Home » Articole » Austria nu se va opune ca România şi Bulgaria să devină membre cu drepturi depline ale Spaţiului Schengen / Ministrul de Interne al Austriei: „Putem trece la următorul pas la Consiliul JAI”

Austria nu se va opune ca România şi Bulgaria să devină membre cu drepturi depline ale Spaţiului Schengen / Ministrul de Interne al Austriei: „Putem trece la următorul pas la Consiliul JAI”

Austria nu se va opune ca România şi Bulgaria să devină membre cu drepturi depline ale Spaţiului Schengen / Ministrul de Interne al Austriei: "Putem trece la următorul pas la Consiliul JAI"
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Austria a anunţat luni că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres.

”Putem trece la următorul pas la Consiliul (Justiţie şi Afaceri Interne al) UE”, a afirmat ministrul de interne austriac Gerhard Karner, citat într-un comunicat al ministerului său. Reuniunea Consiliului JAI va avea loc la Bruxelles în această săptămână, pe 12 şi 13 decembrie.

- articolul continuă mai jos -

„După ‘Schengen aerian’, ‘Schengen terestru’ este acum deschis României şi Bulgariei”, a declarat Karner, adăugând că cererile Austriei privind combaterea imigraţiei ilegale au dus la o scădere a numărului de migranţi interceptaţi în apropierea graniţei Austriei cu Ungaria, cea mai frecventă rută de intrare în ţară, relatează Reuters.

„Fără acest veto, această reducere masivă a trecerilor ilegale ale frontierei nu ar fi avut loc”, a spus el, citând 70.000 de interceptări anul trecut până în octombrie şi 4.000 în aceeaşi perioadă a acestui an.

”Nu ne vom folosi dreptul de veto”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Viena.

Austria, refractară în 2022, când şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca extinderea, a acceptat în cele din urmă o aderare parţială a Bulgariei şi României în martie, limitată la aeroporturi şi la porturi maritime.

Potrivit unui acord prezentat în noiembrie în Ungaria, care prezidează până la finalul anului Consiliul Uniunii Europene, controale temporare vor fi efectuate „pentru o perioadă iniţială de şase luni, petru a reduce la minim schimbarea potenţială a rutelor migratorii care ar putea rezulta” din această extindere a spaţiului Schengen.

Premierul ungar Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a anunţat la rândul său cu acest prilej că miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere şi cu frontierele terestre la spaţiul Schengen.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole