, Jurova a invitat Guvernul să aștepte, totuși, verdictul Comisiei înainte de o decizie, ceea ce în mod evident nu s-a întâmplat.

Dimpotrivă, președintele Klaus Iohannis, care a câștigat al doilea mandat cu un puternic mesaj pro-justiție, i-a sfidat pe toți partenerii occidentali promulgând controversatul proiect de lege în ciuda semnalelor clare primite de la Bruxelles. Ce gest urât, ce lipsă elementară de respect mai ales față de alegătorii lui. A fost votat, din nou, în special pentru promisiunea că va repara răul enorm făcut justiției de PSD-ul lui Liviu Dragnea.

USR l-a acuzat pe Klaus Iohannis că s-a plasat singur în tabăra anti-reformiștilor. E chiar mai grav decât anti-reformism. Șeful statului a devenit complicele tuturor politicienilor care vor să fure bani publici punând justiția sub control, pentru a nu risca dosare penale. Lor le-a făcut jocurile, în disprețul UE și al SUA. Numai așa se explică graba nemaivăzută, disperarea de a bifa o caricatură de reformă făcută după principiul ”să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic!”

Secția specială, buzduganul din mâna PSD-ului din timpul epocii Dragnea, a fost desființată doar formal, dar principiul s-a păstrat intact. Asupra judecătorilor și procurorilor s-a păstrat un mijloc de presiune. Politicienii au făcut tot posibilul să țină la distanță DNA, un parchet care și-a pierdut mult din importanță și eficiență în lupta cu corupția la nivel înalt, dar de care se tem în continuare.

Banii, miliardele din PNRR, foamea PNL și PSD, groaza de justiție. Așa se explică blitzkriegul de o lună jumate împotriva justiției. Aici găsiți toate explicațiile. În România, marile dosare au murit, nimeni nu mai anchetează corupția la nivel înalt, iar marea coaliție nășită de Klaus Iohannis asta își dorește în continuare: liniște totală.

Magistrații incomozi sunt în continuare hărțuiți de Inspecția Judiciară, excluși din magistratură, intimidați, reduși la tăcere. Aceasta este realitatea. Oricât ar încerca ministrul Predoiu și președintele Iohannis să o cosmetizeze, ea se vede bine de la Bruxelles. Este o iluzie că UE va asista pasivă la furtul miliardelor de euro fără să-și activeze mecanismele de protecție, în primul rând mecanismul care condiționează acordarea de fonduri europene de respectarea statului de drept.

Coaliția PNL – PSD – UDMR și președintele Klaus Iohannis profită de războiul din Ucraina pentru a legifera toate ororile sau pentru a popula administrația cu incompetența în stare pură. Cristian Pantazi a scris pe larg despre tentația de a militariza decizia politică sub pretexul răzoiului și a semnalat îngrijorător de multe derapaje de la regulile democratice. La toate acestea se adaugă promulgarea legii care desființează Secția Specială, dar păstrează un mecanism de control asupra justiției.

Ce face în aceste zile puterea de la București reprezintă o mostră de comportament de neamuri proaste de la periferia Europei, care profită de un război și de importanța conjuncturală pe care România o are în UE și la Washington, pentru a se urca cu picioarele pe țară. Exact așa se comportă și Polonia, pe urmele căreia România calcă tot mai apăsat.

 

 

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

80 comentarii

  1. nu e prima oara cand face manvra asta mizerabila. Parca la aministia fiscala, in loc sa trimita inapoi in parlamentul NOU ALES, a decis sa promulge legea si sa ajute toti teparii.

    Noi astia sunt prosti, care ne-am platit taxele si impozitele fara sa incercam si putin de evaziune fiscala, pentru care ai o fisa gratuita acum.

    Asta este coalitia PSD PNL UDMR

    • La doamna Vera Jurova în țară cine anchetează magistrații?
      Sper să o întrebe și Predoiu!

    • Sa fim sinceri, asta si merita tara asta, nu degeaba este codasa Europei si va ramane in continuare
      Acu cu totii hai Jos USR

    • Poate explică totuși cineva cum se „pune sub control Justiția” dacă magistrații vor fi anchetați de procurori aleși de magistrați, cum prevede noua lege.
      Că politicienii nu au nici o tangență cu procurorii care vor ancheta magistrații.

    • Tare articol! SIMT CA SPUNE ADEVARUL.
      De 30 de ani tot vedem cum cea mai mare parte a marilor infractori trec prin justitie doar cu mici zgarieturi, iar tara ramane cu pagubele. A stagnat, a saracit, toate masurile guvernantilor sunt slabe sau nocive, cauza principala fiind coruptia.
      Inteleg ca Predoiu are interese, e din sistem. Dar presedintele?
      Daca si-ar respecta tara, ar actionna pentru o justitie dreapta, severa, adecvata starii in care se afla, nu pentru una predispusa la compromisuri cu marii infractori.

    • Mai tineti minte cand Iohannis nu a ezitat sa o dea jos pe Kovesi, apoi se intrebau toti de ce nu a trimis mandat de vot pozitiv la alegerea sa sau chiar un minim de incurajare, o urare de succes ceva? Acum stim: scopul era sa scape de ea. Toata povestea ca e multumit de ea si de DNA era de fatada, motiv pentru care nici nu se temea vreodata de amenintarile cu suspendare venite din partea lui Tariceanu sau Dragnea. In realitate, Iohannis chiar era „presedintele tuturor”: al tuturor borfasilor din USL. Omul care blama plagiatele in 2016 si spunea ca cine face asta nu are ce cauta intr-o functie acum a tacut la omul Ciuca. Iar in 2019 cand Iohannis tot spunea de „guvernul meu”, toti credeam ca se refera la PNL sau USR, cand el se referea la PSD+PDL = USL. Sa nu uitam de nostalgia Grivco. Orban a fost un sef sub-mediocru, dar pentru toate defectele lui, faptul ca a fost mereu impotriva USL a fost unicul sau merit. (da, stiu, cand avea nevoie de „numere” nu se sfia sa aduca pesedisti, dar macar impunea o agenda cat de cat liberala, chit ca era de pe vremea lui pazvante cu o gandire primitiva, deloc in pas cu curentul european, dar macar incerca). Si ce surpriza, omul anti-USL a fost eliminat de Iohannis. D-abia acum vedem realitatea din spatele a ceea ce au facut cu adevarat Gorghiu, Iohannis si Citu (omul care „nu se va alia cu PSD niciodata cat e el presedinte PNL” si motiv pentru care a si fost votat de cei ezitanti, dar care apoi dupa ce s-au unit declara ca realizeaza ca au MULTE in comun PSD si PNL si e o idee buna coalitia) in partid.

    • Davai democratie. Votezi intr-o directie, iar dupa, alesii nostrii printr-un triplu surub, se intorc la 180 grade , EVERY F*CKING TIME. Nu l-a oprit nimic pe Putin, sa impiedice orice evolutie in Romania, mai ales ca aveau interese comune cu USL. AUR se incadreaza perfect in categoria asta. USL trebuie sa isi ia inpoi electoratul needucat, disperati si ei de atata prosteala, nu cumva sa scape ceva voturi la USR.

    • Mare diferență intre Conducătorul Zelenskiy și ji godia noastră trădătoare 😂😂😂

  2. Iar apare Draggy pe aici sa latre ca „toate tunurile pe Iohannis” 😆

    • Singurul care latra p-aicea esti matale, nea Motz, daca nu ti-a zis nimeni pana acum, ti-o zic eu. Dvs, propagandistii sunteti cei care puneti toate tunurile si amestecati cu buna stiinta lucrurile pentru a dezinforma Altii pun numai anumite tunuri, cand e cazul sa le puna, deci nu va considerati dintre ei, pentru ca dvs nu sunteti decat niste troli fara constiinta. De fapt, nu va pasa de justitie pentru ca altfel nu l-ati fi sustinut pe Dragnea si PSD-ul si nu ati face acum propaganda pentru regimul corupt si profun injust al lui Putin. Dvs criticati tot, de la pandemie pana la razboi, trecand prin justitie, asta e problema si d-aia sunteti niste trolli. Asta pentru cs dvs nu-l atacati pe Iohannis ca persoana, ci ceea ce reprezinta el ca presedinte, adica statul de drept. Si o faceti pentru ca sustineti iliberalismul, dictatura, autoritarismele.

    • Singurul care latra p-aicea esti matale, nea Motz, daca nu ti-a zis nimeni pana acum, ti-o zic eu. Dvs, propagandistii sunteti cei care puneti toate tunurile si amestecati cu buna stiinta lucrurile pentru a dezinforma Altii pun numai anumite tunuri, cand e cazul sa le puna, deci nu va considerati dintre ei, pentru ca dvs nu sunteti decat niste troli fara constiinta. De fapt, nu va pasa de justitie pentru ca altfel nu l-ati fi sustinut pe Dragnea si nu ati face acum propaganda pentru sistemul profund injust al lui Putin. Dvs criticati tot, de la pandemie pana la razboi, trecand prin justitie, asta e problema si d-aia sunteti niste troli. Nu-l atacati pe Iohannis ca persoana, ci ceea ce reprezinta el ca presedinte, adica statul de drept. Si o faceti pentru ca sustineti iliberalismul, dictatura, autoritarismele.

  3. Prerogativele Presedintelui definesc in clar competentele in domeniu . SIIJ a fost desfiintat si cu asta basta . Restul cuvintelor doi bani nu fac si textul nu se vrea decita fi anti Iohannis si atit . Nu este primul si probabil nici ultimul de acest fel .Evident o eroare .

  4. Maurul și-a făcut datoria, cum s-ar zice. Premierul de la Grivco și-a slujit stăpânul, pe felix varanu voiculescu, cel care la ieșirea din pușcărie declara plin de năduf ”trebuie să punem mâna pe justiție”. Nah, că a pus-o.
    Sunt curios însă care vor fi reacțiile acestor lingăi ai hoției, în frunte cu actualul președinte de țară, când vor veni plesneli peste bot de la UE și Comisia de la Veneția pentru această coafare a SIIJ, practic aceeași Mărie dar cu altă pălărie.

    • Reacții… ma faci sa rad. Iohanis a arătat cu adevarat cine este. Asa cum Zelenski ne-a arătat si demonstrat ce inseamna sa fii leader si patriot, tot asa nea Ficusu’ ne-a demonstrat ca este omul hoților. Pe lângă nesimtirea imensa si orgoliul nemăsurat, Iohanis a fost si va ramane premierul de la Grivco. Păcat de tara asta care nu mai are nici un viitor.

    • Nu ma mai mir de când a băgat PSD la guvernare. Mâine poate scoate porumbei din palton ,nu e de mirare!

  5. Pana acum urlati cu disperare ca nu e adoptata legea, acum ca e prea repede. Johannis a facut bine ca a promulgat-o, avem o lege.

    • SIIJ a fost reînființată la CSM și este și mai puternică. Ești lichea PNListă.

    • Da dom’le, nicicum nu-i bine, ciudată nație „😂

    • @ Mozzie, Marcel

      Avem o lege proasta.
      Intentionat facuta proasta.
      Daca comisia de la Venetia da aviz negativ, sunt dispusi politicieni actualei majoritati sa o modifice in conformitate cu recomandarile comisiei?
      Eu zic ca nu.
      Adica suntem in situatia in care eram cand guverna Dragnea…

  6. – Haideţi fraţilor să ne rezolvăm dosarele! Împreună cu Preșoi de la Pleşcoi, Valeryii Dornensky, Todorov Toaderovici şi Duamna Săpunea suntem forţă pe ţară! Toate cozile de Baltag știu că corb la Corbu nu scoate ochii! Fratele nostru preanetejitor de dosare Lucică spală orice! Vine şi fratele Budă! Avem oameni peste tot!

    Nici Daddy Dragnea nu visa la aşa ceva! Nici Felix! Nici Petrov! Hai că acum e momentul!

    Ne facem noi justiţia noastră! Mulţumim Iohannis și Cîţu! Sunteţi sclavi de nădejde!

  7. Tapalaga vorbeste de parca Romania n-ar fi o colonie,aici mutarile vin in plic de la Tel Aviv,Whasington,Bruxelles,Berlin,Paris,Londra.

    • România e țara hoților PSDNL.

    • Chiar ma tot gandeam.. Cine tine, domnule, sectia asta sepeciala in brate atata vreme?

      Bine ca am aflat: barosanii din Tel Aviv,Whasington,Bruxelles,Berlin,Paris,Londra! Toti vor sectie speciala si nimic altceva. Saracii Iohanis si Ciolacu nu au ce face, trebuie sa se conformeze.

    • Gresesti! Toate mutarile vin de la moscovkaia… Cand nu e atenta mai apuca si ceilalti sa mute cate ceva.

    • @ Sa-i prostim pe prosti

      Deocamdata te prostesti singur

    • Scuze,uitasem de Viena.

      Pentru spalatii pe creier care o tin langa cu Puntin si rublele: Fuck Putin.

  8. Evidenta graba ( la propriu) prezidențială . Spuneam atunci că numai interesele personale ale lui Iohannis l-au determinat să ia o asemenea decizie . Probabil scheletii caselor președintelui.
    Acum devine și mai vizibilă poziționarea acestuia în tabăra Dorneanu, Savonea, a buburosului și a lui „alta întrebare ” și desigur a peeseedeee! Cine se aseamănă și are sânge grivcovian se adună .
    Singura satisfacție rămasă este ziua în care Brutusii( actualii prieteni ai președintelul) ii vor proba spatele cu suficiente cuțite. Să-i ajungă !

    • Mi-aş dori şi eu să trăiesc cândva această satisfacţie dar cred ca in continuare ficusu’ nu va deranja pe nimeni, astfel incãt brutuşii nu se vor activa.

  9. Juie Mohannis!

  10. Se transforma intr-un Putin local.

  11. Felicitari D.Tapalagă! Majoritetea presei tace, este cumpărată.

  12. Romania ar face bine sa calce pe urmele Poloniei cu infrastructura, sănătatea, educația, industria, agricultura, nu cu furatul.

    • Dacă se fura în Polonia, cum vrei să insinuezi, nu mai aveau celelalte domenii puse la punct!

  13. Ca si in perioada de pandemie acesti politicieti PNL si PSD fura pe rupte fara a se gandi la binele tarii,
    Fura pe rupte ca se se imbogateasca cu milioane de euro.
    Eu nu voi lupta sa apar o tara de corupti ca Iohanis si Ciolacu.

  14. Daca nu e mulțumit USR ul prin vocea domnului Tapalaga, înseamnă ca e buna legea

  15. Premierul de la Grivco e Omul Mafiei, ne-a tras pe sfoară j*igodia cu toate sloganurile lui anticorupție! Ar trebui judecat pt abuz în seviciu pt că la încheierea contractului cu electoratul spunea invers.Un (m)izerabil ordinar !

  16. Ați votat PSD 30%, PNL 25% în 2020, vi se pare că meritați justiție funcțională?

  17. Un incompetent corupt ajuns, nu se stie cum, in capul trebii! Nesimitit si arogant! Dosarul caselor de la Sibiu atarna greu!

  18. Comuniștii ne-au călărit până la revoluție. Mafia politică ne conduce de-atunci până acum. La toți, le vine o clipă când trebuie să dea socoteală. Ficusul crede că scapă. Îi vine și lui rândul. Istoria se face cu oameni adevărați nu cu hoți, corupți, plagiatori și alte dihănii. Asta nu pricepe, el.

  19. Daca au vazut ca tanguiala patetica pe la inaltele porti nu merge si nici tavalitul in istericale, Uniunea Scursurilor din Romania a apelat la platforma de propaganda pentru a face ce stie ea sa faca mai bine: mizerie!
    Felicitari G4media, niet „Freedom and democracy” iete carnaval!

    • Agamita, esti cum iti spune numele si Agamita si Dandanache. Esti multumit cu hotii pe care i-ai votat de fiecare data. Acum ori esti hot si tu , ori stai prost cu inteligenta.

    • @Ile: Nemultumirile le poti adresa ambasadei Rusiei, pentru ca inteleg ca esti din categoria celor ce se simt ostracizati de statul roman!

  20. Genul ăsta de vrăjeală de samsar de Autovit cu „zicem ca ei şi facem ca noi” sau „ne facem că lucrăm” demonstrează pornirile de interlopi ale politicienilor de la Bucureşti. Între gruparea Iohannis-Predoiu-Cîțu-PSD-Grivco şi triburile de politicieni din Kazakhstan şi Turkmenistan nu e nici o diferenţă. Toţi mimează conducerea ţării, în timp ce în realitate dispar miliarde de dolari din buget. România nu mai are de multă vreme tangenţe cu lumea civilizată. Corupţie, nepotism, impostură, incultură, incompetenţă apărate de o dictatură de tip militar a robelor şi epoleţilor.

  21. Tăpălagă ești greu de cap? DNA+ SRI n-o să mai vezi. Vremea lui Băsescu a apus.

    • Si va bucurati, nu-i asa?

      Lasai-l mai bine pe Basescu si vedeti mai bine sa cumva sa va judecati cu vreun barosan pe orice tema posibila. Sansele ca acel barosan sa isi cumpere sentinta au crescut pana la cer in ultimii trei ani. Ploua cu decizii favorabile acuzatiilor in instante pe cele mai strigatoare la cer cazuri: coruptie politica, spaga dovedintaprin flagrant, abuzuri sexuale asupra minorilor, violuri, trafic de persoane, barosani drogati pulbere care omoara oameni pe trecerea de pietoni si asa mai departe.

      De ce fac judecatorii asta? Pentru ca sansa de a fi prins este acum NULA, asa ca pretul pentru cumpararea unui judecator e la cote de avarie. SIIJ nu a trimis in trei ani in instanta niciun dosar al vreunui magistrat din motive de coruptie. ZERO. NADA. NIMIC. S-a terminat coruptia in justitia din Romania, am ajuns Elvetia din urma, nu-i asa?

      DNA-ul ala pe care il urati cu spume avea 6-10 condamnari definitive anual in cazul magistratilor. Suficient cat sabage frica in judecatori.

    • Basescu a gresit, dar intrebarea ramane:
      Cine are sange in instalatie sa ii judece pe astia de judeca?
      Ca deocamdata nimeni.

  22. ea e foarte priceputa la legi, ea nu e in postul ala fiindca are origini sanatoase

  23. Deja incep unii fosti mari corupti sa redeschida procese si sa calareasca statul roman. Altadata erau prin arest la domiciliu, insa acum au reinceput sa faca afaceri si sa-si recupereze „pierderile”. Militarizarea Romaniei cu ajutorul justitiei.

  24. Presedintele este PSD. PSD este Romania si Romania este PSD. Asa a votat poporul roman. Atat s-a putut dupa 30 de ani.

  25. O singură soluție: cum se termină nenorocirea asta cu Ucraina, DOAR IEȘIREA ÎN STRADĂ CA DUPĂ ORDONANȚA 13 ÎI MAI POATE OPRI PE IOHANNIS & CO ( PSD+PNL+ UDMR/ AUR) !

  26. Chiar si voi G4Media ati incurajat statul abuziv in pandemie. Si i-ati infierat pe cei care aveau curajul sa atrag atentia ca unele lucruri nu sunt OK.
    Ori ati pus botul (?) la toate mizeriile impuse aiurea sub pretextul numarului mare de decese , fie sunteti rau voitori.
    Oricum ati creat un precedent.

  27. Dupa cum știți, am cerut Guvernului să ia in considerare majorarea bugetului Apărării până la 2.5% din PIB. Această majorare, în schimb, trebuie să vină de undeva și, cum bugetul țării este destul de strâmtorat, cred că a venit momentul să strângem cureaua, să reducem drastic cheltuielile. Primele măsuri pe care i le-am propus primului ministru au fost impozitarea pensiilor cu 95% a sumei ce depășește 6.000 lei, interzicerea cumului pensiei cu salariul și înghețarea posturilor din administrația centrală și de stat. Guvernul trebuie să colecteze venituri mai mari la bugetul de stat, să își reducă cheltuielile cu bunuri și servicii, gradul de digitalizare din instituțiile statului trebuie să crească, toate acestea trebuind să facă loc în buget pentru fonduri suplimentare necesare achiziției de armament pentru Armată și fondurilor de investiții din infrastructura energetică.
    Pănă la iarna următoare avem o fereastră de oportunitate de opt luni de zile, timp în care să ne asigurăm resursele de gaz necesare și, de asemenea, să ne pregătim pentru o nouă paradigmă energetică, pentru asta avem nevoie de implementare accelerată a PNRR pentru creșterea eficienței energetice, pentru renovarea locuințelor și instalarea a cât mai multor facilități de producere a curentului fie ele solare sau eoliene. Este nevoie ca Parlamentul să înceapă să lucreze. Legile trebuie modificate astfel încât să se purceadă urgent la extragerea gazului din M.Neagră, iar piedicile impuse investitorilor în energie regenerabilă, inclusiv prosumatorilor, să fie eliminate.
    România este şi trebuie să rămână un stat de drept. România nu poate face paşi înapoi de la statutul de ţară în care domneşte legea şi în care supremaţia dreptului european este respectată. Au trecut mai mult de o săptămână de când Curtea Europeană a spus că CCR a greșit în deciziile sale prin care a refuzat aplicarea dreptului european și domnul Dorneanu este încă în funcție, nu am auzit de nicio demisie a judecătorilor care au luat decizii greșite. De asemenea, am observat graba cu care s-a făcut în Parlament desființarea secției speciale fără a se aștepta punctul de vedere al Comisiei de la Veneția, legea noua este o mascardă pentru că DNA dispare din ecuație, luându-i-se o mare parte din atribuții care sunt date unor procurori nespecializați aleși pe spânceană de CSM. Pentru această grabă suspectă îi cer ministrului Justiției să își înainteze demisia.
    Ii solicit primului ministru Ciucă să facă o analiză a activității miniștrilor și, împreună cu șefii celor trei partide din coaliție, să purceadă la o remaniere astfel încăt să se crească eficiența aparatului guvernamental în lupta cu pericolele cu care se confruntă țara noastră, legate de războiul ce se desfășoară dincolo de granite, de criza refugiaților, de criza energetică și de o eventuală criză economică.
    Să știți că nu am uitat de alegațiile despre plagiatul prim-ministrului Ciucă. Plagiatul, atât în politică, cât și în educație, trebuie să fie eradicat definitiv. Așa că, dacă se va dovedi că dl. Ciucă a plagiat, îi voi cere demisia, dar, numai după ce se termină acest război. Până atunci avem nevoie de pregătirea și experiența militară a dumnealui, de aceea îl susțin în continuare la conducerea guvernului, și vă cer să avem răbdare până trece toată nebunia asta.
    Acesta este speech-ul pe care i l-aș scrie eu dlui. președinte Iohannis, speech pe care ar trebui să îl țină înaintea unei conferințe de presă deschisă întrebărilor tuturor ziariștilor, la Cotroceni, imediat după începerea războiului.

  28. De acum va incepe marele jaf psdpnludmr. Vai de noi!
    Normal, USR e de vina, ca doar de-aia ii toaca pe toate posturile si in toata presa, plus armata de postaci. Sper sa ne trezim, dar… slabe sperante.

  29. Cu rânjetul fals este o mare ji….ie.

  30. Bineinteles ca a promulgat-o. Doar d-aia a fost scos USR de la guvernare.

  31. M-ați omorât cu draftul vostru. Vă cad dinții dacă spuneți ciornă.
    Și-acum la subiectul propriu-zis.
    1. Trebuia să-l bateți la cap zi de zi pe Iohannis să aștepte decizia Comisiei de la Veneția. Cum ați ridicat piciorul de pe accelerație, cum guzganul de Sibiu s-a furișat.
    2. Cât timp CSM este ocupat cu luptele interne nu va putea fi un real apărător al justiției.
    3. Cel mai important punct. Când desemnezi candidat la președinție pe cineva care este la mâna altcuiva (justiție, servicii secrete) când va deveni președinte va fi, e fapt, o marionetă. Iohannis 4 case este o marionetă. Am patru motive să-i spun lui Iohannis că este o MARE JIGODIE:
    – că a sfidat pe toată lumea ignorând problemele în justiție cu aceste 4 case;
    – că a sfidat bunul simț atunci când a răspuns Ghinion celor care l-au întrebat cum să câștige atâția bani doar din meditații.
    – când și-a bătut joc de aghiotantul SPP aruncând paltonul pe mașină
    – când a plecat în vacanță în Egipt în plină pandemie.
    Poate or mai fi și altele, dar astea sunt suficiente ca să arate adevăratul caracter al lui.

  32. HURENSOHN! DRECKS VERRÄTER!

  33. Ma inteb sincer de ce mai comentam!? Cartile sunt facute. A incerca sa-ti exprimi parerea/nedumerirea este o utopie. Asta este. Suntem o tara plina de corupti. Ce sa facem? Habar nu am!! Intreb si eu ca omul prost. Imi asum neputinata. 🙁

    • Corect . Nu mai trebuie comentat .
      Intrucat proiectul Legii de desfiintare SIJ, a fost aprobat de toate structurile democratice (parlament, guvern, CSM, CCR , de majoritatea magistratilor), si agreat de presedintele Romaniei, cred ca este una din cele mai democratice legi din Romania , si nu stiu de ce exista persoane care cred ca nu trebuia promulgata .
      Chiar daca opiniile unor jurnalisti de talia domnilor Tapalaga sau Malin Bot sunt altfel .
      Iar daca USR, maseaza doar pe asta, si nu pe problemele cetateanului ( majorare preturi si tarife, inflatie, pensii, salarii, locuri de munca, etc), s ar putea sa cada in sondaje mereu .

    • Ce importanta are ce spun unii jurnalisti?

    • Are importanta ce spun jurnalistii, nu trolii deghizati cum sunteti dvs.Nu mai incercati sa va asociati cu oamenii onesti cu scopul de a-i discredita , nu sunteti dintre ei pentru ca nu sustineti justitia de fapt, ci iliberalismul, autocratia, dictatura.

    • Are importanta ce spun jurnalistii, nu trolii deghizati cum sunteti dvs.

  34. Esti prost sau te prefaci ?

    • Fie ca va convine sau nu, lucrurile nu mai pot fi schimbate

    • Inca o dovada ca dvs,. propagandistii pro-sovietici care folositi numele altora, nu vreti sa se schimbe ceva, doar va infiltrati printre oamenii onesti ca sa ii subminati din interior.

  35. Poate ca o lectie ar fi sa nu mai votam pentru al doilea mandat vreun presedinte.. E clar ca nu se mai simt raspunzatori in fata celor care l-au ales

  36. Corect . Nu mai trebuie comentat .
    Intrucat proiectul Legii de desfiintare SIJ, a fost aprobat de toate structurile democratice (parlament, guvern, CSM, CCR , de majoritatea magistratilor), si agreat de presedintele Romaniei, cred ca este una din cele mai democratice legi din Romania , si nu stiu de ce exista persoane care cred ca nu trebuia promulgata .
    Chiar daca opiniile unor jurnalisti sunt altfel.
    Iar daca USR, maseaza doar pe asta, si nu pe problemele cetateanului ( majorare preturi si tarife, inflatie, pensii, salarii, locuri de munca, etc), s ar putea sa cada in sondaje mereu .

    • Diversiunea clasica cu „altele sunt problemele cetatenilor „. Dap, adevarul e ca e buna..

      E fals insa, si eu sunt cetatean si pentru mine e si asta o mare problema.

  37. Iohannis e unealta coruptilor, a politicienilor si a mogulilor penali din Romania. Face tot ce poate ca sa-i apere, in complicitate cu Parlamentul si partea putreda a Justitiei.. Asta a tot ce a facut el, concret, de cand e presedinte.

  38. Mănânci k_a .kt cu polonicul..

  39. Toți comentatori de aici nu sunt români după ciudatele nume…Dar își dau cu presupusul…

  40. Mă amuz !…Eu când „redactam” în postările mele anterioare (aleatoare) de acest…”joshanis”, am fost …”respins” !…Pupați-l, și acum !…

  41. Dl. Tapalagă spune la un moment dat că nu a mai văzut ca o lege să treacă la fel de repede prin legislativ, CC si apoi să fie promulgată de președinte. Ei bine, eu mai cunosc o situație de agest gen. După ce proiectul de modificare și completare a Legii nr. 104/2008 a fost respins de două ori (culmea, taman de doi miniștri ai PSD, iar cel care a trimis legea în parlament fiind pus în funcție tot de PSD!) cu nu mai puțin de 13 pagini de observații de neconstituționalitate și neconcordanțe legislative, când a venit ministru al justiției ”reformatorul” Stelian Ion (USR), a trecut-o pe repede-înainte prin Comisia Juridică și apoi prin Camera Deputaților exact în ziua în care s-a discutat și votat o moțiune de cenzură (29 iunie 2021), la pachet cu încă vreo 12 acte normative, deputații neștiind ce conține legea, iar Iohannis a promulgat-o fără să țină cont de memoriul trimis de un cabinet de avocatură. Culmea e că cele două respingeri ale Ministerului de Justiție au dispărut din parcursul legislativ al legii de pe site-ul Camerei! Și, uite-așa, sunt adoptate legi care să servească interesele personale ale unor salariați ai statului care se cred fixați pe veci în funcții, veniturile create prin respectiva lege constituindu-se în venituri proprii, nu pentru buget.