Alex-Cristian Stănescu

Alex-Cristian Stănescu

Alex-Cristian Stănescu este jurnalist în grupul G4Media din 2021. În timpul petrecut la G4, Alex a acoperit secțiunea de Politică Externă, de la conflictele din Orientul Mijlociu și războiul din Ucraina până la diplomație euro-atlantică și alegerile prezidențiale din SUA. De asemenea, a contribuit prin munca sa la proiectul european pentru tineri ENTR. Începând din martie 2025, a ocupat timp de un an funcția de redactor-șef al site-ului TechRider.ro.

Înainte de a ajunge la G4Media, Alex a debutat în presă în perioada facultății, la revista economică Reporter Global. Alex este licențiat în jurnalism, cu o lucrare despre fake news și combaterea dezinformării, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), din cadrul Universității din București. Ulterior, a studiat programul de master Jurnalism și Comunicare Politică, tot la FJSC.

Alex este pasionat de tehnologie, istorie, muzică rock, povești despre spionaj și fantasy/SF. Printre hobby-urile sale se numără baschetul, jocurile video, filmele și serialele.

Circumstanțele în care NATO ar putea folosi arme nucleare sunt „extrem de îndepărtate” – Stoltenberg / „Este important să intensificăm cooperarea NATO-UE”

13 oct. 2
Circumstanțele în care NATO ar putea folosi armele nucleare sunt „extrem de îndepărtate”, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul unei conferințe de presă după o întâlnire între miniștrii apărării din statele membre. El a ținut să precizeze explicit că acest scenariu se aplică numai în cazul în care Rusia ar […]
Circumstanțele în care NATO ar putea folosi arme nucleare sunt „extrem de îndepărtate” – Stoltenberg / „Este important să intensificăm cooperarea NATO-UE”

Stoltenberg: NATO va livra în scurt timp Ucrainei dispozitive de bruiaj pentru drone, care să facă inutile dronele rusești și iraniene

13 oct. 3
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat joi, în timpul unei conferințe de presă după o întâlnire între miniștrii apărării din statele aliate, că Alianța Nord-Atlantică va oferi Ucrainei sisteme de bruiaj pentru drone, care vor face inutile dronele rusești și iraniene. Declarațiile liderului NATO: „Aliații NATO furnizează sisteme avansate, inclusiv artilerie, apărare aeriană […]
Stoltenberg: NATO va livra în scurt timp Ucrainei dispozitive de bruiaj pentru drone, care să facă inutile dronele rusești și iraniene

Sondaj BestJobs: Aproape 80% dintre studenți vor să se angajeze în timpul studiilor. HoReCa, Customer Service și Retail, primele în topul domeniilor în care se pot angaja tinerii absolvenți. Salarii între 560 și 900 de euro pentru angajații fără experiență

04 oct.
Aproape 80% dintre studenți (79,4%) intenționează să se angajeze în timpul studiilor, iar dintre aceștia, 46% doresc să se angajeze în domeniul pe care îl studiază, indică cel mai recent sondaj realizat de BestJobs. Totodată, 44% dintre studenți spun că nu contează domeniul în care se angajează, ci numai să reușească să își asigure independența […]
Sondaj BestJobs: Aproape 80% dintre studenți vor să se angajeze în timpul studiilor. HoReCa, Customer Service și Retail, primele în topul domeniilor în care se pot angaja tinerii absolvenți. Salarii între 560 și 900 de euro pentru angajații fără experiență

Alianța Organizațiilor Studențești (ANOSR) solicită creșterea bursei și semnalează problema costurilor de trai ale studenților: „Costurile pentru cazarea în cămine au crescut chiar și cu peste 50%”

04 oct. 1
La începutul noului an universitar, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) trage un semnal de alarmă privind creșterea semnificativă a costurilor de trai ale studenților, dar și asupra dezinteresului arătat de autoritățile statului pentru contracararea obstacolelor întâlnite de studenți. „Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România atrage atenția publică, la începutul anului universitar, […]
Alianța Organizațiilor Studențești (ANOSR) solicită creșterea bursei și semnalează problema costurilor de trai ale studenților: „Costurile pentru cazarea în cămine au crescut chiar și cu peste 50%”

De la roșii care reduc tensiunea arterială până la plante care rezistă condițiilor severe. Ce este editarea genomică și cum poate modifica plantele – interviu cu Wayne Parrott, profesor la Universitatea din Georgia

29 sept.
Organismele modificate genetic (OMG) sunt un subiect fierbinte în Europa, iar statele membre și Comisia Europeană sunt reticente față de introducerea în cultură. În SUA însă, ele sunt utilizate pe scară largă. Războiul din Ucraina și influența asupra pieței alimentare globale a redeschis discuțiile despre oportunitatea unei deschideri mai mari față OMG-uri. Wayne Parrott, profesor […]
De la roșii care reduc tensiunea arterială până la plante care rezistă condițiilor severe. Ce este editarea genomică și cum poate modifica plantele – interviu cu Wayne Parrott, profesor la Universitatea din Georgia

Efectul rețelelor de socializare asupra Generației Z: 1 din 5 tineri vrea să fie popular în mediul online. Peste jumătate simt nevoia de educație financiară și organizare personală

27 sept. 5
Peste jumătate dintre tineri simt nevoia de educație financiară, de dezvoltare a abilităților sociale și gestionare a emoțiilor, indică studiul național Insights PulseZ, aflat la a treia ediție în 2022. Fetele, în comparație cu băieții, sunt semnificativ mai mult afectate de obstacole precum lipsa motivației (68% vs 58% băieții), oboseala (55% vs 45%), stările emoționale […]
Efectul rețelelor de socializare asupra Generației Z: 1 din 5 tineri vrea să fie popular în mediul online. Peste jumătate simt nevoia de educație financiară și organizare personală

BREAKING Biden: „Putin a amenințat astăzi nuclear Europa. SUA sunt decise să apere democrația în întreaga lume / Este un război brutal, complet inutil”

21 sept. 42
Președintele american Joe Biden a declarat în cadrul discursului său de la Adunarea Generală a Națiunilor Unite că Statele Unite sunt decise să apere democrația în întreaga lume, în urma amenințărilor nucleare lansate marți dimineață de liderul rus Vladimir Putin. Principalele declarații: „Este un război brutal, complet inutil. Putin a amenințat astăzi nuclear Europa. Acum […]
BREAKING Biden: "Putin a amenințat astăzi nuclear Europa. SUA sunt decise să apere democrația în întreaga lume / Este un război brutal, complet inutil"

ANALIZĂ Interesele și influența Partidului Comunist Chinez în România. Care sunt principalele canale de propagandă ale Beijingului în spațiul politic și mediatic românesc

18 aug. 54
Interesul Chinei în România este mai degrabă în mari proiecte de infrastructură obținute cu ajutorul influenței exercitate în cadrul unor segmente prietenoase ale elitei, în special în interiorul Partidului Social-Democrat, decât în rândul populației generale, arată o analiză realizată de Center for European Policy Analysis (CEPA). „În istoria recentă, prezența chineză în România a fost […]
ANALIZĂ Interesele și influența Partidului Comunist Chinez în România. Care sunt principalele canale de propagandă ale Beijingului în spațiul politic și mediatic românesc

VIDEO Bulgaria a încercat să exporte în secret Ucrainei prin România muniție sovietică ruginită și deteriorată, fabricată în Belarus, în valoare de circa 200 de milioane de dolari. Când a văzut armamentul, Kievul l-a trimis înapoi – investigație în presa bulgară

09 aug. 9
Bulgaria a încercat să exporte în secret arme și echipamente sovietice în Ucraina prin România și Polonia, arată o anchetă realizată de publicația bulgară Bivol.bg, semnată de Nikolay Marchenko, la care a contribuit și Mariusz Sepioło de la frontstory.pl. Investigația Bivol a fost publicată pe data de 19 iulie. Potrivit investigației, în luna mai 2022, […]
VIDEO Bulgaria a încercat să exporte în secret Ucrainei prin România muniție sovietică ruginită și deteriorată, fabricată în Belarus, în valoare de circa 200 de milioane de dolari. Când a văzut armamentul, Kievul l-a trimis înapoi - investigație în presa bulgară

BREAKING Nancy Pelosi a aterizat la Taipei: „Solidaritatea Americii cu cei 23 de milioane de locuitori din Taiwan este mai importantă astăzi ca niciodată” / Reacția Beijingului

02 aug. 61
UPDATE 18:49 Ministerul chinez de Externe a condamnat marți vizita în China a președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, afirmând că aceasta dăunează grav păcii și stabilității în Strâmtoarea Taiwan, relatează Reuters. Într-un comunicat emis după sosirea lui Pelosi la Taipei, marți seara, ministerul chinez de Externe a transmis că vizita oficialului american „afectează […]
BREAKING Nancy Pelosi a aterizat la Taipei: „Solidaritatea Americii cu cei 23 de milioane de locuitori din Taiwan este mai importantă astăzi ca niciodată" / Reacția Beijingului

Derapajul sexist al lui Buhnici. Cum o șuetă pe plajă cu un influencer a aprins o dezbatere publică / Reacția societății civile, a sferei politice și a mediului privat

19 iul. 118
Afirmațiile făcute de vloggerul George Buhnici privind „vergeturile” femeilor de pe plaja de la festivalul Neversea au declanșat o dezbatere aprinsă în societate și au atras critici vehemente atât din partea societății civile, organizațiilor pentru promovarea drepturilor femeilor, mediului privat și, rezervat, a sferei politice. Influencerul cu 1,1 milioane de abonați pe YouTube a criticat […]
Derapajul sexist al lui Buhnici. Cum o șuetă pe plajă cu un influencer a aprins o dezbatere publică / Reacția societății civile, a sferei politice și a mediului privat

INTERVIU Siegfried Mureșan: Aderarea R. Moldova la UE „este un proces care va dura”, însă „chestiunea transnistreană nu ne împiedică să îi acordăm statutul de candidat” / Despre aprobarea PNRR-ului Poloniei: Comisia Europeană a fost „mai laxă” / „Sunt convins” că o moțiune împotriva CE „nu va fi semnată de nici un europarlamentar PPE”

07 iun.
Vicepreședintele Partidului Popular European (PPE), europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan, a declarat marți într-un interviu pentru G4Media.ro că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană „este un proces care va dura”, însă „chestiunea transnistreană nu ne împiedică să îi acordăm statutul de candidat” la aderarea la UE. La finalul lunii iunie, este preconizată o întrunire a Consiliului […]
INTERVIU Siegfried Mureșan: Aderarea R. Moldova la UE „este un proces care va dura”, însă „chestiunea transnistreană nu ne împiedică să îi acordăm statutul de candidat” / Despre aprobarea PNRR-ului Poloniei: Comisia Europeană a fost „mai laxă” / „Sunt convins” că o moțiune împotriva CE „nu va fi semnată de nici un europarlamentar PPE”

STUDIU Sârbii și ungurii susțin războiul lui Putin / Cum se poziționează românii, polonezii, slovacii și moldovenii în conflictul din Ucraina

19 mai 14
România, Polonia Slovacia (state membre UE și NATO) și Republica Moldova sunt de partea Kievului în conflictul din Ucraina, iar Serbia și Ungaria susțin războiul declanșat de președintele rus Vladimir Putin în țara vecină, indică un sondaj realizat de DataDiggers. Studiul a fost realizat în perioada 4-30 martie 2022, folosind metoda interviurilor online (cu durata […]
STUDIU Sârbii și ungurii susțin războiul lui Putin / Cum se poziționează românii, polonezii, slovacii și moldovenii în conflictul din Ucraina

NYT: Dezastrul armatei ruse, cu aproape 500 de soldați uciși într-o singură operațiune în Ucraina, provoacă indignarea bloggerilor militari pro-ruși. Este prima oară când apar acuzații deschise la adresa liderilor militari pe rețelele de socializare rusești: „Asta nu e idioțenie, ci sabotaj direct”

16 mai 39
Distrugerile provocate săptămâna trecută unui batalion rusesc în timp ce încerca să traverseze un râu din nord-estul Ucrainei se numără printre cele mai mortale lupte din timpul războiului, estimările bazate pe dovezile disponibile în mod public sugerând acum că aproape 500 de soldați ruși au fost uciși sau răniți, relatează The New York Times. Pe […]
NYT: Dezastrul armatei ruse, cu aproape 500 de soldați uciși într-o singură operațiune în Ucraina, provoacă indignarea bloggerilor militari pro-ruși. Este prima oară când apar acuzații deschise la adresa liderilor militari pe rețelele de socializare rusești: „Asta nu e idioțenie, ci sabotaj direct”

ANALIZĂ Ce capacități militare are Finlanda și cum vor contribui la securitatea NATO / Un atu major – serviciul de informații militare, cu expertiză avansată în apărarea împotriva Rusiei

12 mai 1
Președintele Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin au cerut joi, printr-o declarație comună, ca Finlanda să adere la NATO. „Finlanda trebuie să aplice imediat pentru a deveni membru NATO”, se arată în declarația lor comună, postată pe site-ul Administrației Prezidențiale din Finlanda. Decizia finală urmează să fie luată în urma unei ședințe a Parlamentului, care […]
ANALIZĂ Ce capacități militare are Finlanda și cum vor contribui la securitatea NATO / Un atu major - serviciul de informații militare, cu expertiză avansată în apărarea împotriva Rusiei

BREAKING CNN: Vladimir Putin ar putea în curând să declare oficial război Ucrainei, susțin reprezentanți americani și occidentali

03 mai 21
Președintele rus Vladimir Putin ar putea declara, în mod oficial, război Ucrainei în 9 mai, o mișcare care ar permite mobilizarea completă a forțelor de rezervă ale Rusiei, în condițiile în care eforturile pentru invadarea Ucrainei continuă să se clatine, consideră oficiali americani și occidentali, citați de CNN. Anterior, informația potrivit căreia Putin s-ar pregăti […]
BREAKING CNN: Vladimir Putin ar putea în curând să declare oficial război Ucrainei, susțin reprezentanți americani și occidentali

Victoria în imagini. Emmanuel Macron sărbătorește câștigarea celui de-al doilea mandat de președinte al Franței

25 apr.
Președintele Emmanuel Macron (partidul Republica în Mișcare – LREM, centru) a câștigat cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Franța, în fața candidatei extremei drepte Marine Le Pen (Reunirea Națională – RN, dreapta populistă).  Actualul lider de la Palatul Elysee a reușit să obțină 57,41% din voturile francezilor, în timp ce Le […]
Victoria în imagini. Emmanuel Macron sărbătorește câștigarea celui de-al doilea mandat de președinte al Franței

Kuleba spune că a ridicat problema armelor la discuțiile cu premierul Ciucă: „Lăsăm la latitudinea țărilor să decidă cum ne pot ajuta / Politica României este una inteligentă” / Aurescu a evitat să vorbească despre ajutorul militar al României pentru Ucraina

22 apr. 40
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat vineri că a ridicat problema armelor în cadrul discuției cu premierul Nicolae Ciucă și a precizat că „lăsăm la latitudinea țărilor să decidă cum ne pot ajuta”. Dmitro Kuleba, aflat în vizită la Bucureşti, a fost primit de premierul Nicolae Ciucă şi a avut convorbiri cu ministrul […]
Kuleba spune că a ridicat problema armelor la discuțiile cu premierul Ciucă: „Lăsăm la latitudinea țărilor să decidă cum ne pot ajuta / Politica României este una inteligentă” / Aurescu a evitat să vorbească despre ajutorul militar al României pentru Ucraina

Kuleba says he raised the arms issue in talks with PM Ciucă: „We leave it up to countries to decide how they can help us / Romania’s policy is an intelligent one” / Aurescu avoided talking about Romania’s military aid to Ukraine

22 apr. 2
Ukrainian Foreign Minister Dmitro Kuleba said on Friday that he had raised the issue of arms in talks with Prime Minister Nicolae Ciucă and said that „we leave it to the countries to decide how they can help us”. Dmitro Kuleba, visiting Bucharest, was received by Prime Minister Nicolae Ciucă and held talks with Minister […]
Kuleba says he raised the arms issue in talks with PM Ciucă: "We leave it up to countries to decide how they can help us / Romania's policy is an intelligent one" / Aurescu avoided talking about Romania's military aid to Ukraine

BREAKING Rusia anunță că a testat cu succes noua sa rachetă balistică intercontinentală „Satan II” / Putin: „Această armă este cu adevărat unică. Nu are analogii în lume și nu va avea pentru mult timp de acum încolo”

20 apr. 85
Rusia a anunțat că a testat miercuri racheta balistică intercontinentală Sarmat, cunoscută și sub denumirea de „Satan II”, o nouă completare a arsenalului său nuclear despre care președintele Vladimir Putin a spus că le va da de gândit dușmanilor Moscovei, relatează Reuters. Putin a fost prezentat la televizor în timp ce era informat de către […]
BREAKING Rusia anunță că a testat cu succes noua sa rachetă balistică intercontinentală "Satan II" / Putin: „Această armă este cu adevărat unică. Nu are analogii în lume și nu va avea pentru mult timp de acum încolo”

Ministerul rus al Apărării susține că România se află printre țările care trimit cei mai mulți mercenari în Ucraina / Dîncu: O informație falsă, intoxicare

19 apr. 57
UPDATE: Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a respins luni drept ”informații false, intoxicare” acuzațiile Ministerului rus al Apărării, care a susținut că România se află printre țările care trimit cei mai mulți mercenari în Ucraina. ”E o informație falsă. Este o informație cu care Rusia intoxică zilnic opinia publică internă. E un tip de manipulare, prin […]
Ministerul rus al Apărării susține că România se află printre țările care trimit cei mai mulți mercenari în Ucraina / Dîncu: O informație falsă, intoxicare