G4Media.ro

Primarul Sucevei: Procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou a contribuit la…

Sursa foto: captură video

Primarul Sucevei: Procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou a contribuit la scăderea cazurilor de COVID-19 în oraş

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, că procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava din această primăvară a contribuit la scăderea cazurilor de COVID-19 din municipiu, relatează Agerpres.

„Ne-a păzit Dumnezeu aici, în Suceava. Am simţit acest lucru încă din primăvară când s-a ieşit cu Sfântul pe străzi. Am avut o procesiune şi pentru această pandemie. Vin oameni la mine şi îmi spun: «Știţi domnule primar, eram la spital, când a ajuns Sfântul în curtea spitalului am simţit că am prins puteri. M-am însănătoşit». Toate au contribuit într-un fel sau altul. Mulţumim lui Dumnezeu că astăzi suntem într-o stare de normalitate în Suceava, dar lucrurile se pot întoarce oricând (…) Eu sunt un om credincios. Cred în Dumnezeu. Dumnezeu lucrează prin oameni”, a spus Lungu.

Totuşi, primarul consideră că, în ciuda faptului că în municipiul Suceava nu sunt cazuri de COVID-19, este bine ca oamenii să fie prudenţi şi să se vaccineze pentru a se evita un eventual nou val al pandemiei.

„Eu sunt un om prudent de felul meu. Este bine să suflăm şi în iaurt. Aţi văzut ce uşor se pot întâmpla anumite lucruri, apar unele focare (…) Deşi suntem la această cotă de zero cazuri lucrurile nu au trecut. Se ştie că în perioada de vară pandemia este mai blândă cu noi. Să fim prudenţi, să vedem ce se întâmplă în perioada rece”, a spus Lungu.

În opinia primarului Sucevei, va trebui menţinută starea de alertă în ţară.

Sursa foto: captură video

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

28 comentarii

  1. Saracu’… nici nu poti sa spui altceva la asa comentarii

    • Ştiu eu ce să spun:
      Naţie de maimuţe!

    • Maaare dobitoc !
      Nu degeaba moldovenii sunt lanterna roșie în toate clasamentele din toate domeniile.
      Deci, spălatul pe mâini, igiena personala, medicamentele, vaccinul, toate aceste nu fac nici cât o ceapă degerata in fața pupatului oaselor de morți
      Moldovenii și Șosoaica , chiar se merită unii pe alții !

    • Deci, doamna Diana este ghici ce? Bucuresteanca. Sa fie asta foarte clar. A fost votata de ieseni, care nu sunt suceveni. Nu a fost votata de toti moldovenii. Inteles?🤣

  2. De dob–itoc… La fel ca Barbu Gh, Eugen, Yo, Raoke

    • De aia este Suceava in topul nevaccinatilor din Romania? Ca l-a visat primarul pe Sfantul Ioan cel Nou si i-a spus ca au scazut cazurile de infectie nu de la caldura, ci de la protectia divina? Nu i-a spus ca protectia divina este valabila pana la toamna si ca Dumnezeu iti da, dar nu-ti pune in traista?

    • Da, sunt probe. Suceava cel mai puțin vaccinat județ are cel mai puțin covidați pe anul asta.

    • Si unde-i proba protectiei divine, Barbuska, „religiousule”? Vezi ca ai ratat un articol. Cu ce te-ai luat de nu ai comentat cu promptitudine? Ai de scris vreo compunere ceva? Pentru cate ruble?

    • Haidi bre, postacule avramuta, nu mai vorbi prostii! De unde scoti datele astea? Din burta? Mai uita-te si tu pe o statistica ceva…

  3. Se putea face un ban din asta: procesiune săptămânală, lunară . În diferite orașe, în lume… Se umplea Suceava de parale ! Poate din toamnă la valul patru…

  4. Ignoranta si misticism specifice evului mediu.

  5. Primele focare cu varianta delta, ghici unde vor aparea .. 😀
    Probabil ca D-zeu va fi plecat in concediu prin alt univers in perioada aia, si va uita complet de parazitii astia anti-vaccin, anti-educatie, anti-evolutie, anti-progres.

    :Popcorn ready !

  6. Păi de ce nu l-a protejat sf. Ioan cel Nou pe Pimen și l-a lăsat să se ducă la Tatăl ? Că doar era în Suceava și atunci…

  7. spui suceava spui religie dusa la tampeni (ortodoxsi si nu doar) spui hoti de lemne traficanti de tigari mafie spui PNL spui fantana arteziana in curtea spitalului .. o ciuma galbena la fel de nociva ca aia rosie

    saracu primar, mi-e mila de el si electoratul lui

    probabil de atata religie au fost campioni la covid

  8. Ahahahaha – doar in Rrrromania, tara oaselor sfinte si-a sutanelor care le ling! De ce nu cara resturile mortului prin oras pentru pensii mai mari si crestere economica? Nu stie „Sfantul” decat cu molime, n-are si ceva studii financiare, sa ajute si capatul ala de lume sa scoata capul din noroi?

    Cam ce IQ poate sa aiba un asemenea om? Dar ce inteligenta pot avea oare sucevenii care l-au votat?!

    Uneori mi se mai face dor de tara, dar stirile de genul asta imi amintesc de unde am plecat si ma linistesc rapid. Cand toate civilizatiile lumii privesc spre viitor, Rrrromania glorifica evul mediu, unde va si ramane.

  9. Pentru că Pimen plecase pân la Botșeni că sa arvunească ceva și pe drum s-a întâlnit cu un Necurat virusat dar pencă era departe moaștele nu băteau până acolo, nu aveau semnal, ma-ntelegi cum vine treabă? Ghinion de neșansa

  10. Omul are dreptate, cu aia care s-au imbolnavit la procesiune s-a facut suma de imunizati in Suceava (mai stiti anul trecut, cel mai infectat judet, catastrofa etc?) si carcalacele nu mai are spor. Cel putin asa pare din departare.

  11. ” oamenii cadeau pe strada rapuși de virusul ucigaș”(Wuhan)
    Alooo…entelectualii..care este diferența dintre asta !!: Si Moise care despica apele??(Marea Rosie..cred)
    Ti’ -ar al dracu de dobitoci creduli.

  12. Şi la mine, la fel. Toate s-a potolit, doar ce-a scos-o din raclă pe fie-sa, EBA, la alegeri.

    • Păi dacă merge așa bine treabă asta cu oasele de ce dracu ăștia de la Suceava nu închid spitalele și farmaciile??
      Dumnezeule Mare ce națiune de tâmpiți putem fi!!!
      Personal incep sa cred că mai mult de jumătate din populația țării nu ar trebui să aibă drept de vot din cauza lipsei totale de discernământ!!!

  13. Din ce secol este stirea?

  14. Evul Mediu reactivat in secolul XXI.

  15. mai curand ne ajuta niste icoane decat vaccinul kizmekiei

  16. Ce frumos îi vedem pe atei în toată splendoarea lor. Plini de toleranță, iubire, respect, flower-power și acceptare față de alte persoane cu convingeri diferite de a lor.

    • Când suntem prosti și alegem sa ne conducă unii la fel de prosti ca noi ne meritam morții!
      Selecție naturală!

    • Daca nu ti-au placut comentariile noastre, iaca un comentariu scris de un darwinist. Muhaha!🤣