Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Incidentul de luni în care un vehicul a lovit mai mulţi pietoni în centrul oraşului Leipzig, din estul Germaniei, a fost un act intenţionat, iar presupusul său autor, deja arestat, este un bărbat german în vârstă de 33 de ani, au informat autorităţile într-o conferinţă de presă, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Doi oameni au murit şi peste 20 au fost răniţi în acest atac.
Ministrul de interne al regiunii Saxonia, Armin Schuster, a declarat că autorităţile pornesc de la premisa că presupusul autor a acţionat singur şi că, prin urmare, oraşul este acum din nou complet sigur.
„Când spunem atac intenţionat multiplu, ne referim la un act comis într-o stare de furie frenetică, care merge adesea mână în mână cu o stare de instabilitate psihologică”, a spus el, când a fost întrebat despre relatările conform cărora bărbatul arestat suferă de o boală psihică.
Parchetul va investiga dacă aşa stau lucrurile, a adăugat el.
Schuster a transmis, de asemenea, „cele mai profunde condoleanţe” familiilor victimelor şi a mulţumit poliţiei pentru intervenţia rapidă, care a permis prinderea rapidă a suspectului, care nu a opus rezistenţă şi se află acum în custodia poliţiei.
Procuroarea însărcinată cu ancheta, Claudia Laube, a pornit şi ea de la teoria unui gest intenţionat, pentru care acuzaţiile formulate sunt de omor şi tentativă de omor.
Laube a indicat că strângerea de probe la faţa locului este în curs de desfăşurare.
Şeful poliţiei din Leipzig, Rene Demmler, a informat la rândul său că suspectul s-a născut în Germania şi locuia în regiune, fără a clarifica dacă, aşa cum au relatat publicaţii precum postul de televiziune NTV, avea cazier judiciar.
Autorităţile au confirmat că doi oameni au murit în urma atacului – o femeie în vârstă de 67 de ani şi un bărbat de 77 de ani, ambii fiind cetăţeni germani – , trei sunt spitalizaţi în stare gravă, iar circa 20 au suferit răni minore.
„Ieri a fost o zi foarte grea. Mulţi oameni au părăsit locul pe cont propriu şi s-au dus la medic”, a declarat pentru dpa Ricardo Schulz, purtător de cuvânt al procuraturii din Leipzig.
Trecătorii au depus lumânări şi flori în onoarea victimelor.
Incidentul a avut loc în jurul orei 16:45, ora locală (14:45 GMT), pe o stradă comercială din centrul istoric al oraşului Leipzig.
Suspectul urmează să compară marţi în faţa unui judecător, scrie dpa.