Redacția

Troleibuz cu pasageri, cuprins de flăcări, în Timiș / În mijlocul de transport în comun se aflau şase călători

Troleibuz cu pasageri, cuprins de flăcări, în Timiș / În mijlocul de transport în comun se aflau şase călători

07 oct.
Pompierii ISU Timiş au intervenit, vineri după-amiaza, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui troleibuz în care se aflau şase călători, în comuna Ghiroda, limitrofă municipiului Timişoara, informează Agerpres. Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că la sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la compartimentul motor […]
Microplastice au fost detectate în laptele matern pentru prima dată - studiu

Microplastice au fost detectate în laptele matern pentru prima dată – studiu

07 oct. 2
Microplasticele au fost detectate în laptele matern uman pentru prima dată, cercetătorii fiind extrem de îngrijoraţi de potenţialul impact asupra sănătăţii bebeluşilor, scrie The Guardian, citat de News.ro. Sugarii sunt deosebit de vulnerabili la contaminanţii chimici, iar oamenii de ştiinţă au spus că este nevoie urgentă de cercetări suplimentare. Dar ei au subliniat că alăptarea […]
Noua strategie a administrației Biden pentru zona Arctică prevede o concurență tot mai mare cu Rusia și China

Noua strategie a administrației Biden pentru zona Arctică prevede o concurență tot mai mare cu Rusia și China

07 oct. 3
Statele Unite au prezentat vineri o nouă strategie pentru Arctica, care prevede o concurență tot mai mare cu Rusia și China în ceea ce privește prezența strategică a guvernului american în regiunea arctică ca regiune, relatează Reuters. „Ne vom exercita necesar pentru a proteja poporul american și pentru a ne apăra teritoriul suveran”, se arată […]
TikTok introduce noi instrumente de editare pentru a inspira creativitatea

TikTok introduce noi instrumente de editare pentru a inspira creativitatea

07 oct.
TikTok introduce o serie de instrumente creative de realizare şi editare a conţinutului, potrivit News.ro. Noile instrumente de editare le oferă utilizatorilor posibilitatea să ajusteze clipuri, sunete, imagini sau text mai uşor, într-un mediu de editare complet nou: • Editarea clipurilor: Combinarea, scurtarea şi separarea clipurilor video. • Editarea sunetelor: Decuparea, scurtarea şi setarea duratei […]
Lavrov profită de remarcile lui Zelenski că NATO ar trebui să lanseze „lovituri preventive” asupra Rusiei: „Acesta este motivul pentru care a fost lansată o operațiune militară specială”

Lavrov profită de remarcile lui Zelenski că NATO ar trebui să lanseze „lovituri preventive” asupra Rusiei: „Acesta este motivul pentru care a fost lansată o operațiune militară specială”

07 oct. 18
Zelenski solicită liderilor europeni „presiuni mai mari” asupra sectorului energetic rus: “Rusia nu vrea negocieri reale. Vrea timp ca să se regrupeze şi să lovească din nou”

Zelenski solicită liderilor europeni „presiuni mai mari” asupra sectorului energetic rus: “Rusia nu vrea negocieri reale. Vrea timp ca să se regrupeze şi să lovească din nou”

07 oct.
Lidera opoziției din Belarus spune că Lukașenko este "slăbit" de sprijinul său pentru războiul lui Putin: „Poziția lui este foarte fragilă”

Lidera opoziției din Belarus spune că Lukașenko este „slăbit” de sprijinul său pentru războiul lui Putin: „Poziția lui este foarte fragilă”

07 oct. 1
Halba de bere din care Ed Sheeran a băut la Oktoberfest-ul de la Frankfurt, vândută pentru aproape 2.000 de euro / Banii vor fi folosiţi pentru a finanţa construcţia unei noi şcoli în Republica Dominicană

Mitropolia Ardealului, despre cazul presupusului viol din Iacobeni: ”Teofil Gârbacea nu mai este preot încă din data de 16 septembrie” / ”Pentru faptele sale va răspunde ca orice cetățean”

Mitropolia Ardealului, despre cazul presupusului viol din Iacobeni: ”Teofil Gârbacea nu mai este preot încă din data de 16 septembrie” / ”Pentru faptele sale va răspunde ca orice cetățean”

07 oct. 6
3 ani cu suspendare pentru un sucevean care a jignit și amenințat o polițistă / Aceasta a fost sunată de 30 de ori / Bărbatul este în evidența Registrului național cu persoanele care au comis infracțiuni sexuale

Putin l-a demis pe comandantul Districtului militar de est, pe măsură ce înfrângerile Rusiei se înmulțesc – RBC

Putin l-a demis pe comandantul Districtului militar de est, pe măsură ce înfrângerile Rusiei se înmulțesc – RBC

07 oct. 6
Rusia l-a demis pe comandantul Districtului său militar de est, generalul-colonel Alexander Chaiko, a anunțat vineri site-ul de știri rusesc RBC – cea mai recentă remaniere de vârf pe fondul unei serii de înfrângeri pe câmpul de luptă din Ucraina, relatează Reuters. RBC a citat registrele de stat disponibile public pentru a raporta că generalul-locotenent […]
Armata ucraineană a eliberat 2.400 de kilometri pătrați de teritoriu în regiunea Herson, anunță Kievul

Armata ucraineană a eliberat 2.400 de kilometri pătrați de teritoriu în regiunea Herson, anunță Kievul

07 oct. 1
Armata ucraineană a eliberat 2.400 de kilometri pătrați de teritoriu în sudul țării „de la începutul războiului pe scară largă”, a declarat vineri un oficial ucrainean de rang înalt, relatează CNN. Progresul a fost înregistrat în regiunea Herson, potrivit lui Kyrylo Tymoshenko, șeful adjunct al biroului președintelui, și include: Șase așezări care au fost eliberate […]
Co-laureata ucraineană a Premiului Nobel pentru Pace solicită ca Putin să fie judecat de un tribunal internaţional / ”Să fie aduşi în faţa justiţiei Putin, Lukaşenko şi alţi criminali de război” / ”Rusia ar trebui să fie expulzată din Consiliul de Securitate al ONU”

Bărbat monitorizat cu brățară electronică, reţinut de poliţiştii din Bucureşti după ce nu a respectat ordinul de protecţie provizoriu emis împotriva sa întrucât şi-a lovit şi ameninţat fiul vitreg

Un taxi acroșat frontal de un excavator în Iași / Taximetristul și doi pasageri au ajuns la spital

Un taxi acroșat frontal de un excavator în Iași / Taximetristul și doi pasageri au ajuns la spital

07 oct.
Un taxi, în care se aflau trei persoane, a fost acroșat frontal, vineri dimineața, de un excavator în cartierul Păcurari, din municipiul Iași, relatează Agenția de presă Rador. Accidentul s-a produs în timp ce șoferul care conducea mașina de mare capacitate nu s-a asigurat la ieșirea din sediul unei societății comerciale. Taximetristul și cei doi […]
Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat într-un bar din localitatea constănțeană Tuzla

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat într-un bar din localitatea constănțeană Tuzla

07 oct. 1
Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii constănţeni după ce l-a înjunghiat pe un altul, pe terasa unui local din comuna Tuzla, victima fiind transportată la spital unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru a-i fi salvată viaţa. Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a transmis, vineri, printr-un comunicat de […]
Presa locală: Mașina vicepreședintei Consiliului Județean Satu Mare a trecut printre barierele CFR lăsate

Presa locală: Mașina vicepreședintei Consiliului Județean Satu Mare a trecut printre barierele CFR lăsate

07 oct. 10
Mașina vicepreședintelui Consiliului Județean Satu Mare, Lenuța Titiana Cornea, a fost surprinsă în timp ce face slalom printre barierele CFR închise, transmite publicația locală PresaSM. Imaginile au fost surprinse joi, 6 octombrie 2022, pe Drumul Național 1C (centura municipiului Baia Mare), la ora 17.51. Vicepreședinta CJ Satu Mare nu a răspuns la apelurile reporterilor locali […]
Ciolacu: Apelul meu este ca toate partidele să utilizeze contactele pe care le au în familiile lor politice europene pentru susţinerea aderării României la Spaţiul Schengen. Eu asta voi face la Congresul Socialiştilor Europeni, care va avea loc peste puţin timp la Berlin

Sibian mușcat de urs / Este rănit la ambele picioare / S-a emis mesaj Ro-Alert în comuna Porumbacu de Sus

Sibian mușcat de urs / Este rănit la ambele picioare / S-a emis mesaj Ro-Alert în comuna Porumbacu de Sus

07 oct. 8
ISU Sibiu anunță că două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, au intervenit de urgență în localitatea Porumbacu de Sus pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat care a fost atacat de un urs. Echipajele sosite la fața locului acordă îngrijiri medicale bărbatului care are plăgi mușcate la nivelul picioarelor. În zonă a fost […]
Peste 85% dintre târgumureșeni și-au achitat taxele locale anul acesta / Cei cu restanțe vechi fie nu au venit, fie sunt plecați în străinătate / Anul viitor, impozitele ar putea crește cu până la 200%

Mahsa Amini, tânăra a cărei moarte a provocat proteste masive în Iran, a decedat din cauza unei boli la creier și nu a loviturilor, susține Guvernul de la Teheran/ Fata a fost arestată de poliția morală pentru că nu purta ”corect” vălul islamic

07 oct. 5