Home » Articole » Au fost tăiați de la burse toți elevii din loturile lărgite pentru olimpiadele internaționale, iar cei din loturile restrânse, care reprezintă țara dar nu iau premii, vor fi recompensați ca elevii cu media 4,52

Au fost tăiați de la burse toți elevii din loturile lărgite pentru olimpiadele internaționale, iar cei din loturile restrânse, care reprezintă țara dar nu iau premii, vor fi recompensați ca elevii cu media 4,52

Au fost tăiați de la burse toți elevii din loturile lărgite pentru olimpiadele internaționale, iar cei din loturile restrânse, care reprezintă țara dar nu iau premii, vor fi recompensați ca elevii cu media 4,52
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Niciun elev din loturile lărgite de pregătire pentru olimpiadele internaționale nu mai primește bursă în acest an școlar și nici de acum încolo, potrivit metodologiei stabilite prin ordin de ministrul Educației, Ligia Deca. Aceștia au fost eliminați dintre beneficiarii bursei, deși anul trecut școlar ei primeau bursă de performanță – cea mai mare bursă școlară prevăzută de lege. În plus, elevii olimpici internaționali, care sunt în loturile restrânse, care nu obțin premiul I, II sau III la olimpiadele internaționale, vor primi bursă de merit, conform legii învățământului Deca-Iohannis. Asta a decis Ministerul Educației prin metodologia-cadru de acordare a burselor școlare, adoptată recent și care a intrat în vigoare de marți, 12 septembrie 2023, prin publicarea în Monitorul Oficial, scrie Edupedu.ro.

- articolul continuă mai jos -

Lotul lărgit înseamnă, de exemplu, în cazul olimpiadei Internaționale de Matematică, aproximativ 25 de elevi, iar loturile restrânse sunt formate din aproximativ 15 elevi, conform regulamentului specific pe anul 2023. Circa 10 elevi care primeau burse de performanță anul trecut nu mai primesc acum nimic, iar din lotul restrâns, vor primi burse de excelență olimpică doar cei cu premiile I, II sau III, restul vor primi burse de merit.

Aceeași lege și aceeași metodologie, care aplică „reforma România educată“, prevăd că toți cei care sunt în primii 30% dintre elevii din fiecare clasă, indiferent de medie, primesc bursă de merit.

De exemplu, la Liceul Tehnologic Nr. 1 Gâlgău, județul Sălaj, 7 elevii de clasa a IX-a, pentru care știm mediile de admitere la liceu, pe baza cărora ei vor primi bursă de merit, conform legii Deca-Iohannis, vor primi câte 450 de lei pe lună în acest an școlar. Mediile lor sunt între 8,05 și 4,52.

Citește integral pe Edupedu.ro.

Știri video

Comentarii
  • Foarte bine, s-a mai strâns de o pensie specială! Votați Rusia, adică PSD-PNL-UDMR-AUR!

  • criteriile alese pentru burse sunt conforme iq-ului de politician. cu cat esti mai prost cu atat ai sanse mai mari la bursa

  • Și nu e o greșeală. A început de mult, în scoala inversarea valorilor. Elita intelevtiala trebuie sa se confrunte cu egalitatea din capul elitei politice. Păcat ca nu avem o elita politica formata din cei înjosit aici.

  • Absolut penibil! Cum sa dea bursa de merit pentru media 4?

    • Daca cel cu 4.52 e in primii 30%, primeste. Intrebarea e de ce mai primesc salarii profesorii de la clasa aia

    • @cosmin1 – Intrebarea mea era retorica, indignata. Da, am citit si eu, primesc 30% din clasa. Si, nu, intrebarea e mai degraba care e definitia cuvantului „merit”? Ce inseamna merit? Plus de asta, e vorba de elevi de clasa a IX, deci o clasa cu elevi noi, putem vorbi de profesor dupa cel putin un an de scoala.

  • Opera Ligia DECApitata la Bun Simt.

  • O masura normala intr-o tara condusa de impostori.

  • Foarte bine! Este un mesaj pentru cei care spun nu ma intereseaza politica, nu merg la vot, desi au un IQ normal sau chiar peste medie. Mediocrii sunt acum la putere, sunt hotarati sa ramana si isi creeaza conditii optime de supravietuire. Este o invitatie clara de parasire a tarii. Deca si Iohannis nu au treaba cu o societate europeana. Niste pitigoi manevrati de mafie.

  • Criteriul acordării burselor reflectă sărăcia spirituală și profesională a „elitelor” politice și a corpului didactic român. Din 100 de profesori, poate că 10-15 fac față cu brio materiei pe care o predau. La fel sunt și babacii. Egali în semidocție cu elevii. Există o spaimă profundă de efort, concurență, disciplină și concurs. O lălăială și o bâlbă generală e toată școala română. Atunci când exista un olimpic în clasă dă frisoane și îi face pe ceilalți să se simtă „inconfortabil”. Totuși e de admirat ce de bani are Ro. 450 de lei pe lună la grămadă, încă o dovadă a gândirii economice socialiste „dă și mie, șefule”. Trai pe vătrai. Mergem în cap cu viteză accelerată. Acu’ tot efortul uslamist se produce ca explozia crizei să se întâmple după alegerile din Romanistan din 2024.

  • Mirela Patru

    Dacă,au media generala 4,52 sunt declarati repetenți și nu pot beneficia de bursa….asa ca va rog sa va informați I aminte de a scrie o astfel de aberație, pentru ca induceți oamenii în eroare.
    PS ca să promoveri clasa trebuie sa ai mediile incheiate începând cu 5, iar la purtare sa fie peste 6, deci dacă facem o medie aritmetica nu ieste media generala 4,52.
    Multumesc!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole