Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Copreşedintele USR-PLUS Dan Barna a afirmat marţi că probabil în două săptămâni va fi prezentată o propunere de text în ceea ce priveşte proiectul privind desfiinţarea Secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor, în contextul în care există un blocaj în coaliţie pe acest subiect, relatează Agerpres.
„Pe partea de justiţie s-a convenit în cadrul coaliţiei să fie pusă în dezbatere publică modificarea la Codul penal conform deciziilor Curţii Constituţionale şi sper să reuşim într-un termen relativ scurt să încheiem şi acest subiect. Pe al doilea subiect, privind avertizorii de integritate, s-a convenit ca proiectul de lege deja dezbătut în cadrul coaliţiei să fie transmis şi asociaţiilor – asociaţia comunelor, cea a municipiilor, oraşelor şi a consiliilor judeţene astfel încât să avem şi punctele de vedere ale unei componente importante de beneficiari ai acestei legi, iar la SIIJ s-a mai încercat să găsim câteva zone în care să găsim un compromis prin care această Secţie specială să poată fi desfiinţată. Vom veni probabil în două săptămâni cu o propunere de text prin care sper să găsim o variantă prin care să depăşim acest blocaj real care există în coaliţie. Subiectul SIIJ este unul care de mai multe zile este blocat în cadrul coaliţiei”, a afirmat Barna la Parlament, la finalul şedinţei coaliţiei.
El a arătat că există o disponibilitate de dialog în cadrul coaliţiei pentru a găsi această soluţie cu privire la SIIJ.
„Foarte clar, însă, varianta UDMR, aceea de a nu desfiinţa Secţia specială, ci doar de a o muta la Parchetul General ca o direcţie, nu este susţinută nici de către PNL, nici de către noi. De aceea încercăm să găsim o altă variantă. (…) Trebuie discutate şi la Ministerul Justiţiei”, a mai spus Barna.
Foto: InquamPhotos / George Călin
de ce se baga Barna peste Parlament?
Sa vedem ce raspunde Ciordache pe legea aia
CAND VA FI DECORAT iordache ?
manole I-A ANGAJAT fIicei CARDUL LA bnr, nevestei I-A FOST DUPLATA PENSIA SPECIALA SI A AJUNS LA PESTE 5000 EUR/luna, iordache A PRIMIT O SINECURA PE VIATA, DECORATIA AR URMA FIRESC…
hai peste 2 ani, ce atâta grabă….
mai dezbatem propunerea vreun an și scăpăm de corvoadă….
BLA, BLA, BLA, BLA, BLA, BLA !
Penibil!
Nu se desfinteaza nimic. :))
Parca vad ca o sa fie apa de ploaie.
Nu mai veni ca vii degeaba cata vreme sunteti inlantuiti in acte de coroptie alaturi de magistrati.
Aveti ce ati votat. De ce va tanguiti? Sunt alesii vostri. Hoti si prosti ati vrut, hoti si prosti aveti.
De ce nu vedem aceeași insistență și pe desființarea pensiilor speciale?