Două treimi dintre românii cu copii care lucrează de acasă nu ar dori să se întoarcă la birou şi spun că au reuşit să se adapteze situaţiei, se arată într-un sondaj realizat de compania de recrutare BestJobs, remis, miercuri, Agerpres. „Dacă în urmă cu un an, aproape jumătate dintre angajaţii care lucrau de acasă, împreună […]
Uniunea Europeană va acorda un ajutor umanitar de 250 milioane de euro destinaţi ‘luptei împotriva foametei’ în Africa, Afganistan şi Venezuela, a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înaintea summitului G7, transmite AFP. Această contribuţie răspunde unui apel al Naţiunilor Unite şi urmăreşte să întărească sistemul alimentar mondial, a explicat şefa executivului […]
Comisia Europeană a îndemnat, miercuri, România şi alte 12 state membre să îşi alinieze legislaţiile naţionale la modificările incluse în Directiva 2018/850 privind depozitele de deşeuri, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, relatează Agerpres. Directiva 2018/850 privind depozitele de deşeuri introduce restricţii privind depozitarea tuturor deşeurilor care pot fi reciclate sau valorificate energetic […]
În Europa sunt disponibile la scară amplă droguri tot mai puternice, iar pandemia a intensificat „dematerializarea” traficului şi a livrării stupefiantelor la consumatori, a atenţionat miercuri Observatorul european al drogurilor şi toxicomaniilor (OEDT) în raportul său anual, care este însoţit şi de un studiu privind impactul pandemiei de COVID-19, transmite AFP. „Piaţa narcoticelor este extrem […]
Deputaţii PSD au depus miercuri, în plen, o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, relatează Agerpres. „Înaintăm moţiunea simplă intitulată ‘Cristian Ghinea – de la zero la abis’, iniţiată de deputaţii grupului parlamentar al PSD, conform listei anexate”, a informat, în plen, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. Potrivit textului moțiunii simple, […]
140 de cazuri noi de COVID din 28.388 de teste și 14 decese au fost raportate în ultimele 24 de ore. Încă 214 decese din trecut au fost înregistrate, inclusiv din urmă cu un an, după verificările făcute de Ministerul Sănătății. 272 de pacienți sunt internați la ATI. Numărul total al deceselor a urcat la […]
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 166 de voturi „pentru”, 5 „împotrivă” şi 92 de abţineri, un proiect de lege privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României. „Ziua de 10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenţei Naţionale a României, zi de sărbătoare naţională, lucrătoare. Parlamentul, […]
USR PLUS condamnă agresiunea petrecută miercuri dimineaţă la adresa primarului Sectului 1, Clotilde Armand, opinând că aceasta a deranjat grupurile de interese „abonate la banii publici”. „USR PLUS condamnă violenţa inacceptabilă asupra lui Clotilde Armand din această dimineaţă, violenţă alimentată de linşajul mediatic la care a fost supus primarul Sectorului 1 încă de la preluarea […]
România este „o adevărată prietenă a poporului evreu şi a Israelului în lupta împotriva antisemitismului”, a declarat, miercuri, preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, în plenul Parlamentului de la Bucureşti, relatează Agerpres. „România este o adevărată prietenă a poporului evreu şi a Israelului, stat evreiesc şi democratic, în care tot cetăţenii sunt egali în drepturile lor”, a […]
Doi politicieni ex-PSD, condamnați la pușcărie, sunt coautorii unei Enciclopedii juridice, apărute în 2018, la Editura Academiei Române. Avizul pentru publicare a fost dat de secția Academiei Române care este condusă de guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, dezvăluie Newsweek.ro Romania Mugur Isărescu și-a dat acordul pentru ca Adrian Năstase (co-autor) și Adrian Severin […]