Ioana Câmpean

Ioana Câmpean

Ioana Câmpean a început să lucreze ca reporter în anul 1998, la „Cronica Română”. Din anul 2000, a lucrat timp de 16 ani la agenția de presă MEDIAFAX, inițial ca reporter, apoi ca editor, șef al Departamentului Politic și ulterior redactor-șef adjunct. În anul 2016, a făcut parte din echipa de jurnaliști cu care a fost înființată agenția de presă News.ro. Din anul 2018, s-a alăturat echipei de jurnaliști G4Media. În prezent, Ioana Câmpean este redactor-șef la G4Media.

Ministerul Sănătății va organiza o sesiune extraordinară de rezidențiat în luna mai, pentru cele 628 de locuri și posturi rămase neocupate în sesiunea noiembrie 2022

17 ian.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a decis organizarea unei sesiuni extraordinare a concursului de rezidențiat în data de 14 mai 2023, pentru cele 628 de locuri și posturi rămase neocupate în sesiunea noiembrie 2022, anunță, marți, Ministerul Sănătății. Această sesiune se va desfășura împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Concursul va […]
Ministerul Sănătății va organiza o sesiune extraordinară de rezidențiat în luna mai, pentru cele 628 de locuri și posturi rămase neocupate în sesiunea noiembrie 2022

Iohannis: Răspunsul României la criza provocată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei va continua să fie multidimensional și cuprinzător / România va oferi tot sprijinul pentru Ucraina și Moldova, cât timp va fi necesar

17 ian. 11
Președintele Klaus Iohannis a precizat, marți, la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, că răspunsul României la criza provocată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei va continua să fie multidimensional și cuprinzător și a menționat că România va oferi tot sprijinul pentru Ucraina și Moldova, „cât timp va fi necesar”. […]
Iohannis: Răspunsul României la criza provocată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei va continua să fie multidimensional și cuprinzător / România va oferi tot sprijinul pentru Ucraina și Moldova, cât timp va fi necesar

Iohannis: Succesul finalizării MCV în 2022 trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată la Schengen. România e o parte importantă a soluției la problemele de securitate

17 ian. 10
Președintele Klaus Iohannis a susținut, marți, la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, că succesul finalizării Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în anul 2022 trebuie completat anul acesta cu „aderarea binemeritată la Schengen”, subliniind că „România e o parte importantă a soluției la problemele de securitate”. „Succesul finalizării MCV în 2022 […]
Iohannis: Succesul finalizării MCV în 2022 trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată la Schengen. România e o parte importantă a soluției la problemele de securitate

Suma pentru care se pot asigura viitoarele mame care nu au venituri din salarii, dar vor să primească indemnizația de maternitate va fi de maximum 3 salarii minime / Ministerul Sănătății: „Iminenta insuficiență a fondurilor pentru concedii medicale și indemnizații reclamă măsuri imediate”

16 ian. 3
Un proiect de ordonanță de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății prevede ca suma pentru care se pot asigura viitoarele mame care nu au venituri din salarii, dar vor să primească indemnizația de maternitate să fie limitată la maximum 3 salarii minime brute, față de 12 în prezent. În nota de fundamentare a […]
Suma pentru care se pot asigura viitoarele mame care nu au venituri din salarii, dar vor să primească indemnizația de maternitate va fi de maximum 3 salarii minime / Ministerul Sănătății: „Iminenta insuficiență a fondurilor pentru concedii medicale și indemnizații reclamă măsuri imediate”

GRAFICE Raport privind refugiații ucraineni în România: Peste 3 milioane au trecut granițele de la începutul războiului, 107.000 au rămas, aproape jumătate sunt copii. Circa 5.000 au joburi înregistrate / 120 de milioane de euro cheltuiți de Guvern, fondurile totale depășesc jumătate de miliard

13 ian. 5
3.242.209 de refugiați ucraineni au intrat în România de la începutul invaziei ruse, iar dintre aceștia 107.241 au rămas în țara noastră, aproape jumătate fiind copii. Peste 720.000 de refugiați au beneficiat de transport gratuit, asigurat prin Ministerul Transporturilor, costurile doar pentru acest ajutor depășind 12,4 milioane de euro. Doar 5.007 ucraineni au locuri de […]
GRAFICE Raport privind refugiații ucraineni în România: Peste 3 milioane au trecut granițele de la începutul războiului, 107.000 au rămas, aproape jumătate sunt copii. Circa 5.000 au joburi înregistrate / 120 de milioane de euro cheltuiți de Guvern, fondurile totale depășesc jumătate de miliard

Aproape 48.000 de copii ucraineni refugiați sunt în România, dar mai puțini de 4.000 sunt înscriși ca elevi sau audienți în școli / Oficial de la București: Guvernul ucrainean nu recunoaște studiile în niciun stat european, lucrăm la rezolvarea situației

13 ian. 6
47.851 de copii ucraineni refugiați sunt în prezent în România, dar mai puțini de 4.000 sunt înscriși sau sunt audienți în școli, potrivit Raportului privind eforturile și realizările României în domeniul asistenței umanitare a refugiaților, al drepturilor copilului și al altor categorii vulnerabile pe anul 2022, prezentat vineri, la Palatul Victoria, de Mădălina Turza, consilier […]
Aproape 48.000 de copii ucraineni refugiați sunt în România, dar mai puțini de 4.000 sunt înscriși ca elevi sau audienți în școli / Oficial de la București: Guvernul ucrainean nu recunoaște studiile în niciun stat european, lucrăm la rezolvarea situației

Aproape 2.000 de tineri de 18 ani din România au câștigat un permis gratuit de călătorie cu trenul în Europa / Ce este programul DiscoverEU și cum poți să obții un astfel de permis / GRAFIC Țările cu cei mai dornici tineri să călătorească

13 ian. 1
1.974 de tineri de 18 ani din România vor primi câte un permis gratuit de călătorie cu trenul în Europa, în perioada martie 2023 – februarie 2024. Un număr total de 47.700 de tineri din țările UE și cele asociate la programul Erasmus+ au fost selectați să primească un astfel de permis, din cei 162.931 […]
Aproape 2.000 de tineri de 18 ani din România au câștigat un permis gratuit de călătorie cu trenul în Europa / Ce este programul DiscoverEU și cum poți să obții un astfel de permis / GRAFIC Țările cu cei mai dornici tineri să călătorească

BREAKING 15 decese din cauza gripei înregistrate în acest sezon, din care 13 doar în ultima săptămână: 6 în Sibiu, 5 în București, 2 în Constanța și câte unul în Brașov și Timiș / 15 cazuri de infecție simultană cu gripă și COVID

12 ian. 6
15 decese din cauza gripei au fost înregistrate în acest sezon, din care 13 doar în ultima săptămână. Au fost raportate și 15 cazuri de infecție simultană cu gripă și COVID și 19 cazuri de infecție simultană cu gripă și virus respirator sincițial (VRS), potrivit raportului săptămânal al Institutului Național de Sănătate Publică. Cele 15 […]
BREAKING 15 decese din cauza gripei înregistrate în acest sezon, din care 13 doar în ultima săptămână: 6 în Sibiu, 5 în București, 2 în Constanța și câte unul în Brașov și Timiș / 15 cazuri de infecție simultană cu gripă și COVID

ULTIMA ORĂ Alexandru Rafila a anunțat cele 27 de spitale sau secții noi care vor fi construite prin PNRR

11 ian. 6
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, cele 27 de spitale sau secții noi care vor fi construite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Inițial, a existat o listă cu 49 de investiții, însă pe baza criteriilor stabilite prin hotărâre de guvern, au fost alese 27 de proiecte care […]
ULTIMA ORĂ Alexandru Rafila a anunțat cele 27 de spitale sau secții noi care vor fi construite prin PNRR

Comitetul pentru vaccinarea COVID condus de colonelul Gheorghiță a raportat „misiune îndeplinită” / Rezultate: doar 41% din populație vaccinată, peste 19.000 de persoane cu reacții adverse, aproape 2 milioane de doze pierdute și 7 milioane rămase în stoc / Buget zero pentru informarea populației

10 ian. 29
Comitetul pentru vaccinarea COVID condus de colonelul Valeriu Gheorghiță (CNCAV) a întocmit un raport intitulat „ROVaccinare, misiune îndeplinită”, în care prezintă rezultatele activității acestui organism care și-a încetat activitatea la jumătate anului 2022. Nu este clar când a fost întocmit și publicat raportul, pentru că nu a existat un anunț public în acest sens. Publicarea […]
Comitetul pentru vaccinarea COVID condus de colonelul Gheorghiță a raportat „misiune îndeplinită” / Rezultate: doar 41% din populație vaccinată, peste 19.000 de persoane cu reacții adverse, aproape 2 milioane de doze pierdute și 7 milioane rămase în stoc / Buget zero pentru informarea populației

SURSE Banii dați de Guvern pentru masa și cazarea ucrainenilor ar putea fi condiționați de înscrierea copiilor într-o formă de școlarizare și de căutarea unui job de către adulți. Propunerea se discută la nivelul Guvernului / Nu vor fi afectate persoanele vulnerabile

10 ian. 12
Banii dați de Guvern pentru masa și cazarea refugiaților ucraineni care sosesc în România ar putea fi condiționați de înscrierea copiilor într-o formă de școlarizare și de căutarea unui job de către adulți. Propunerea se discută la nivelul Guvernului. Marți a avut loc o ședință a grupului de lucru guvernamental, însă încă nu a fost […]
SURSE Banii dați de Guvern pentru masa și cazarea ucrainenilor ar putea fi condiționați de înscrierea copiilor într-o formă de școlarizare și de căutarea unui job de către adulți. Propunerea se discută la nivelul Guvernului / Nu vor fi afectate persoanele vulnerabile

Bâlbe la Ministerul Sănătății. Alexandru Rafila: „În România nu există criză nici de ibuprofen, nici de paracetamol” / Proiect de ordin al ministrului pentru suspendarea exporturilor acestor medicamente din cauza lipsei de pe piață

10 ian. 9
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat, marți, după o întâlnire cu producătorii de medicamente, că „în România nu există criză nici de ibuprofen, nici de paracetamol”, în condițiile în care un proiect de ordin al ministrului pus în transparență în urmă cu 12 zile prevede suspendarea pentru 6 luni a exporturilor de ibuprofen și paracetamol […]
Bâlbe la Ministerul Sănătății. Alexandru Rafila: „În România nu există criză nici de ibuprofen, nici de paracetamol” / Proiect de ordin al ministrului pentru suspendarea exporturilor acestor medicamente din cauza lipsei de pe piață

Medicul Mihai Craiu: Cu toată spaima noastră că „ne trage curentul” chiar vor trebui aerisite bine clasele, începând de acum / O mască improvizată sau o bandană pusă la gură sunt opțiuni mai bune decât nimic

09 ian. 4
Medicul Mihai Craiu afirmă, într-o postare pe pagina de Facebook Spitalul virtual pentru copii, că se înregistrează o creștere masivă a numărului de cazuri de gripă, cea mai mare din ultimii 10 ani, în toată emisfera nordică, inclusiv în România, iar cele mai multe spitalizări sunt în rândul copiilor, mai ales sub 5 ani. Medicul […]
Medicul Mihai Craiu: Cu toată spaima noastră că „ne trage curentul” chiar vor trebui aerisite bine clasele, începând de acum / O mască improvizată sau o bandană pusă la gură sunt opțiuni mai bune decât nimic

VIDEO Funeraliile fostului papă Benedict al XVI-lea au avut loc joi la Vatican / Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre cel mai mic, dar poate cel mai bogat stat din lume

05 ian.
Papa Francisc a condus joi slujba de înmormântare a fostului papă Benedict al XVI-lea, în timp ce un cor din Piața Sfântul Petru a cântat rugăciuni pentru primul suveran pontif care a demisionat din Evul Mediu încoace. Vestea morții fostului papă a făcut înconjurul lumii, iar în trei zile aproape 200.000 de credincioși au venit […]
VIDEO Funeraliile fostului papă Benedict al XVI-lea au avut loc joi la Vatican / Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre cel mai mic, dar poate cel mai bogat stat din lume

Ministrul Sănătății declară „stare de alertă epidemică” / Rafila: Nu voi emite un ordin pentru declararea epidemiei de gripă, pentru că o lege din pandemie ar obliga la carantină și izolare inclusiv a contacților / „Nivelul de alertă este mediu”

05 ian. 2
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, joi, în conferință de presă, că nu va declara propriu-zis epidemie de gripă în România, ci va emite o instrucțiune privind „starea de alertă epidemică”. Rafila a explicat că, dacă ar emite un ordin pentru declararea epidemiei de gripă, potrivit unei legi adoptate în timpul pandemiei de COVID, ar […]
Ministrul Sănătății declară „stare de alertă epidemică” / Rafila: Nu voi emite un ordin pentru declararea epidemiei de gripă, pentru că o lege din pandemie ar obliga la carantină și izolare inclusiv a contacților / „Nivelul de alertă este mediu”

VIDEO Stare de alertă epidemică privind gripa / Rafila: Recomandăm evitarea aglomerației, masca în spații închise, consultarea medicului de familie la primele simptome / Deca: Școlile nu se închid, încep în 9 ianuarie, se va face triaj zilnic. Recomandăm masca pentru cadrele didactice și chiar pentru copii

05 ian. 18
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și ministrul Educației, Ligia Deca, au susținut, joi, o conferință de presă pe tema situației epidemiologice din țară. Se recomandă evitarea aglomerației, purtarea măștii de protecție în spațiile închise aglomerate, inclusiv în școli, aerisirea încăperilor, menținerea igienei. Școlile încep în 9 ianuarie, iar ministrul Deca nu încurajează neparticiparea la cursuri: Accentul […]
VIDEO Stare de alertă epidemică privind gripa / Rafila: Recomandăm evitarea aglomerației, masca în spații închise, consultarea medicului de familie la primele simptome / Deca: Școlile nu se închid, încep în 9 ianuarie, se va face triaj zilnic. Recomandăm masca pentru cadrele didactice și chiar pentru copii

DOCUMENT Lista cu antibioticele pentru care vor fi interzise exporturile din România pe o perioadă de 6 luni. Măsura va fi luată și pentru ibuprofen și paracetamol de uz pediatric / Rafila: „Trebuie să primim un aviz din partea Uniunii Europene încât acest ordin să poată să fie publicat”

03 ian.
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică, în 30 decembrie, un ordin care vizează restricționarea pentru 6 luni a exporturilor pentru 13 antibiotice, precum și pentru ibuprofen și paracetamol de uz pediatric. Măsura vine în contextul în care încă din vara anului trecut se înregistrează o criză de antibiotice în farmacii, iar odată cu valul […]
DOCUMENT Lista cu antibioticele pentru care vor fi interzise exporturile din România pe o perioadă de 6 luni. Măsura va fi luată și pentru ibuprofen și paracetamol de uz pediatric / Rafila: „Trebuie să primim un aviz din partea Uniunii Europene încât acest ordin să poată să fie publicat”

Ministerul Sănătății publică lista medicamentelor antitermice, antiinflamatoare și antivirale pentru gripă disponibile în România

03 ian.
Ministerul Sănătății a transmis, marți, lista preparatelor comerciale pentru adulți și copii – antitermice, antiinflamatoare, antivirale pentru gripă – disponibile în România. Ministerul publică toate denumirile sub care sunt comercializate ibuprofenul, paracetamolul și oseltamivirum (medicamentul pentru gripă). Dintre toate medicamentele cuprinse în listă, ministerul menționează „discontinuitate temporară din motive de fabricație” doar pentru Panadol baby […]
Ministerul Sănătății publică lista medicamentelor antitermice, antiinflamatoare și antivirale pentru gripă disponibile în România

Epidemia de gripă în România ar putea fi declarată pe baza datelor care vor fi prezentate joi de INSP / Măsurile anunțate de ministrul Rafila

03 ian. 4
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat, marți, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că epidemia de gripă în România ar putea fi declarată pe baza datelor săptămânale care vor fi prezentate joi de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), iar măsurile vizează în principal sistemul de sănătate. Alexandru Rafila a explicat că epidemia de gripă […]
Epidemia de gripă în România ar putea fi declarată pe baza datelor care vor fi prezentate joi de INSP / Măsurile anunțate de ministrul Rafila

BREAKING Surge in acute respiratory infections: More than 140,000 cases recorded last week, a record for December in the last ten years / INSP: The average for the last 5 pre-pandemic seasons was 64,000 cases

03 ian.
More than 140,000 cases of acute respiratory infections were recorded last week, a record for December in at least ten years, according to data from the National Institute of Public Health (INSP), consulted by G4Media.ro. INSP also notes, for the previous week, that the average number of cases in the same period for the previous […]
BREAKING Surge in acute respiratory infections: More than 140,000 cases recorded last week, a record for December in the last ten years / INSP: The average for the last 5 pre-pandemic seasons was 64,000 cases

1 ianuarie, Ziua Națională a Slovaciei / Cehii și slovacii marchează 30 de ani de la „divorțul de catifea” / „Pentru mine, totul a rămas la fel: prietenii, limba”

01 ian. 4
Republica Slovacia sărbătorește, duminică, Ziua Națională, după dizolvarea Cehoslovaciei, în urmă cu 30 de ani, la 1 ianuarie 1993. Țara de circa 49.000 de kilometri pătrați și o populație de peste 5,4 milioane de locuitori a aderat la NATO și Uniunea Europeană în 2004 și la zona euro la 1 ianuarie 2009. Slovacia este, de […]
1 ianuarie, Ziua Națională a Slovaciei / Cehii și slovacii marchează 30 de ani de la „divorțul de catifea” / „Pentru mine, totul a rămas la fel: prietenii, limba”