G4Media.ro

Putin: La ce bun să mă întâlnesc cu Zelenski dacă el şi-a…

Putin: La ce bun să mă întâlnesc cu Zelenski dacă el şi-a abandonat ţara unui control total din străinătate?

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a acuzat miercuri pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, că a cedat ţara sa occidentalilor, ceea ce face, potrivit lui, dificilă o eventuală întrevedere între ei doi, informează AFP, citată de Agerpres.

„La ce bun să mă întâlnesc cu Zelenski dacă el şi-a abandonat ţara unui control total din străinătate?”, a declarat Putin în cadrul discuţiei anuale cu cetăţenii ruşi, numită Linia directă.

„Problemele-cheie, vitale pentru Ucraina, nu sunt soluţionate la Kiev, ci la Washington. Şi într-o oarecare măsură la Paris şi Berlin”, a continuat preşedintele rus.

Cu toate acestea, Vladimir Putin a precizat că nu ar refuza o întrevedere cu Zelenski, însă „trebuie ştiut despre ce s-ar putea discuta”.

Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia sunt foarte tensionate după instalarea autorităţilor pro-occidentale la Kiev, în 2014, urmată de anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova şi de un război în est între armata ucraineană şi separatiştii proruşi, război care s-a soldat până acum cu 13.000 de morţi.

La sfârşitul lui aprilie, liderul ucrainean i-a propus lui Vladimir Putin o întrevedere în zona de conflict, în condiţiile în care o escaladare a violenţelor pe front şi exerciţii militare ruse lângă frontiera ucraineană suscitaseră noi tensiuni.

Putin i-a răspuns că va accepta să-l primească pe omologul său la Moscova, „în orice moment”, dar că un summit în zona de conflict ar trebui să includă şi reprezentanţi ai separatiştilor, ceea ce Kievul refuză.

Zelenski l-a acuzat la mijlocul lui iunie pe preşedintele rus că „întârzie” o posibilă întrevedere.

Miercuri, Vladimir Putin a reiterat că nu consideră poporul ucrainean „neprietenos”. „Nu este cazul, noi formăm un tot întreg. Însă liderii (ucraineni) sunt neprietenoşi, aceasta este evident”, a afirmat el.

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. tactica de bullying ruseasca clasica : cine nu-i condus de noi e clar ca-i condus de altcineva !

    • Da, si mai au rusii o tactica: „Spune-mi ca nu ma iubesti, iar eu voi pleca…pana la baie, iar dupa aia vezi tu”.

    • Nu este nici o tactica, este purul adevăr spus de Putin , asa fac marile puteri, indiferent ca vb de rusi si americani profita de pe urnă celor slabi și vulnerabili, dar nu, ți imaginezi, ca imperialisti occidentali îți oferă protecție gratis

    • Adevărul e că nici nu s-a implicat victoria nuland în formarea guvernului 😁

  2. Hopa..! Până la ora aceasta niciun trollișor nu și-a acompaniat stăpânul scund și crăcănat!
    PS. Să fi ajuns rubla la un minim istoric ?

    • Uite aici un comentariu, ca sa nu mai suferi de lipsa unor contraargumente pertinente, chiar daca ele nu provin din partea unui fan pro Rusia sau pro Putin.

      Deci, citez: „… Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia sunt foarte tensionate după instalarea autorităţilor pro-occidentale la Kiev, în 2014….”
      O formulare intr-un limbaj occidental progresist care mascheaza adevarul istoric. Parerea mea.

      Eu interpretez altfel evenimentul de mai sus:

      Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia sunt foarte tensionate după lovitura de stat de la Kiev din 2014, orchestrata de SUA & Co., finantata cu 5 miliarde USD din taxele platite de cetateni americani, lovitura de stat (celebrul Maidan) prin care s-a inlaturat de la putere presedintele pro-rus Ianukovici, ales in mod democratic de majoritatea ucrainienilor.

      Deci, acelas eveniment, din doua perspective diferite.
      Intrebare: daca imi sustin parerea, inseamna ca sunt un troll pro-rus?
      (De analizat si rolul jucat de clanul Biden si administratiile democrate americane in evenimentele de atunci sau mai recente, precum si consecintele acestora asupra Ucrainei.)

    • Trollache, de unde știi tu că Ianukovici a fost „ales in mod democratic de majoritatea ucrainienilor”? Pentru că nu e suficient să chemi oamenii la urne ca să zici că ai „democrație”. Și Lukasenko cheamă oamenii la urne intr-o veselie, dar de ieșit, iese numai el de aproape 30 de ani. Nu s-a erodat la putere absolut deloc!!! E ca și cum ar fi la primul mandat! Și prietenul lui, Putin, câștiga mandat după mandat!!! După cum ai putut observa, „alegerile” în Federația Rusa sunt cât se poate de „libere și transparente”, toți contracandidații lui Putin sunt serviți cu ceai îndulcit cu poloniu!!! Așa că mă gândesc și eu… cât de „democratic” ar fi fost de fapt ales Ianukovici „de majoritatea ucrainienilor”, din moment ce individul era în gașcă cu Putin și Lukasenko… întreb și eu, nu dau cu parul…

    • @Simion,
      Nu mai intreba, că-l pui pe domnu’ intr-o situație delicată, iar mâine e zi de plată, intrucât e prima zi din lună…!
      @ D-le trollișor,
      De ce i-a crescut tensiunea lui Piticot in 2014, de vreme ce evenimentele (celebrul Maidan) s-au petrecut intr-o altă țară, una vecină, nu in Maica Rassia ? Cumva și-a văzut năruit visul de a reinvia Marele URSs?

    • Simioane, lasa propaganda ieftina, ca la mine nu tine.
      Arata-ne un document, o luare de pozitie occidentala prin care s-a pus sub semnul intrebarii corectitudinea alegerii lui Ianukovici.
      Eu nu stiu de asa ceva.
      Problema a fost faptul ca Ianukovici a fost un pro rus declarat. Si pentru asta a trebuit sa pice. Si a picat.
      De atunci Ucraina e intr-o totala degringolada, coruptie si saracie neschimbata, razboi si teritorii pierdute, victima jocurilor geostrategice regionale dintre Rusia si Occident.
      Onest, ce a avut de castigat ucraineanul de rand de pe urma Maidanului?
      Sau Hunter Biden?

    • Trollache, nici „alegerile” din Rusia nu au fost puse în discuție în acest fel, deși toată lumea știe că acolo nu putem vorbi de democrație. Alegerile au sens doar în contextul existenței STATULUI DE DREPT, altfel le faci doar pentru „imagine”. Dar acuma na, dacă la tine merge doar pe „vazutelea”… ia de aici: https://jamestown.org/program/berkut-riot-police-used-to-falsify-ukrainian-parliamentary-elections/

      https://www.businessinsider.com/meet-the-ukraines-brutal-berkut-police-force-2014-1

      Alegerile libere au sens doar în contextul existenței unui stat de drept consolidat. Pentru că intr-un STAT MAFIOT le câștigi cu ajutorul forțelor Berkut.

      Încă ceva, era să uit… ai idee cum a reușit Ianukovici să ajungă la o avere de 12 miliarde de dolari (USD) ca bugetar în Ucraina? Întreb și eu, nu dau cu parul…

  3. Problemele Rusiei se rezolvă la Ulan Bator

  4. Exceptie Crimeea.

  5. Dar pe vremea lui Ianukovici, cum era Ucraina bai Kakatovici? Nu cum sub un „control total din străinătate”? Adică din Rusia, ca să fiu mai explicit?!

  6. putin zice: „La ce bun să mă întâlnesc cu Zelenski dacă el şi-a abandonat ţara unui control total din străinătate?”
    si a dorit sa zica: La ce bun să mă întâlnesc cu Zelenski dacă el şi-a abandonat ţara unui control total din străinătate si nu a abandonat-o mie?

  7. Putin are riguros dreptate. Zelenski a fost ales de ucrainieni ca protest împotriva unei clase politice în general stupide, corupte, blocată de fapt chiar și în cele mai mici acțiuni de poziția intransigent anti-rusă; altminteri e politic nul. Dacă adaugăm și administrarea incompetentă a epidemiei Sars-Cov-2, atunci se înțelege ușor adeziunea completă și tembelă la agenda geopolitică US. Zelenski mai poate căpăta ceva consistență doar ca reprezentant al Valorilor Occidentale, și nu ca reprezentant al ucrainenilor.

  8. Si peste Rusia se decide la Beijing

  9. Na…ce altceva ar fi putut comenta Putin din perspectiva unui stat neo-fascist . Daca nu e la mine,e la aia nasoii, ca el e bun si iertator cu cei care il pupa pe bocanc. Heil Putin !!!

  10. Sa il lasam pe zelenski in pace. Ce mai fac celelalte simboluribale dorintei ucrainei de occident: iulia timosenko (aia de murra cica in inchisoare) sau iuscenko (ala otravit de putin)?