Redacția

Europol reclamă „presiunile” la care sunt supuşi poliţiştii pentru a face „orice” ca să blocheze fermierii pe drumurile publice: Le solicităm poliţiştilor să refuze ordinele ilegale şi să nu facă compromisuri pentru a salva clasa politică

15 ian. 3
Sezon încheiat pentru schiorul norvegian Aamodt Kilde, numărul 2 mondial în ultimele două sezoane, după căzătura de sâmbătă

Sezon încheiat pentru schiorul norvegian Aamodt Kilde, numărul 2 mondial în ultimele două sezoane, după căzătura de sâmbătă

15 ian.
Schiorul norvegian Aleksander Aamodt Kilde, numărul 2 mondial în ultimele două sezoane, va fi nevoit să pună punct actualului sezon competiţional după căzătura suferită sâmbătă în proba de coborâre de la Wengen (Elveţia), din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin, a precizat medicul echipei norvegiene pentru postul de televiziune NRK, citat de AFP, transmite Agerpres. […]
Copiii sub 14 ani, maghiarii de peste 65 de ani și cei de peste graniță vor călători gratuit în Ungaria de la 1 martie

Copiii sub 14 ani, maghiarii de peste 65 de ani și cei de peste graniță vor călători gratuit în Ungaria de la 1 martie

15 ian. 2
De la 1 martie vor rămâne 22 din cele 65 de tipuri de facilităţi, iar transportul în comun va fi gratuit pentru cei sub 14 ani și peste 65 de ani. De la 1 martie, sistemul tarifar în transportul în comun se va schimba: cei sub 14 ani pot călătorie gratuit. Guvernul va introduce şi […]
Jaqueline Cristian, eliminată în primul tur la Australian Open/ Sorana Cîrstea rămâne singura româncă în competiția de simplu

Jaqueline Cristian, eliminată în primul tur la Australian Open/ Sorana Cîrstea rămâne singura româncă în competiția de simplu

15 ian.
Jaqueline Cristian, locul 84 WTA, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală la Australian Open, primul turneu de grand slam al anului, tranmite News.ro. Cristian a fost învinsă de sportiva cehă Katerina Siniakova, numărul 49 mondial, scor 6-2, 7-5. Meciul a durat o oră şi 27 de minute. După ce şi Ana Bogdan a fost […]
Caz de toxiinfecție alimentară în Brașov: Din 700 de copii înscriși la un afterschool, 107 au ajuns la spital / DSP a început o anchetă

Caz de toxiinfecție alimentară în Brașov: Din 700 de copii înscriși la un afterschool, 107 au ajuns la spital / DSP a început o anchetă

15 ian. 1
În Spania crește salariul minim la peste 1100 de euro/ Cele șase țări UE în care nu există

În Spania crește salariul minim la peste 1100 de euro/ Cele șase țări UE în care nu există

15 ian.
Salariul minim crește în Spania la 1.134 de euro brut în 14 luni, după acordul privind o creștere cu 5% între Ministerul Muncii și sindicatele UGT și CCOO. Un acord pe care antreprenorii nu l-au semnat, scrie Euronews, citată de Rador Radio România. De creștere beneficiază aproximativ 2,5 milioane de muncitori. Măsura va avea efecte […]
Radu Drăgușin a debutat la Tottenham/ Fundașul român a intrat pe finalul meciului cu Manchester United, terminat la egalitate

Radu Drăgușin a debutat la Tottenham/ Fundașul român a intrat pe finalul meciului cu Manchester United, terminat la egalitate

15 ian.
Fundaşul român Radu Drăguşin a debutat în campionatul de fotbal al Angliei, cu ocazia meciului disputat de noua sa echipă, Tottenham Hotspur, pe stadionul Old Trafford, în compania formaţiei Manchester United şi încheiat la egalitate, 2-2, duminică seara, în cadrul etapei a 21-a din Premier League, transmite Agerpres. United a condus de două ori pe […]
Firmele rusești pleacă din Cipru / Se schimbă harta serviciilor financiare: Se mută fie în Rusia într-o regiune administrativă specială, fie în țări vecine prietenoase, cum ar fi Kazahstan

Firmele rusești pleacă din Cipru / Se schimbă harta serviciilor financiare: Se mută fie în Rusia într-o regiune administrativă specială, fie în țări vecine prietenoase, cum ar fi Kazahstan

15 ian. 1
Japonia dublează rezervele bugetare pentru cutremur la aproape 7 miliarde de dolari

Japonia dublează rezervele bugetare pentru cutremur la aproape 7 miliarde de dolari

15 ian.
Guvernul japonez intenţionează să dubleze rezervele bugetare pentru atenuarea efectelor cutremurului în următorul an fiscal, la 1.000 de miliarde de yeni (6,9 miliarde de dolari), a declarat duminică premierul Fumio Kishida, citat de Reuters, transmite News.ro. Kishida a anunţat planul după vizita sa în regiunea de nord-vest a Japoniei, lovită de un puternic cutremur, care […]
Zeci de percheziții în Arad și Timiș, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc/ 89 de persoane duse la audieri

Zeci de percheziții în Arad și Timiș, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc/ 89 de persoane duse la audieri

15 ian.
Zeci de percheziţii au loc luni dimineaţă în judeţele Arad şi Timiş într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, 89 de persoane urmând să fie duse la audieri, transmite News.ro. ”La data de 15 ianuarie 2024, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, efectuează […]
Inteligența artificială va afecta 60% din locurile de muncă în economiile avansate, susține șefa FMI

Inteligența artificială va afecta 60% din locurile de muncă în economiile avansate, susține șefa FMI

15 ian.
Inteligența artificială (AI) va avea un impact asupra a 60% din locurile de muncă din economiile avansate, a declarat pentru AFP directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, cu puțin timp înainte de a pleca la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveția, transmite France24. „Economiile avansate, unele piețe emergente, vor vedea 60% din locurile […]
VIDEO Hamas a distribuit o înregistrare video cu ostatici israelieni şi spune că va dezvălui soarta lor

VIDEO Hamas a distribuit o înregistrare video cu ostatici israelieni şi spune că va dezvălui soarta lor

15 ian.
Hamas a distribuit duminică o înregistrare video în care apar trei ostatici israelieni în Gaza şi în care aceştia îndeamnă guvernul lor să oprească ofensiva împotriva grupării islamiste palestiniene şi să obţină eliberarea lor, în timp ce ambele părţi au marcat cea de-a 100-a zi de război, relatează Reuters, citată de News.ro. Videoclipul de 37 […]
LIVE VIDEO Protestul fermierilor și transportatorilor se extinde în toată țara / Poarta pe care intră cerealele în portul Constanța, vama Siret, centurile marilor orașe sunt blocate / Ministrul Agriculturii anunță un acord cu fermierii

15 ian. 15
Un jucător israelian a fost arestat în Turcia / Este acuzat de "incitare la ură" după un mesaj referitor la războiul Israel-Hamas

Un jucător israelian a fost arestat în Turcia / Este acuzat de „incitare la ură” după un mesaj referitor la războiul Israel-Hamas

15 ian.
Cel puţin 11 persoane au murit în urma ploilor torenţiale din Rio de Janeiro

Cel puţin 11 persoane au murit în urma ploilor torenţiale din Rio de Janeiro

15 ian.
Ploi torenţiale care au afectat Rio de Janeiro şi împrejurimile în primele ore ale zilei de duminică s-au soldat cu cel puţin 11 morţi, potrivit unui bilanţ al pompierilor brazilieni, relatează AFP, transmite News.ro. Decesele au avut loc în cartierele din nordul megalopolisului şi au fost cauzate de înec, electrocutare şi alunecări de teren. Pompierii […]
Armata americană a doborât o rachetă lansată din Yemen către un distrugător american din Marea Roșie

Armata americană a doborât o rachetă lansată din Yemen către un distrugător american din Marea Roșie

15 ian.
Avioanele de luptă americane au doborât o rachetă de croazieră anti-navă trasă din zonele militante Houthi din Yemen către un distrugător american care opera în sudul Mării Roșii, a anunțat duminică armata americană, transmite The Guardian. Interceptarea în aer este cel mai recent incident în Marea Roșie, unde Houthi au atacat nave internaționale în ceea […]
Protestul transportatorilor: Circulaţie restricţionată pe prima bandă, pe ambele sensuri, în localitatea Afumaţi din Ilfov

Protestul transportatorilor: Circulaţie restricţionată pe prima bandă, pe ambele sensuri, în localitatea Afumaţi din Ilfov

15 ian.
Circulaţia este restricţionată pe prima bandă, pe ambele sensuri, în localitatea Afumaţi, judeţul Ilfov, fiind ocupată de autocamioane, în contextul protestului transportatorilor, a anunţat, luni dimineaţă, Centrul Infotrafic, relatează Agerpres. „Se estimează ca aceste proteste să continue şi pe parcursul zilei, existând posibilitatea ca traficul să fie îngreunat în anumite zone din ţară, în special […]
”Slaninijada”, primul festival al anului. Producători de slănină din Banat se întrec în  sonc, purceluși la rotisor, tobă și cârnați

”Slaninijada”, primul festival al anului. Producători de slănină din Banat se întrec în  sonc, purceluși la rotisor, tobă și cârnați

15 ian.
Zelenski merge luni în Elveţia pentru Forumul Economic Mondial de la Davos, anunţă preşedinţia ucraineană

Zelenski merge luni în Elveţia pentru Forumul Economic Mondial de la Davos, anunţă preşedinţia ucraineană

15 ian.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va vizita Elveţia începând de luni, au anunţat duminică serviciile sale, într-un moment în care Ucraina încearcă să-şi asigure un sprijin fiabil din partea aliaţilor săi, la aproape doi ani de la invazia rusă, relatează AFP, transmite Agerpres. „Preşedintele Zelenski îşi va începe vizita în Confederaţia Elveţiană la 15 ianuarie”, a […]
S-a dublat numărul cazurilor de abuz asupra minorilor în județul Covasna, în 2023, față de 2022 / Sesizările vin din partea poliției și a părinților / Nicio sesizare din partea școlilor

S-a dublat numărul cazurilor de abuz asupra minorilor în județul Covasna, în 2023, față de 2022 / Sesizările vin din partea poliției și a părinților / Nicio sesizare din partea școlilor

15 ian.
România a pierdut cu Muntenegru şi va juca cu Serbia pentru clasarea finală pe locurile 7-8 la Campionatul European de polo

România a pierdut cu Muntenegru şi va juca cu Serbia pentru clasarea finală pe locurile 7-8 la Campionatul European de polo

15 ian. 1
Naţionala masculină de polo a României a fost învinsă duminică, la Zagreb, de reprezentativa Muntenegrului, scor 18-11, în primul meci pentru clasarea pe locurile 5-8, la Campionatul European. La feminin, trofeul a fost câştigat de Olanda, iar România a încheiat pe locul 14, cu Alina Olteanu în topul marcatoarelor, transmite News.ro. Scorul pe reprize a […]