publicitate

Măsurile PSD duc la creșterea veniturilor românilor și în zonele cu salarii mici. VEZI județele care au fost campioane la acest capitol

29 mai
Prin politicile economice ale Guvernului condus de Marcel Ciolacu, salariul mediu net în luna aprilie a fost de 5.185 lei, depășind valoarea de 1.000 de euro. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), progresul cel mai important comparativ cu 2023 s-a înregistrat în județele cu salarii mici, reducându-se astfel decalajul față de media națională. Un […]
Măsurile PSD duc la creșterea veniturilor românilor și în zonele cu salarii mici. VEZI județele care au fost campioane la acest capitol

Apa lor, viitorul lor. Cum pregătim copiii pentru un viitor mai responsabil cu apa

29 mai 1
Dacă întrebi orice părinte, probabil fără excepție, îți va spune că-și dorește ce e mai bun pentru copilul său și că vrea să-l pregătească pentru viitor cum se poate mai bine.   Nu suntem noi în măsură să le spunem părinților cum să-și educe copiii, la ce să spere, în ce să creadă, ce să învețe, […]
Apa lor, viitorul lor. Cum pregătim copiii pentru un viitor mai responsabil cu apa

Rusia este cea mai mare amenințare la adresa României și a Uniunii Europene

28 mai 1
Să spunem lucrurilor pe nume: războiul agresiv al Rusiei în Ucraina nu are valențele unui conflict izolat, aflat la periferia realității politice cotidiene. Vorbim despre un actor politic impredictibil care joacă după reguli ce contravin status quo-ului internațional. Atât istoria cât și evenimentele recente ne reamintesc că Rusia, prin violență endemică pe care o perpetuează, […]
Rusia este cea mai mare amenințare la adresa României și a Uniunii Europene

Măsurile PSD susțin revitalizarea industriei românești: se redeschid uzine mari și combinate siderurgice

28 mai 7
Industria este un sector economic cheie și care a fost afectat de multiple transformări de-a lungul anilor. Acum, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri și investiții menite să revitalizeze industria grea românească, având în vedere importanța strategică a acestui sector pentru dezvoltarea economică a țării. Uzina de Mașini de la […]
Măsurile PSD susțin revitalizarea industriei românești: se redeschid uzine mari și combinate siderurgice

VIDEO Primarul Romei, mesaj de susținere pentru Gabriela Firea: „Suntem două mari capitale europene, ne dorim ca împreună să promovăm politici social-democrate / Abia aștept să lucrez împreună cu tine”

27 mai
Primarul Capitalei Italiei, Roma, a transmis un mesaj de susținere pentru Gabriela Firea, candidatul PSD pentru Primăria București. Roberto Gualtieri spune că își dorește „ca împreună să promovăm politici social-democrate” și că „abia aștept să lucrez împreună cu tine”. „Este o surpriză plăcută să știu că mă sprijină în lupta de la București primarul celei […]
VIDEO Primarul Romei, mesaj de susținere pentru Gabriela Firea: "Suntem două mari capitale europene, ne dorim ca împreună să promovăm politici social-democrate / Abia aștept să lucrez împreună cu tine"

Informații de bază despre box – de ce este important! (Articol sponsorizat)

27 mai
Cu siguranță e mai mult decât o joacă – Boxul este unul dintre cel mai vechi și mai respectat sport de luptă, cu o istorie bogată și profundă care se întinde pe mii de ani. De la luptele brutale din Grecia antică până la sportul reglementat de astăzi, acesta a evoluat foarte mult și a […]
Informații de bază despre box - de ce este important! (Articol sponsorizat)

Lucian Viziteu: Sunt singurul candidat liberal la primăria municipiului Bacău. Mă bazez pe electoratul de dreapta care vrea un Bacău fără PSD

27 mai
Întrebare: Domnule primar Viziteu, sunteți în fața unor alegeri complicate la Bacău, vă luptați cu un colos, alianța PSD – PNL, care îl susține pe Valentin Ivancea, un lider socialist local. În același timp, la Bacău e o inflație de candidați, cred că sunt mai mulți decât la București. Răspuns: Cel mai puternic candidat este, […]
Lucian Viziteu: Sunt singurul candidat liberal la primăria municipiului Bacău. Mă bazez pe electoratul de dreapta care vrea un Bacău fără PSD

Din Nou În Joc: De Ce Aleg Profesioniștii Să Se Întoarcă La EA România

27 mai 2
Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, tendințele în recrutare se transformă și ele, fiind tot mai des orientate spre diversitate și inovație. Candidații care provin din diferite medii sau industrii aduc cu ei o perspectivă nouă asupra proiectelor pentru care vin să lucreze. În același timp însă, există pe piață și o tendință de revenire […]
Din Nou În Joc: De Ce Aleg Profesioniștii Să Se Întoarcă La EA România

Rareș Hopincă (PSD-PNL) anunță modernizarea și dotarea tuturor unităților de învățământ din Sectorul 2: „Investiții fără precedent în siguranța și confortul copiilor și tinerilor”

24 mai
Școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”, anunță Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2. Rareș Hopincă declară că soluțiile și proiectele propuse vizează un plan integrat de acțiune, care urmărește mai multe direcții: „Educația și […]
Rareș Hopincă (PSD-PNL) anunță modernizarea și dotarea tuturor unităților de învățământ din Sectorul 2: „Investiții fără precedent în siguranța și confortul copiilor și tinerilor”

Bătălia pentru Schengen nu s-a încheiat. România nu poate şi nu trebuie să accepte nimic mai puţin decât intrarea deplină în spaţiul european de liberă circulație

24 mai
După 11 ani de așteptare, României i-a fost permis accesul parțial în spațiul Schengen, iar guvernarea de la Bucureşti s-a grăbit să o prezintă ca pe o mare victorie. Nimic mai fals. Intrarea României în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime este, fără îndoială, un pas înainte, însă problema principală rămâne. România pierde zilnic bani […]
Bătălia pentru Schengen nu s-a încheiat. România nu poate şi nu trebuie să accepte nimic mai puţin decât intrarea deplină în spaţiul european de liberă circulație

Antreprenoriatul în România: Între iluzie și realitate

24 mai 1
Omul de afaceri Ștefan Mandachi atrage atenția asupra faptului că lipsa educației financiare adecvate, în România, conduce la numeroase eșecuri și afaceri vulnerabile. “În epoca în care educația financiară e mai accesibilă ca oricând, oamenii sunt mai confuzi ca niciodată. Doar 1 din 10 români se autoeducă în mediul online. Restul de 90% preferă să […]
Antreprenoriatul în România: Între iluzie și realitate

PSD se ține de cuvânt; a finalizat formula de calcul pentru introducerea salariului minim european în România

23 mai
Introducerea salariului minim european în România, așa cum susține PSD, ar însemna o schimbare totală în privința majorării acestuia. Acesta va fi calculat în funcție de mai mulți indicatori prognozați, iar la nivel orientativ va fi 50% din câștigul mediu. Guvernul Ciolacu a propus deja partenerilor social o formulă de calcul a salariului de bază […]
PSD se ține de cuvânt; a finalizat formula de calcul pentru introducerea salariului minim european în România

Drumul Expres Pitești – Craiova, Centura Capitalei și Autostrada Moldovei, marile proiecte care vor crește economia României chiar din acest an

23 mai
Cele mai importante investiții de la acest moment în infrastructura rutieră din România, sunt de departe DEx12 Pitești-Craiova, A0 (noua Centură a Capitalei) și A7 (Autostrada Moldovei). Sunt proiecte care pot prpoduce un impact economic rapid, care să fie vizibil chiar din acest an.  În cazul DEx12 Pitești-Craiova vorbim despre accesul mult mai rapid al […]
Drumul Expres Pitești - Craiova, Centura Capitalei și Autostrada Moldovei, marile proiecte care vor crește economia României chiar din acest an

Cine vrei să te reprezinte în Parlamentul European? O comparație între candidații principalelor partide

23 mai
Alianța Dreapta Unită are cei mai buni candidați pentru Parlamentul European – singura echipă care poate garanta că modernizarea României și apartenența noastră la Uniunea Europeană vor continua, iar România se va dezvolta într-o Europă a bunăstării, a democrației și a statului de drept. Candidați care au avut deja contacte serioase cu instituțiile UE, care […]
Cine vrei să te reprezinte în Parlamentul European? O comparație între candidații principalelor partide
Secțiune susținută delogo

Cum alegi prima ta mașină? Apelează la specialiștii Leasing Automobile!

22 mai
Te-ai decis să îți cumperi propria mașină și nu știi ce model să alegi și la ce să fii atent atunci când o cumperi? Dacă ai nevoie de consultanță, poți apela cu încredere la specialiștii Leasing Automobile care te vor ajuta să alegi mașina potrivită sigur, rapid și comod. Pentru că prima mașină nu se […]
Cum alegi prima ta mașină? Apelează la specialiștii Leasing Automobile!

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

22 mai 1
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „Când am ajuns la Primăria Capitalei, primul lucru care mi s-a spus a fost că nu avem nicio […]
Gabriela Firea: "Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie"

Valeriu Iftime: O provoc pe doamna Federovici să vedem care dintre noi știe să scrie mai bine românește; nu are proprietatea tuturor celor spuse, pentru că nu știu dacă vreodată în viața ei a scris vreun proiect

22 mai 16
Candidatul PNL la președenția CJ Botoșani, omul de afaceri Valeriu Iftime, spune că nu este nici pe departe un începător în administrație, chiar dimpotrivă, având experiența unor proiecte private de sute de milioane de euro și conducând un grup de firme care plătesc impozite cât întregul buget al județului. Iftime îi răspunde astfel actualului șef […]
Valeriu Iftime: O provoc pe doamna Federovici să vedem care dintre noi știe să scrie mai bine românește; nu are proprietatea tuturor celor spuse, pentru că nu știu dacă vreodată în viața ei a scris vreun proiect

Cum pot fi învinse mafia pădurilor și mafia gunoaielor

22 mai 1
România ocupă locul întâi în Uniunea Europeană în ceea ce privește decesele din cauze prevenibile sau tratabile, iar poluarea este una dintre cauzele principale. Se estimează că, anual, mor peste 25.000 de români din cauza poluării. Iar la problemele legate de calitatea aerului adăugăm tăierile ilegale de păduri și managementul defectuos al deșeurilor, cu impact […]
Cum pot fi învinse mafia pădurilor și mafia gunoaielor

Ce putea face Guvernul în loc să crească taxele pentru angajați și firme. Banii europeni sunt bani care modernizează România

21 mai 2
România poate avea școli moderne și bine dotate, spitale performante, autostrăzi și căi ferate la standardul secolului XXI. Și le poate avea gratis, din bani europeni. Dar fix la acești bani gratis, care vin prin PNRR, singurul proiect de țară pe care l-a avut România de la Revoluție încoace, este dispusă Coaliția PSD-PNL să renunțe. […]
Ce putea face Guvernul în loc să crească taxele pentru angajați și firme. Banii europeni sunt bani care modernizează România

Kaufland România celebrează incluziunea persoanelor cu dizabilități printr-o experiență imersivă în lumea diversității, alături de MINA, Museum of Immersive New Art. Retailerul încheie Caravana A.C.C.E.S. alături de George Baltă și Tedy Necula cu o ultimă oprire în București

20 mai
Timp de 4 luni, Kaufland România a străbătut mai multe orașe din țară cu proiectul „Caravana A.C.C.E.S.”, alături de George Baltă, fost jucător de rugby și actual maratonist în scaun rulant, și regizorul Tedy Necula, pentru a promova integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Pe 16 mai, de Ziua Globală a Conștientizării Accesibilității, Caravana […]
Kaufland România celebrează incluziunea persoanelor cu dizabilități printr-o experiență imersivă în lumea diversității, alături de MINA, Museum of Immersive New Art. Retailerul încheie Caravana A.C.C.E.S. alături de George Baltă și Tedy Necula  cu o ultimă oprire în București

Cine sunt primarii care au atras finanțări-record din PNRR

18 mai 9
Primarii USR au profitat din plin de fondurile europene din PNRR, programul făcut de USR pentru dezvoltarea României, singurul plan serios de modernizare pe care România l-a avut în ultimii 34 de ani. 28,5 miliarde de euro a avut România la dispoziție prin acest program, iar primarii USR au obținut finanțări-record pentru cumpărarea de autobuze […]
Cine sunt primarii care au atras finanțări-record din PNRR