G4Media.ro

Expert în energie: ”Suntem singura ţară din Uniunea Europeană care are cu…

Sursa foto: Organizația Meteorologică Mondială

Expert în energie: ”Suntem singura ţară din Uniunea Europeană care are cu 55% emisii mai puţin decât nivelul din 1990”

România are cel mai mic nivel de emisii (de gaze cu efect de seră) per capita din ţările Uniunii Europene şi este şi singura ţară din UE care are în prezent cu 55% mai puţine emisii decât nivelul din anul 1990, dar autorităţile nu capitalizează aceste realităţi, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice (AECCSC), Răzvan Nicolescu, în cadrul unei dezbateri despre transformarea economiei româneşti, citat de Agerpres.

„Noi (România, spre deosebire de Polonia şi Ungaria, n.r.) nici măcar nu suntem în stare să ne prezentăm cum suntem: nu mai există ţară în Europa Centrală şi de Est care să aibă energie regenerabilă 24%. Nu există! Nu există nicio ţară din Europa de Est care să-şi propună energie regenerabilă mai mult de 30% – probabil o să facem 35%. Suntem ţara din Uniunea Europeană cu cel mai mic nivel de emisii per capita. Suntem singura ţară din Uniunea Europeană care are cu 55% emisii mai puţin decât nivelul din 1990. Toate aceste lucruri trebuie capitalizate, trebuie monetizate”, a afirmat Răzvan Nicolescu.

Preşedintele Asociaţiei pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice a subliniat că Polonia şi Ungaria, deşi sunt într-o situaţie mai proastă decât România din punctul de vedere al tranziţiei către o economie ecologică, au avut curajul de a face investiţii ecologice riscante din punct de vedere economic.

„În primul rând, ei (Polonia şi Ungaria, n.r.) sunt mai curajoşi. Polonezii au exportat baterii de 2 miliarde de euro anul trecut, ei neavând nimic de-a face cu domeniul. Măcar Ungaria are o industrie auto şi are o tradiţie în industria auto. Polonia n-are nimic, dar s-au dus la BEI, au obţinut 600 de milioane de euro finanţare de la BEI pentru un proiect foarte riscant din punct de vedere economic: au construit o fabrică, împreună cu cei de la LG, şi după ce au construit-o au început să exporte. Noi de la BEI ne aşteptăm să ne finanţeze proiectele Electrica şi Transgaz, care sunt proiecte garantate de stat, pentru că intră în baza de active reglementate unde se ia în calcul tariful de către cei de la ANRE, deci practic sunt investiţii garantate. Ei s-au dus şi au luat bani pentru proiecte foarte riscante economic, deci sunt mai curajoşi, mai vocali, (deşi, n.r.) situaţia lor este mult mai proastă decât situaţia noastră. (…) Ei, vorba unui fotbalist, au – n-au mingea, trag la poartă. Noi avem mingea şi ne uităm la ea”, a menţionat Răzvan Nicolescu.

Experţi în energie şi antreprenori participă marţi la conferinţa „Noua economie europeană şi transformarea economiei româneşti”, organizată de Cursdeguvernare.ro.

Sursa foto: Organizația Meteorologică Mondială

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

30 comentarii

  1. Pana și dacii și romanii ne rupeau la Industrie. Mulțumim ue

    • Exact. Productia de acum e mai slaba decat cea din ’90. :))))

    • Abureala de industrie. Se producea mult dar ieftin si poluant.
      Romania are azi un PIB, indexat cu rata inflatiei, mult peste ce doar visau nea’ Nicu si coana Leana noaptea. Cauta statisticile daca nu ma crezi. Romania avea si in anii ’80 o valoare nominala a productiei de toata jena. Ne acuzau toti de preturi de dumping, etc.
      Azi domeniul IT in Ro aduce multi bani la buget. Si nu polueaza.
      Vreti din nou combinate chimice? Vezi cazurile de cancer din Arad: combinatul de la Vladimirescu. Mai vreti o Copsa mica?
      Exista momentan in Romania o cerere de forta de munca in domeniul IT gigantica. Educati Romania ca acolo e cheia succesului.
      Si nu va bazati pe KWJ ca ala nu are treaba cu realitatea.

    • U mai delirati cu industria din 90. Producea mult, prost, neeconomic și poluant. Dacă chiar vreți sa faceți o analiza, uitați-vă la PIB.

    • Dezindustrializarea s- a produs așa că avem aer curat dar în rest….sărăcie lucie! Se lauda cineva cu IT dar procentul din pib este infim. O să-l vedem pe dracu cît de cuprind.

    • au inchis trei trmocentrale iar alte doua functioneaza la 60%din capacitate.si ce daca imortam curent santem mandrii ca santem inaintea nemtilor ce daca am dat gazul din mare stapanilor american noi santem mandrii ca importam cu preturi triple

    • @ Marin

      Scrii ca un analfabet. Nu-i de mirare ca doar atata poti sa gandesti sau sa exprimi.
      Oameni ca tine sunt principalul motiv pentru care 70% din absolventii de facultati tehnice din ultimii ani au plecat sau doresc sa plece. Cu salariul s-ar descurca si in Romania, dar cu dacii patrioti si liberi, care nu dau 2 bani pe stiinta sau ratiune, se simt in plus in Romania…

  2. Incredibil…0 comentarii la o astfel de stire…..

    Asta este nivelul de intelegere fata de lumea in care traim. Din pacate sunte o natie de hoti si prosti.

    Abia acum o sa vedeti comentarii insa vor fi atacuri la persoana, nu pe tema articolului.

    Va multumesc anticipat pt validare!

  3. Oare a facut careva un calcul descrescator al celor mai mari consumatori?
    Ca presupun ca nu eu cu mașina de spalat vase si caloriferul electric consum excesiv

    • O multime de hipsteri „ecologisti” care incurajeaza masurile prin care ne taiem craca singuri.
      Te gandesti cumva la Alro Slatina? Ar trebui sa iei in calcul ca o buna parte din marfa lor merge la export, adica echilibreaza moneda in fata importurilor voastre de masini electrice, in masura in care este posibil.
      Dupa mintea voastra ar trebui sa inchidem toata industria, sa traim pe datorie, sa provocam inflatie cumparand masini scumpe de import si apoi sa dam vina pe Citu pentru inflatie.

      Tot voi vreti sa vindem hidroelectrica fara sa luam in calcul impactul economic urias. Sa cumparam in loc sa producem.

      De ce nu sunt propuneri de investitii in parcuri eoliene off-shore in Marea Neagra?
      Pentru ca sunt evitate investitiile reale, cu profit mic. Europenii vor sa aiba ei cele mai performante active d’asta insista cu hidroelectrica.
      Cat va valora hidroelectrica peste 10 ani, in contextul scumpirii electricitatii? Dar peste 20 de ani? Nu vinzi doar o serie de instalatii, vinzi dreptul de exploatare a unei resurse naturale, resursa inepuizabila care trebuie sa ramana a statului roman.

    • Dar și singura țară, care – dacă pică peste noapte tot ce înseamnă supermarket – ne putem canta prohodul, pt că nu producem mai nimic; de’aia nici nu poluăm, că n-avem cu ce! Noi – și Mongolia!..

  4. Da suntem singura tara si pentru asta tot degeaba pentru ca de fiecare data UE vine si ne abureste ca trebuie sa inchidem toate centralele „poluante ” etc etc etc deja m-am saturat de abureala asta cu poluarea si vrem sa Salvam planeta !!

  5. Datorită magnificilor care ne conduc , nu am grămujdat(sîc) când s-a negociat green deal. Neamțul ne va spune că așa au fost ordinele. Se pare că are memorie scurtă. Și naziști care au lansat sintagma „ciuma roșie”, au avut aceiași scuză. Usr e complice.

  6. Se vede și se simte, dar pe UE n-o interesează de unde venim!

    • Ziceți: primele 5 directii din Strategia energitica cică elaborată deja si primele 5 acțiuni concrete demarate . Știe cineva din mințile astea luminate care zic ca conduc tara …

  7. singurii atât de regenerabili, singurii atât de corupți, singurii din UE care primesc gunoaie ca produse 2nd hand, singurii care poluează orașele cu ante mentionatele gunoaie arse până crapă in noi plamanii de asta in afara de covid, multumim psd si pnl

  8. O realitate care trebuie spusa mai des!

  9. Pai d-aia importam toate gunoaiele din lume, ca avem unde creste.-:)). Talibanii climatici, trebuie alungati pe pustii.

  10. Deci jaful generalizat, alungarea intelectualilor din țară, promovarea non-valorilor, lipsa justiției, toate aceste fenomene sunt ECOLOGICE

  11. Ce nu zice baiatu asta e ca desi nu poluam cu centralele suntem cimitirul masinilor second hand din Europa si deci poluam cu noxe. Cum zicea VW: „Clean diesel” :))). Caci, altfel mi-e greu sa cred ca cantitatea de noxe emanata de harburile din Romania a fost intr-adevar masurata si inclusa in calcul. Nu cred ca exista vreo tara care sa faca asta. Oricum, profilul baiatului asta seamana cu al unui politician … a fost si ministru al energiei prin 2014, deci hai siktir!

    • O singura centrala termoelectrica produce mai multe noxe decat toate diesel urile din romania aproape. Doua sigur depasesc. Ce sa vorbim de 20. Energia este cel mai mare poluant din lume pe departe. Nu masinile.

    • Baiatu’ asta chiar e meserias! Daca era la conducerea sectorului energetic romanesc alta era situatia. Are mai multe zile la conducerea unor institutii europene si in privat decat ai tu, Alin, km de mers pe jos.

  12. Dupa ce Arhitectii timpurilor noi au distrus toata industria romana, era de mirare sa nu fie asa. Trebuie aduse multumiri guvernantilor de dupa 1989.

  13. Am auzit ca la Timisoara au scazut chiar si mai mult emisiile, recent.

  14. Asta pentru ca a fost distrusă industria productiva si s-a furat tot ce se putea fura!

  15. După industria cu picioarele de lut, acum veniți cu lozinca mult și prost. Articolul ăsta este o petardă totală. Chestia cu emisiile de carbon ce vreți să demonstrați, că România este copilul cuminte care papă tot, iar Ungaria și Polonia sunt ăia care zgârie pereții? Amândouă produc pe termo până în 2050, noi am închis și importăm energie electrică, culmea, din Ungaria. Germania anulează programul de reconversie și suplimentează energia pe bază de lignit. Ce nu spune nimeni prețul pe kWh și cât din încasările făcute revin României, care a ajuns țară de consum. Plus încă o întrebare, dacă s-a închis industria, unde este energia în surplus? Ungurii și polonezii nu vor închide minele până nu vor avea ceva palpabil și sigur să producă necesarul de energie la care vor renunța pe bază de termo. Așa-i că noi suntem cei cuminți și proști?

  16. Mulți în comentarii doar ataca România…
    Jalnic…
    Se considera rupți de EU…De asta comentează împotrivă…
    Noi suntem parte din UE…am terminat o cu Estul bolșevic…iar propaganda rusă care este împotrivă UE nu are ce cauta în România
    Cu Rusia doar relații economice…
    Iar politică lor…zero barat…
    Aici nu trebuie sa ne coordonat.
    Iar referitor la Planeta Pământ
    Da este un Organism viu…
    Iar Samanii ii zic Mamă Pământ
    Și trebuie protejată…
    Căci și ea ne protejează.
    Cine naiba își bate joc de casă unde trăiește, sa vorbească rău de ea,eventual sa I spargă pereții și gardurile,acoperișul
    Și sa continue sa locuiască acolo?
    Mama Pământ este Casă Noastră.
    Trebuie sa o protejăm…

  17. 🤣🤣🤣🤣 la ce economie avem este si normal .de fapt cei care mai polueaza au ramas cei din guvern 😄😄

  18. Este jalnic când vad ca se lauda unii ca fata de Bulgaria sau din când în când de Ungaria stam mai bine. Dar ce resurse au aceste tari și ce avem noi??? Adică ei din nici măcar jumate cât au reușesc sa fie la egalitate ba sa ne depășească… Asta nu spune nimic cât de „bine” este administrat tara asta??