G4Media.ro

Au reaparut tentativele de fraudă cu apeluri internaționale pe telefon

sursa foto: Pixabay

Au reaparut tentativele de fraudă cu apeluri internaționale pe telefon

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor serviciului de telefonie mobilă asupra apelurilor pierdute sau apelurilor primite de la numere internaţionale pe care nu le cunosc, care pot reprezenta posibile tentative de fraudă realizate de persoane necunoscute ce încearcă să obţină câştiguri ilegale, transmite Agerpres.

„ANCOM atrage atenţia utilizatorilor serviciului de telefonie mobilă asupra apelurilor pierdute sau apelurilor primite de la numere internaţionale pe care nu le cunosc, care pot reprezenta posibile tentative de fraudă realizate de persoane necunoscute ce încearcă să obţină câştiguri ilegale. Apelând înapoi astfel de numere, utilizatorii pot fi suprataxaţi, costurile regăsindu-se ulterior pe factura de servicii de telefonie”, informează ANCOM.

Persoanele care au intenţia de a înşela utilizatorii dau apeluri scurte, de obicei prin intermediul unor programe de apelare automată a unor numere selectate aleatoriu, cu intenţia ca cel apelat să sune înapoi. Victima sună, de obicei, la un număr de telefon cu suprataxă, iar scopul celor apelaţi este să menţină apelul activ un timp cât mai îndelungat şi să obţină, astfel, câştiguri ilicite.

Tarifele aplicate acestor apeluri, către numere din ţări precum Botswana, Guineea, Guyana, Nepal, Sri Lanka etc este ridicat, iar costurile se regăsesc, ulterior, pe factura persoanei care apelează.

Persoanele care întâmpină o astfel de situaţie sunt îndrumate să nu sune înapoi la numerele pe care nu le cunosc, cu atât mai puţin dacă acestea sunt numere internaţionale provenind din ţări cu care nu au nicio legătură. De asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal dacă acestea sunt solicitate prin aceste apeluri.

„Utilizatorii care întâlnesc acest tip de fraudă sunt sfătuiţi să informeze furnizorul lor de servicii de telefonie şi, totodată, să se adreseze Poliţiei, instituţia abilitată de dispoziţiile legale în vigoare să investigheze posibilele cazuri de înşelăciune sau de infracţiuni informatice”, precizează autoritatea. (Foto: Pixabay)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează