Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autorităţile poloneze au arestat un tânăr de 19 ani suspectat că plănuia un atac terorist, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Jacek Dobrzynski, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Suspectul, împreună cu alţi doi bărbaţi arestaţi anterior, strângeau materiale pirotehnice şi au fost inspiraţi de acţiunile unor criminali în masă, între care norvegianul Anders Breivik, a declarat Dobrzynski pe reţeaua X.
„Erau fascinaţi de ideologia lor, au analizat modul în care aceştia au comis atacurile şi greşelile pe care le-au făcut”, a spus el.
Suspecţii au adunat informaţii despre mânuirea armelor de foc, poziţii de tragere şi operaţiuni de luptă în zone deschise şi în interior. Ei au mers la poligoane de tragere şi au efectuat antrenamente militare şi tactice, a arătat ancheta autorităţilor efectuată în oraşul Olsztyn din nordul Poloniei.
Polonia nu s-a confruntat cu un atac terorist în istoria sa modernă, spre deosebire de alte ţări din Europa.