Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Joe Biden s-a întâlnit joi cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto pentru a reafirma sprijinul SUA pentru aderarea Finlandei la NATO, conform Casei Albe, relatează AFP, citată de Agerpres.
În vizită la Washington, Sauli Niinisto s-a întâlnit de asemenea cu senatori americani şi cu consilierul de securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan. Anterior în această săptămână, el s-a deplasat de asemenea la Seattle şi în California.
Joe Biden, care s-a alăturat reuniunii organizate cu Jake Sullivan, a reiterat „sprijinul ferm” al SUA pentru o „aderarea rapidă a Finlandei la NATO”, potrivit unei purtătoare de cuvânt de la Casa Albă, Olivia Dalton.
Cei doi preşedinţi au discutat de asemenea despre sprijinul pentru Ucraina, conform executivului american.
Finlanda şi Suedia şi-au depus candidatura pentru aderarea la NATO în mai 2022, după declanşarea invaziei ruse din Ucraina, renunţând la politica de nealiniere militară în vigoare din anii ’90.
Pentru aderare este nevoie de consensul celor 30 de membri ai Alianţei, însă Turcia şi Ungaria nu şi-au dat încă acordul.