Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că în acest moment nu se discută de închiderea unor activităţi sau de lockdown, însă vor fi luate măsuri suplimentare pe fondul creşterii numărului infectărilor cu SARS-COV-2, transmite Agerpres. „Nu ştiu dacă este vorba de o stare de urgenţă, dar […]
Șase candidați luptă deja pentru fotoliul de președinte al Republicii Moldova la alegerile din 1 noiembrie 2020. Campania electorală a demarat oficial vineri, 2 octombrie. Vineri s-au lansat în campanie candidații: Maia Sandu (Partidul Acțiune și Solidaritate), Igor Dodon (oficial, candidat independent, dar sprijinit de Partidul Socialiștilor), Tudor Deliu (Partidul Liberal-Democrat), Violeta Ivanov (din partea […]
Aproape 60 de sarcofage în stare perfectă de conservare au fost descoperite în necropola de la Saqqara, la sud de Cairo, unde au fost îngropate acum mai mult de 2.500 de ani, şi alte puţuri rămân neexplorate, au anunţat sâmbătă arheologii, scrie AFP, preluată de News.ro. „Acum aproape trei săptămâni am găsit 13 sarcofage sigilate […]
Aurul este unul dintre elementele chimice foarte abundente în Univers, iar fizicienii recunosc că nu ştiu de unde provine acest metal preţios, transmite Live Science, care prezintă un studiu, realizat la Universitatea din Hertfordshire, în Marea Britanie, care ajunge la concluzia că presupusa origine a aurului – coliziunile dintre stele neutronice – nu poate explica […]
Ministrul german de externe Heiko Maas a lansat sâmbătă un apel către Uniunea Europeană să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi cu un agent neurotoxic interzis pe plan internaţional, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Navalnîi a fost externat la 23 septembrie de la clinica berlineză Charite, unde a fost în […]
Twitter a anunţat că îi va suspenda pe utilizatorii platformei care îşi exprimă dorinţa ca preşedintele Donald Trump să moară de Covid-19, scrie Variety, preluată de News.ro. Platforma de socializare a amintit de o politică în vigoare din aprilie. Politicile impuse de Twitter permit suspendarea unui „comportament abuziv”, inclusiv când cineva postează „conţinut cu îndemn […]
Preşedintele chinez Xi Jinping a trimis sâmbătă un mesaj omologului său american Donald Trump şi soţiei sale Melania, urându-le recuperare grabnică după coronavirus, a relatat televiziunea de stat chineză, citată de Reuters. Trump, care a anunţat vineri dimineaţă că a contractat COVID-19, a fost dus la un spital lângă Washington în cursul zilei în cadrul […]
Opt angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi cinci elevi au fost depistaţi, în ultimele 24 de ore, cu COVID-19, potrivit datelor comunicate sâmbătă de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, transmite Agerpres. Focarul de infecţie de la Spitalul Judeţean se manifestă la blocul alimentar, unde se prepară hrana atât pentru pacienţi, cât şi pentru angajaţi. La […]
Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, a fost internat în spital după ce a fost confirmat cu infecție cu noul coronavirus. Mitropolitul a confirmat pentru actualdecluj.ro că a fost confirmat cu infecție cu coronavirus dar că nu are simptome și că va fi externat peste două zile, luni. ”Ceea ce le pun eu la suflet celor ce […]
Acum câțiva ani, o profesoară universitară excelentă câștigase un proiect pentru organizarea unei întâlniri științifice în România cu specialiști de renume din multe țări. Scopul era ca România să poată conduce un proiect internațional de cercetare. După ce a vorbit cu toată lumea și lucrurile erau pregătite, invitațiile făcute, s-au tăiat banii și ne-am făcut […]
Primarul general în exerciţiu, Gabriela Firea, consideră că alegerile locale din 27 septembrie au fost câştigate „prin fraudă, măsluire, viciere”, precizând că va merge „mai departe” în Justiţie. „O îmbrăţişare, o floare şi mii de mulţumiri celor 250 de mii de bucureşteni care m-au votat! Vă voi purta în suflet toată viaţa! Din păcate, din […]
Lansarea „No Time to Die”, ultimul film din franciza „James Bond” cu Daniel Craig, va fi amânată până anul viitor, au anunţat realizatorii vineri, scrie Variety. Filmul va intra în cinematografe pe 2 aprilie 2021, cu un an mai târziu decât era planificat. „No Time to Die” va intra pe ecrane în acelaşi weekend ca […]