Home » Articole » Autoritatea Navală Română anunță că din cauza întunericului au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe

Autoritatea Navală Română anunță că din cauza întunericului au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe

Autoritatea Navală Română anunță că din cauza întunericului au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe
Foto: Nava scufundată la 26 de mile de Sfântul Gheorghe/ sursa foto: ANR
Ascultă articolul

Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe, transmite News.ro.

„Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului”, au transmis reprezentanţii ANR.

- articolul continuă mai jos -

Ei au reamintit că un accident de navigaţie a avut loc, sâmbătă dimineaţă, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe.

„Alerta a fost primită de Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre), din cadrul Autorităţii Navale Române, în jurul orei 4.00, iar în zonă au fost trimise navele ARSVOM, SAR Artemis şi SAR Apollo. A fost cerut şi sprijinul Poliţiei de Frontieră care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 şi MAI 1106.

Totodată, două nave comerciale aflate în apropiere au fost imediat alertate să se alăture operaţiunii de căutare şi salvare de vieţi omeneşti”, au precizat reprezentanţii ANR.

Ei au adăugat că nava scufundată, Mohammed Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, nouă cetăţeni sirieni şi doi cetăţeni egipteni, iar opt dintre aceştia au fost salvaţi de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului şi care a fost coordonată de ofiţerii MRCC.

Cei opt marinari salvaţi au fost preluaţi de nava SAR Artemis şi transportaţi în Portul Constanţa unde au fost aşteptaţi de ambulanţe pregătite să le acorde îngrijiri medicale.

„Ofiţerii MRCC au emis un aviz către navigatori cu privire la membrii echipajului navei Mohammad Z care sunt în continuare daţi dispăruţi”, a mai precizat sursa citată.

Dosarul de cercetare al acestui eveniment a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.