Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Drumul de 31 de km care ar urma să lege Constanța de sudul litoralului nu este gata nici după 10 ani de când a fost demarată inițiativa. Proiectul vine ca alternativă la DN39, care este un calvar în sezonul estival pentru turiști. Mai ales în timpul festivalurilor de pe litoral, între Agigea și Eforie se formează cozi interminabile, iar câțiva kilometri sunt parcurși și în câteva ore, scrie Info Sud-Est.
Licitația pentru proiectare și execuție, lansată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), de peste 4 miliarde de lei cu TVA, nu a fost finalizată nici după aproape 2 ani.
CNAIR invocă complexitatea proiectului, anvergura sa și numărul mare de oferte depuse. Instituția susține că nu există niciun risc ca procedura să fie reluată de la zero.
„Procesul de evaluare a ofertelor pentru proiectarea și execuția Alternativei Techirghiol se desfășoară cu respectarea prevederilor legale, iar durata acestuia este justificată prin raportarea la complexitatea obiectivului de investiții, anvergura contractului și numărul mare de oferte depuse, precum și volumul de informații și înscrisuri regăsite la nivelul acestora”, arată CNAIR.
În acest moment se știe doar că lucrările vor începe după „finalizarea procedurii de licitație prin declararea câștigătorului, rezolvarea contestațiilor și semnarea contractului cu respectarea procedurilor legale și contractuale incidente”, conform CNAIR. Însă nu este precizat niciun orizont de timp. Durata contractului ar urma să fie de 4 ani, din care 1 an proiectarea, iar 3 ani execuția lucrărilor.
Lucrările sunt finanțate prin Programul Transport (PT) 2021-2027, finanțat cu fonduri europene, iar investiția ajunge la aproximativ 4,4 miliarde de lei, fără TVA, a mai precizat CNAIR pentru ISE. Reamintim că Alternativa Techirghiol se află și pe lista investițiilor prioritare ale Guvernului, pentru perioada 2025-2028.
Citește integral pe Info Sud-Est.