Trei urşi bruni de pe raza unor fonduri cinegetice din judeţul Harghita vor fi împuşcaţi, în baza unor ordine ale ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Potrivit unor ordine publicate marţi în Monitorul Oficial, se aprobă recoltarea a câte unui exemplar din specia urs brun de pe raza unor fonduri cinegetice din judeţul Harghita: nr. 37 […]
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, 95 de ani, a renunţat să mai participe la conferinţa ONU despre climă COP26 la recomandarea medicilor de a se „odihni”, a anunţat marţi Palatul Buckingham. „Ca urmare a unei recomandări de a se odihni, regina îndeplineşte sarcini uşoare la Castelul Windsor. Majestatea Sa a decis cu regret […]
Emma Răducanu a câștigat primul său meci la Transylvania Open. Răducanu, locul 23 WTA, s-a impus în trei seturi (4-6, 7-5, 6-1) în fața slovenei Polona Hercog, locul 124 WTA. Condusă cu 1-0 la seturi, Răducanu a reușit să se impună cu emoții în setul doi, adjudecându-l cu 7-5. În al treilea set, Răducanu a […]
Ministrul Educației a anunțat că în cele două săptămâni de prelungire a Semestrului I în anul viitor calendaristic, în luna ianuarie 2022, perioada 3-14 ianuarie, se vor da tezele. Ministrul a anunțat că semestrul I se va întinde până pe 14 ianuarie 2022. Întrebat dacă va fi periată programa de examene, ministrul a spus că […]
Alţi trei pacienţi cu COVID-19 sunt transferaţi, marţi seară, în Polonia, la Lodz, a informat Ministerul Sănătăţii (MS). Este vorba despre doi pacienţi care au fost internaţi în unităţi de primiri urgenţe din Cluj şi de unul din Iaşi, transportat cu elicopterul până la Cluj-Napoca. „Toţi pacienţii se află în stare stabilă, transportabili, intubaţi şi […]
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a subliniat marţi că solidaritatea statelor europene, manifestată prin trimiterea de echipamente, medicamente şi chiar echipe medicale, ajută România să treacă mai bine peste criza sanitară. Declaraţia a fost făcută la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei – Ciolpani (CNCCI), unde au sosit medicamente […]
Pandemia de COVID-19 este ”departe de a se fi terminat”, a afirmat marţi comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), lansând un apel către statele membre să recunoască toate vaccinurile omologate de agenţie, informează AFP. Acest comitet de urgenţă privind COVID-19, prezidat de Didier Houssin, se reuneşte la fiecare trei luni pentru a […]
România are cel mai mic nivel de emisii (de gaze cu efect de seră) per capita din ţările Uniunii Europene şi este şi singura ţară din UE care are în prezent cu 55% mai puţine emisii decât nivelul din anul 1990, dar autorităţile nu capitalizează aceste realităţi, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei pentru Energie Curată […]
Serbia a trimis României 170 de concentratoare de oxigen de 5 și 8 litri și peste 6000 de doze de anticorpi monoclonali. Ajutorul a fost oferit prin Mecanismul European de Protecție Civilă. Medicamentele și concetratoarele au ajuns marți seara în România. sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu