Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita a primit, în ultimele 24 de ore, cinci apeluri pentru îndepărtarea urşilor din localităţile Dealu, Odorheiu Secuiesc şi Băile Tuşnad, relatează Agerpres. „Primul apel primit prin intermediul SNUAU 112, la ora 9.17, ne anunţa prezenţa unui urs în curtea unei pensiuni din Băile Tuşnad. A fost trimis imediat în zonă […]
Cartea fostului consilier prezidenţial John Bolton despre activitatea la Casa Albă a apărut marţi în librării, semnalează dpa, citată de Agerpres. Preşedinţia americană încercase să împiedice publicarea informaţiilor neconvenabile pentru preşedintele Donald Trump, ajunse deja pe internet. Bolton i-a criticat dur pe Trump şi pe alţi membri ai administraţiei în volumul intitulat ‘The Room Where […]
Gholamreza Mansouri, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit fără viaţă într-un hotel din București. Fusese acuzat de corupție de către regimul de la Teheran și de crime împotriva umanității de „Reporteri fără frontiere”. Conform investigațiilor, s-ar fi sinucis. O variantă care nu convinge însă pe toată lumea. Vineri, la ora 14.30, poliția […]
Un referendum din octombrie 2018 care, dacă ar fi avut succes, ar fi redefinit sensul cuvântului „familie” din constituția română drept „căsătoria dintre un bărbat și o femeie” a fost înfrânt categoric atunci când un pic peste 20% din electoratul țării s-a prezentat la vot, cu mult sub pragul de 30% necesar pentru validarea rezultatului. […]
China a aprobat începerea testelor pe oameni pentru un nou vaccin experimental împotriva coronavirusului, dezvoltat de compania Chongqing Zhifei Biological Products, conform unui anunţ făcut marţi de companie, transmite Reuters, citată de Agerpres. Potenţialul vaccin, creat în colaborare cu compania Anhui Zhifei Longcom Biopharmaceutical şi cu Institutul de Microbiologie al Academiei Chineze de Ştiinţe, a […]
Protestatarii americani au încercat luni să demoleze o statuie a fostului preşedinte Andrew Jackson situată în apropierea Casei Albe, scriind pe postament cuvintele ‘killer scum’ (‘lepădătură de ucigaş’) înainte ca poliţia să intervină, transmite Reuters, citată de Agerpres. Înregistrările postate pe social media arată, de asemenea, mai mulţi manifestanţi urcaţi pe monumentul din bronz din […]
După trei luni de schimburi de mesaje virtuale, vizita lui Bruno Le Maire luni la Berlin a avut o valoare simbolică. Adoptarea rapidă a planului european de redresare, consolidarea integrării politice a zonei euro și suveranitatea industrială se situează pe agenda cuplului franco-german pentru următoarele șase luni. Cu opt zile înainte de începerea președinției rotative […]
Râuri de pe raza a şapte judeţe sunt vizate de o avertizare Cod roşu de inundaţii pe parcursul zilei de marţi şi până miercuri la orele prânzului, în timp ce cursuri de apă din alte 27 de judeţe vor fi sub atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de viituri până joi la miezul nopţii, informează […]
Disneyland Paris a anunțat deschiderea graduală, ce include Disneyland Park, Walt Disney Studios Park, Disney Newport Bay Club hotel și Disney Village, începând cu 15 iulie 2020, se arată într-un comunicat de presă transmis luni. Redeschiderea parcului este făcută în conformitate cu recomandările Guvernului francez și ale autorităților fiind, de asemena, discutată cu Reprezentanții Uniunii […]
Vitrinele de neon nu mai sunt luminate, iar străzile Cartierului Roşu din Amsterdam arată ca cele ale unui oraș fantomă. Coronavirusul a lovit greu industria sexului cu plată: în aceste luni de oprire forțată, doar prostituatele care lucrează pe cont propriu au primit subvenții guvernamentale, în timp ce restul au rămas cu mâinile goale. Așa […]
În Republica Moldova starea de urgență în domeniul sănătății publice va fi prelungită și după 30 iunie, a declarat premierul Ion Chicu. Săptămâna trecută au fost raportate 2.460 de noi infectări cu COVID-19, cu peste 20% mai multe decât în săptămâna precedentă, transmite Rador. Comisia Națională în Sănătate Publică se va întâlni marți în ședință […]