Home » Sportz » România a pierdut cu Muntenegru şi va juca cu Serbia pentru clasarea finală pe locurile 7-8 la Campionatul European de polo

România a pierdut cu Muntenegru şi va juca cu Serbia pentru clasarea finală pe locurile 7-8 la Campionatul European de polo

România a pierdut cu Muntenegru şi va juca cu Serbia pentru clasarea finală pe locurile 7-8 la Campionatul European de polo
Sursa foto: Facebook/Federația Română de Polo
Ascultă articolul

Naţionala masculină de polo a României a fost învinsă duminică, la Zagreb, de reprezentativa Muntenegrului, scor 18-11, în primul meci pentru clasarea pe locurile 5-8, la Campionatul European. La feminin, trofeul a fost câştigat de Olanda, iar România a încheiat pe locul 14, cu Alina Olteanu în topul marcatoarelor, transmite News.ro.

Scorul pe reprize a fost 4-3, 5-3, 4-2, 5-3.

- articolul continuă mai jos -

În grupa D, tricolorii au obţinut rezultatele 12-8 cu Olanda, 13-5 cu Slovenia şi 8-7 cu Slovacia. Astfel, au încheiat pe primul loc şi au jucat în play-off, cu Georgia, de care au dispus cu 18-11, obţinând calificarea în sferturi. Această performanţă le-a adus şi biletul pentru Campionatul Mondial, din 2-18 februarie, de la Doha. Cu Spania, în sferturi, România a pierdut cu 7-24.

În ultimul meci de la Campionatul European, poloiştii tricolori vor juca pentru clasarea finală pe locurile 7-8, în 16 ianuarie, cu Serbia, care a pierdut, tot duminică, disputa cu Grecia, scor 10-12. Muntenegru şi Grecia vor juca pentru locurile 5-6.

Finala Campionatului European va fi jucată de Spania, 7-4 cu Italia, şi de Croaţia, 11-8 cu Ungaria, după semifinalele de duminică.

La ediţia CE din 2022, România s-a clasat pe locul 10.

Competiţia similară feminină s-a încheiat la Eindhoven, cu Olanda încoronată, după 8-7 în finala cu Spania. Bronzul a revenit Greciei (7-6 cu Italia). România a încheiat CE pe locul 14, cu Alina Olteanu autoare a 21 de goluri, pe primul loc în clasamentul marcatoarelor, la egalitate cu Rita Keszthelyi (Ungaria) şi Belen Vosseberg (Germania).

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.