G4Media.ro

Bătaie pe cannabis în Brașov: Un bărbat și-a bătut dealerul pentru că…

Sursa Foto: Faceboo/ Ministerul austriac de interne

Bătaie pe cannabis în Brașov: Un bărbat și-a bătut dealerul pentru că nu a fost de acord cu prețul oferit / La agresiune a participat și un minor de 14 ani

Un bărbat, care a agresat o persoană de la care ar fi vrut să cumpere droguri, însă nu s-au înţeles asupra preţului, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind cercetat penal pentru tâlhărie calificată, anunță Agenția de presă Rador.

Conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, faptele s-ar fi petrecut într-o maşină, parcată pe raza localităţii Sânpetru, iar la agresiune ar fi participat mai multe persoane, inclusiv un minor.

”La data de 21 februarie, o persoană de sex masculin, un minor cu vârsta sub 14 ani, precum şi o altă persoană majoră, au agresat-o fizic, prin loviri repetate şi muşcături pe persoana vătămată, în timp ce se aflau într-un autoturism parcat pe raza localităţii Sânpetru, pe fondul unor discuţii contradictorii legate de vânzarea de cannabis. Acesteia i-au fost sustrase suma de 1.000 euro, carduri bancare, precum şi acte personale”, se arată într-un comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Conform precizărilor făcute de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Radu Năstac, ‘eventualele operaţiuni cu droguri sunt de competenţa DIICOT şi exced dosarului’ instrumentat de instituţie în legătură cu acest caz.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...