Preşedintele rus Vladimir Putin l-a acuzat miercuri pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, că a cedat ţara sa occidentalilor, ceea ce face, potrivit lui, dificilă o eventuală întrevedere între ei doi, informează AFP, citată de Agerpres. „La ce bun să mă întâlnesc cu Zelenski dacă el şi-a abandonat ţara unui control total din străinătate?”, a […]
Premierul Florin Cîțu s-a adresat cu formula „onorată instanță”, în ședința solemnă a Parlamentului de miercuri. „Onorată instanță, aduc astăzi un omagiu sutelor de mii de victime ale Holocaustului din România”, a spus Florin Cîțu, în discursul rostit de la tribuna Parlamentului în cadrul ședinței solemne de comemorare, pentru prima dată în istoria sa, într-o […]
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat miercuri că guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care au fost aduse modificări legii 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, astfel că procedura de obţinere a avizului de securitate în cazul incendiilor se va simplifica, potrivit Agerpres. În cadrul unei declaraţii de presă susţinute […]
Socialiştii aflaţi la guvernare în Spania nu vor accepta „niciodată” un referendum privind autodeterminarea în Catalonia, o revendicare centrală a separatiştilor catalani cu care Madridul urmează să reia negocierile în septembrie, a insistat miercuri premierul Pedro Sanchez, citat de AFP, citată de Agerpres. „Nu va exista un referendum de autodeterminare”, a declarat Sanchez în faţa […]
52 de cazuri noi de COVID din 26.674 de teste și 4 decese au fost raportate în ultimele 24 de ore. Alte 177 de decese din trecut au fost înregistrate. Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 450. Dintre acestea, 73 sunt internate la ATI. Buletinul de presă: Până astăzi, 30 iunie, pe […]
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de decorare a lui Musi-Mihail Cernea, Evron Jehuda şi Moshe Yassur, supravieţuitori ai Pogromului de la Iaşi, relatează Agerpres. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în semn de „deosebit respect pentru suferinţele îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru înalta ţinută morală de care au dat dovadă de-a lungul […]
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, că procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava din această primăvară a contribuit la scăderea cazurilor de COVID-19 din municipiu, relatează Agerpres. „Ne-a păzit Dumnezeu aici, în Suceava. Am simţit acest lucru încă din primăvară când s-a ieşit cu Sfântul pe […]
Tariful pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere de la populaţie creşte de la 7,11 lei/persoană/lună la 11,61 lei/persoană/lună, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Sectorului 6, relatează Agerpres. „Se aprobă ajustarea tarifului pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere de la populaţie, de la 7,11 lei/persoană/lună la valoarea […]
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, dar şi de caniculă, ce vizează în total 33 de judeţe, până joi, relatează Agerpres. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 30 iunie, ora 11:00 – 1 iulie, ora 12:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică […]