Redacția

Talibanii amenință SUA și aliații săi că se vor confrunta cu „consecințe” dacă amână plecarea din Afganistan

Talibanii amenință SUA și aliații săi că se vor confrunta cu „consecințe” dacă amână plecarea din Afganistan

23 aug. 7
Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat luni că Statele Unite ale Americii şi aliaţii săi se vor confrunta cu „consecinţe” dacă îşi amână plecarea din Afganistan, programată pentru 31 august, pentru a continua evacuările din Kabul, relatează AFP. „Este o linie roşie. Preşedintele Biden a anunţat că (Statele Unite) îşi vor retrage toate […]
Iaşi: Focar de infecţie cu COVID-19 la Mănăstirea Galata

Iaşi: Focar de infecţie cu COVID-19 la Mănăstirea Galata

23 aug. 4
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a informat, luni, cu privire la apariţia unui focar de infecţie cu COVID-19 la mănăstirea Galata, din Iaşi, unde nouă măicuţe au fost confirmate pozitiv, relatează Agerpres. Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, a declarat că şapte din cele nouă măicuţe confirmate pozitiv la COVID-19 sunt izolate în […]
Românca din Afganistan care refuză să se întoarcă în țară: „Orașul e în mare parte calm, nu am niciun motiv să plec”

Românca din Afganistan care refuză să se întoarcă în țară: „Orașul e în mare parte calm, nu am niciun motiv să plec”

23 aug. 25
Ermina Strutinschi, o tânără din Suceava care trăieşte şi munceşte de şapte ani în Kabul, spune că se simte în siguranţă şi nu intenţionează să plece de acolo, informează Adevărul. Strutinschi, directorul filialei națioanel a International NGO Safety Organisation, spune, într-o postare pe Facebook, că oraşul este „în mare parte calm” şi că talibanii nu […]
Lucian Bode: Primele cărţi electronice de identitate vor fi eliberate în septembrie / S-a optat pentru „gen”, cu precizarea că în România prin gen se înţelege masculin şi feminin

Lucian Bode: Primele cărţi electronice de identitate vor fi eliberate în septembrie / S-a optat pentru „gen”, cu precizarea că în România prin gen se înţelege masculin şi feminin

23 aug. 29
Israel: Autoritățile vor să vaccineze elevii în timpul programului școlar

Israel: Autoritățile vor să vaccineze elevii în timpul programului școlar

23 aug. 4
Autoritățile sanitare din Israel vor să vaccineze elevii împotriva COVID-19 în timpul orelor de curs odată cu începerea noului an școlar, care ar trebui să debuteze la data de 1 septembrie, a transmis luni DPA, citată de Agerpres. Guvernul israelian a precizat că vaccinarea anti-COVID-19 a elevilor se va face cu acordul părinților. Israelul a […]
VIDEO Momentul în care o ursoaică atacă o mașină pe o stradă din Bușteni și mușcă din portieră

VIDEO Momentul în care o ursoaică atacă o mașină pe o stradă din Bușteni și mușcă din portieră

23 aug. 6
O ursoaică a fost filmată în timp ce ataca o maşină care circula cu viteză redusă pe o stradă din staţiunea prahoveană Buşteni. Când a văzut maşina apropiindu-se de locul în care se aflau puii, ursoaica a sărit pe maşină şi a lovit portiera din dreptul şoferului, transmite Adevărul.ro. Speriat, şoferul a apăsat pedala de […]
Președintele Cehiei își acuză propriile servicii de informații pentru interceptarea convorbirilor sale și ale apropiaților săi

Președintele Cehiei își acuză propriile servicii de informații pentru interceptarea convorbirilor sale și ale apropiaților săi

23 aug. 3
Preşedintele ceh Milos Zeman şi-a acuzat propriile servicii de informaţii că interceptează convorbirile telefonice ale sale și ale unor persoane din cercul său de apropiaţi, potrivit dpa, citată de Agerpres. „Când vorbesc cu aceşti angajaţi la telefon, sunt şi eu ascultat”, a declarat Zeman, în vârstă de 76 de ani, pentru ediţia de luni a […]
Au crescut de patru ori internările pentru COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență din Suceava

Au crescut de patru ori internările pentru COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență din Suceava

23 aug. 4
Numărul cazurilor de COVID-19 internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Suceava a crescut de patru ori în ultimele două două săptămâni, iar cel al pacienţilor ce prezintă forme grave ale acestei patologii s-a dublat, informează Agerpres. Luni, din totalul celor 523 pacienţi internaţi în SJU, 44 erau diagnosticaţi cu COVID-19, conform Prefecturii Suceava. […]
Insula grecească Evia, lovită de noi incendii. Autoritățile au început evacuarea populației

Insula grecească Evia, lovită de noi incendii. Autoritățile au început evacuarea populației

23 aug.
Echipaje de pompieri ajutate de avioane-cisternă luptau luni împotriva unui nou incendiu izbucnit în sudul insulei greceşti Evia, unde două cartiere din localitatea Fygia au trebuit evacuate, potrivit AFP, citată de Agerpres. Potrivit Athens News Agency, incendiul de vegetaţie se deplasează spre staţiunea balneară Marmari, la 200 de kilometri nord-est de Atena, unde autorităţile pregăteau […]
PSD: Convocarea Camerei Deputaţilor într-o sesiune extraordinară pentru şefii SRR şi SRTV,  o sfidare publică

PSD: Convocarea Camerei Deputaţilor într-o sesiune extraordinară pentru şefii SRR şi SRTV,  o sfidare publică

23 aug. 11
Convocarea Camerei Deputaţilor într-o sesiune extraordinară pentru a-i păstra în funcţii pe şefii SRR şi SRTV este cinică şi reprezintă o sfidare publică, consideră Partidul Social Democrat. „Convocarea Camerei Deputaţilor într-o sesiune extraordinară pentru a valida o improvizaţie legislativă menită să-i păstreze pe acoliţii puterii în funcţiile de şefi la televiziunea şi radioul public este […]
Directorul OMS: Administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19 ar trebui să fie amânată

Directorul OMS: Administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19 ar trebui să fie amânată

23 aug. 8
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a afirmat luni că administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 ar trebui amânată şi că prioritară ar trebui să fie creşterea ratelor de vaccinare din ţările în care doar 1% sau 2% dintre rezidenţi au fost inoculaţi, transmite Reuters. Șeful OMS […]
Pasajul Unirii din București se închide, începând de luni noaptea, pe sensul spre intersecția Budapesta, pentru lucrări la rețeaua de gaze, care vor dura circa 3 săptămâni

Pasajul Unirii din București se închide, începând de luni noaptea, pe sensul spre intersecția Budapesta, pentru lucrări la rețeaua de gaze, care vor dura circa 3 săptămâni

23 aug. 3
Staţia de metrou „Eroilor 2” va fi redenumită „Opera Română” până la sfârşitul anului

Staţia de metrou „Eroilor 2” va fi redenumită „Opera Română” până la sfârşitul anului

23 aug. 2
Opera Naţională din Bucureşti (ONB) împlineşte anul acesta 100 de ani, Metrorex va redenumi staţia de metrou „Eroilor 2” în „Opera Română”, cu titlu onorific, până la sfârşitul anului. ONB transmite că iniţiativa a pornit din ideea ca România să se alinieze marilor capitale europene, unde staţia de metrou poartă numele operei principale din ţara […]
Proiectul privind depistarea persoanelor cu COVID cu ajutorul câinilor dresaţi se extinde la aeroportul din Cluj, anunță ministrul Bode

Proiectul privind depistarea persoanelor cu COVID cu ajutorul câinilor dresaţi se extinde la aeroportul din Cluj, anunță ministrul Bode

23 aug. 5
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că proiectul Centrului Chinologic de la Sibiu de depistare a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 va fi extins în ţară, în primul rând pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, relatează Agerpres. „Vor fi aceiaşi câini şi la Cluj, şi la Sibiu, vom alege […]
Cum a scăpat un turist de urs abandonând rucsacul / 17 intervenţii ale jandarmilor prahoveni în acest sfârşit de săptămână în care a fost semnalată prezenţa urşilor

Cum a scăpat un turist de urs abandonând rucsacul / 17 intervenţii ale jandarmilor prahoveni în acest sfârşit de săptămână în care a fost semnalată prezenţa urşilor

23 aug. 6
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ordonat blocarea mai multor site-uri de știri rusești

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ordonat blocarea mai multor site-uri de știri rusești

23 aug. 3
Ucraina a ordonat blocarea mai multor site-uri de ştiri ruseşti, în cadrul unei noi serii de sancţiuni împotriva ţării vecine, ceea ce a provocat luni proteste în Rusia, potrivit France Presse. Preşedintele Volodimir Zelenski a impus aceste sancţiuni printr-un decret publicat duminică, validând astfel o decizie a Consiliului Naţional de Securitate. Printre site-urile vizate de […]
Cîţu: România susţine aspiraţiile Ucrainei de a deveni membru al comunităţii europene şi euro-atlantice. România rămâne ferm angajată în nerecunoașterea anexării ilegale a Crimeei de către Rusia

Cîţu: România susţine aspiraţiile Ucrainei de a deveni membru al comunităţii europene şi euro-atlantice. România rămâne ferm angajată în nerecunoașterea anexării ilegale a Crimeei de către Rusia

23 aug. 24
Bătălia pentru șefia PNL intră în linie dreaptă. Proiectele de moţiuni depuse de Ludovic Orban şi Florin Cîţu, acceptate de Comisia de organizare a Congresului 

Bătălia pentru șefia PNL intră în linie dreaptă. Proiectele de moţiuni depuse de Ludovic Orban şi Florin Cîţu, acceptate de Comisia de organizare a Congresului 

23 aug. 5
Zeci de salvamontişti care au căutat timp de trei zile un turist rătăcit în Bucegi au aflat că bărbatul reuşise totuşi să ajungă acasă, dar nu i-a anunţat pe salvatori

Zeci de salvamontişti care au căutat timp de trei zile un turist rătăcit în Bucegi au aflat că bărbatul reuşise totuşi să ajungă acasă, dar nu i-a anunţat pe salvatori

23 aug. 20
Rusia: Serviciile de informații susțin au prins „în flagrant” un spion ucrainean care încerca să fure secrete despre industria armelor rusești

Rusia: Serviciile de informații susțin au prins „în flagrant” un spion ucrainean care încerca să fure secrete despre industria armelor rusești

23 aug. 4
Studiu israelian: A treia doză de vaccin Pfizer scade semnificativ riscul de infecție și spitalizare cu SARS-CoV-2

Studiu israelian: A treia doză de vaccin Pfizer scade semnificativ riscul de infecție și spitalizare cu SARS-CoV-2

23 aug. 19
A treia doză administrată din vaccinul Pfizer îmbunătățește semnificativ protecția împotriva contaminării cu SARS-CoV-2 și a unei forme grave de boală la oamenii cu vârste de peste 60 de ani, în comparație cu cei care au primit două doze, arată un studiu realizat în Israel, publicat duminică de Ministerul israelian al Sănătății, citat de News.ro. […]